BULBUCA, bulbuc, vb. I. 1. Refl. și tranz. A face ochii mari, a-i deschide tare (de mirare, uimire, spaimă etc.); a (se) holba. 2. Intranz. și refl. (Despre apă, la pers. 3) A face bulbuci, a (se) bulbuci. – Cf. bulbuc.

bulbuca [At: LB / V: bolboca / Pzi: (3) bulbucă / E: ns cf bulbuc] 1 vr (D. apă) A face bulbuci (1). 2 vr (Fig; d. oameni) A se mânia. 3 vr A ieși în relief, formând o umflătură. 4-5 vtr (D. ochi) A (se) holba.

bulbuca vb. I. 1 intr., refl. (despre apă) A face bulbuci. 2 refl. (despre ochi) A se holba. 3 refl. A ieși în afară formînd o ridicătură rotundă, a ieși în relief; a se bomba. 4 refl. Fig. (despre oameni) A se mînia. • prez.ind. bulbuc. și (pop.) bolboca vb. I. /bulbuc + a.

BULBUCA (-uc), BOLBOCA (-oc) I. vb. intr. A forma bulbuci (vorb. de apă, cînd plouă, sau despre ori-ce lichid ce clocotește la foc). II. vb. tr. A scoate din găunoșiturile lor, a holba (ochii): hagiul bolbocase ochii și se retrăsese pe o laviță D.-ZAMF.. III. vb. refl. A ieși afară găunoșiturile lor (vorb. de ochii): i se bulbucaseră ochii cît cepele LUNG. [lat. *volvĭcare < volvĕre].

BULBUCA, bulbuc, vb. I. 1. Refl. și tranz. A face ochii mari, a-i deschide tare (de mirare, uimire, spaimă etc.); a (se) holba. 2. Intranz. și refl. (Despre apă, la pers. 3) A face bulbuci, a (se) bulbuci. – Cf. bulbuc.

BULBUCA, bulbuc, vb. I. (Obișnuit la pers. 3) 1. Refl. (Despre ochi) A se deschide tare (ieșind din orbite) și a privi fix (de groază sau de mînie); a se holba, a se bleojdi. Ochii lui se bulbucară, furioși, către locul unde se afla cobzarul. PAS, L. I 19. Tranz. Oarță clătină din cap și bulbucă ochii spre cer. C. PETRESCU, R. DR. 53. 2. Intranz. și refl. (Despre apă) A face bulbuci, bășici.

BULBUCA, bulbuc, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) holba. 2. Intranz. și refl. (Despre apă, la pers. 3) A bulbuci. – Lat. *volvicare (= volvere).

A BULBUCA bulbuc tranz. pop. (ochii) A face să se bulbuce. /<lat. volvicare

A SE BULBUCA se bulbucă intranz. (despre ochi) A ieși din orbite (de frică, groază, furie etc.). /<lat. volvicare

bulbucà (bulbucì) v. a clocoti (de valuri), a scoate bășici, a curge cu sgomot. [Onomatopee exprimând sgomotul cu care apa agitată iese dintr’un izvor sau dintr’o sticlă].

bolboca vb. I. v. bulbuca.

BOLBOCA 👉 BULBOCA.

2) bulbúc (mă) a -á v. refl. (d. bulbuc 1). 1) Mă unflu, ĭes în relief rătund: ochiĭ luĭ se bulbucă (VR. 1910, 6, 289). V. boboșez.

bulbuca (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. bulbuc, 2 sg. bulbuci, 3 bulbucă; conj. prez. 1 sg. să bulbuc, 3 să bulbuce

bulbuca (a ~) vb., ind. prez. 3 bulbucă

bulbuca vb., ind. prez. 1 sg. bulbuc, 3 sg. și pl. bulbucă

BULBUCA vb. v. holba.

BULBUCA vb. a (se) căsca, a (se) holba, a (se) mări, a (se) umfla, a (se) zgîi, (pop. și fam.) a (se) beli, a (se) bleojdi, (pop.) a (se) boboșa, a (se) bolboșa, (reg.) a (se) boldi, a (se) bolovăni, (Transilv.) a (se) zgăura, (Ban.) a (se) zgîmboia. (~ ochii.)