burica¹ [At: LB / V: bărăca, îmburica / Pzi: ? / E: aburca (pad) + buric] 1 (Reg) vt A ajuta pe cineva să se urce într-un pom. 2 vt A se cățăra într-un pom. 3 vr (Pgn) A se cățăra. 4 vr (Pad buric) A-și scoate burta înainte.

burica² vt [At: DA ms / Pzi: ~ichez / E: buric] A tăia ombilicul fătului la naștere Si: a moși.

burica vb. I. 1 refl., tr. A (se) cățăra, a (se) ridica. 2 tr. A(-și) scoate burta înainte. ♦ Fig. (fam.) A se da mare, a se umfla în pene, a se îngîmfa. • prez.ind. buric. /buric + -a.

BURICA (-ic) vb. tr. și refl. ABURCA [aburca + buric].

BURICA, buric, vb. I. Refl. (Regional și familiar) A se ridica, a se înălța.

BURICA, buric, vb. I Refl. (Reg. și fam.) A se ridica, a se înălța. – Din aburca + buric.

buricà v. a se sui târîș-grăpiș pe o coastă repede, a se cățăra pe un arbore. [Lit. a se târî pe buric].

buric s.n. (pop.) 1 Cicatrice formată în mijlocul abdomenului după căderea cordonului ombilical; ombilic. ♦ Cordonul ombilical prin care fetusul primește hrană din corpul mamei. ◊ Zic. Copilul cu multe moașe rămîne cu buricul netăiat. ◊ Babă de buric = moașă. ◊ Expr. A tăia buricul (cuiva) v. tăia. 2 Ext. Pîntece. Beam cu marinarii vin dulce în tractire afumate unde jucau femei din buric (M. I. CAR.). ◊ Expr. A i se lipi buricul de șale v. șa. 3 Analog. Buricul degetului = vîrful degetului. ∆ Compar. Priveam la pămînt și îl vedeam numai cît buricul degetului (GORJ.). Buricul morii = locul unde roata mare își sprijină capătul de afară. 4 Fig. Mijloc, centru. A nimerit buricul pădurii. ◊ Expr. Buricul pămîntului = a) centrul pămîntului (considerat în popor a fi la Ierusalim sau în locul pe unde se poate ajunge pe lumea cealaltă); b) om mic de statură, dar glumeț sau ambițios. ◊ A se crede (sau a se socoti) buricul pămîntului = a se crede (sau a se socoti) cel mai important, cel mai inteligent etc. dintre toți. 5 Compuse: (bot.) buricul-apei = plantă erbacee, cu florile mici, albe sau roșietice, dispuse în umbele (Hydrocotyle vulgaris); buricul-pămîntului = șerpariță (Polygala vulgaris). • pl. -ce, (pop.) -uri. /lat. *umbulīc(u)lus = umbĭlīcus, prin deglutinare: un – buric.

BÎRÎCA (-îc) vb. refl. Trans. Olten. = BURICA: pe cîte un vîrf de stîncă unde numai caprele se bîrîcă (FR.-CDR.).

2) buríc (mă) v. refl. Iron. Mă fudulesc, mă îngînf (îmi scot buricu saŭ peptu înainte).

BURICA vb. v. cățăra, cocoța, ridica, sui, urca.

burica vb. v. CĂȚĂRA. COCOȚA. RIDICA. SUI. URCA.