13 definiții pentru burlui

din care

Explicative DEX

burlui sn [At: I. IONESCU, P. 253 / Pl: ? / E: nct] Lemn de grosimea vranei butoiului cu orificiul în vârf, pus când fierbe vinul.

burlui1 s.n. (reg.) Lemn de grosimea vranei butoiului, pus cînd fierbe vinul. ♦ Cilindru, gît. • pl. -uie. /etimol. nec.

burlui2 s.n. v. burloi.

BURLUI ~ie n. pop. 1) Urcior (de lut) cu gâtul înalt și îngust. 2) Gâtul unei pâlnii. [Sil. bur-lui] /Orig. nec.

burlúĭ n., pl. ĭe (rudă cu burlan, corlan, gurluĭ, gurguĭ, țurluĭ, țurloĭ). Burlan, țeavă, tub. Canulă. – În Trans. burloĭ, pl. oaĭe, cĭucĭuru urcĭoruluĭ. V. și urloĭ.

țurlui-burlui ain vz țurloi-burloi

ȚURLUIU (pl. -luie) sn. = SULINAR(IU)2 [comp. ȚURLOIU2 și BURLUIU].

burluiu n. Mold. țeava pâlniei în care se toarnă vinul. [Origină necunoscută].

Ortografice DOOM

burlui s. n., pl. burluie

burlui s. n., pl. burluie

burlui s. n., pl. burluie

Sinonime

BURLUI s. v. cilindru, gât, glob, sticlă.

burlui s. v. CILINDRU. GÎT. GLOB. STICLĂ.

Intrare: burlui
substantiv neutru (N65)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • burlui
  • burluiul
  • burluiu‑
plural
  • burluie
  • burluiele
genitiv-dativ singular
  • burlui
  • burluiului
plural
  • burluie
  • burluielor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)