băgău sn [At: JARNÎK-BÎRSEANU, D. 452 / Pl: (rar) ~ri / E: mg bagó] (Trs) 1 Tutun rămas în lulea și prefăcut în scrum, pe care unii țărani îl mestecă. 2 (Îe) A nu ajunge nici cât o lulă de ~ A nu valora nimic. 3 Materie cleioasă, de culoare galben-murdar, conținând multă nicotină, care se depune după fumat pe pereții interiori ai lulelei sau ai țigării.

băgău s.n. (reg.) 1 Tutun rămas în lulea, pe care unii îl mestecă. 2 Materie cleioasă, de culoare galbenă, care conține multă nicotină și care se depune, după fumat, pe pereții interiori ai pipei. • pl. -uri. /<magh. bagó.

BĂGĂU sbst. Trans. Maram. Băn. Scrumul rămas în lulea și pe care unii îl pun în gură și-l mestecă: Fetele din Arpătac Mereu pipă la tăbac, Iar cele din Satu-nou Se întrec după ~ (IK.-BRS.) [ung. bagó].

băgău n. Tr. tutun de mestecat, fabricat din foi subțiri și răsucite: fetele din Arpatac mereu pipă la tabac, iar cele din Satu-Nou se ’ntrec după băgău POP. [Ung. BAGÓ].

băgăŭ n. (ung. bagó). Trans. Tutunu rămas în fundu luleleĭ saŭ cleĭu (funinginea) care se formează în ĭa.

băgău (-uri), s. n. – Reziduu de nicotină pe fundul unei pipe. Mag. bágó (Cihac, II, 478; DAR).

băgău, s.n. (reg.) tutun rămas în pipă, scrum (pus uneori pe măsea pentru senzația de fumat).