bălăior, ~oară [At: I. VĂCĂRESCUL, P. 550/18 / P: ~lă-iel / V: (reg) ~lăor / Pl: ~i, ~oare / E: bălai + -ior] 1 a (D. părul oamenilor) Blond deschis Si: blănel (1). 2 a (D. oameni) Care are părul și pielea de culoare deschisă, albicioasă Si: (pop) bălănel (1), (rar) bălăiel (2). 3-4 sf (Pop) (Fată sau) femeie bălăioară (2). 5 a (Reg; d. animale) Bălan (4) mai deschis. 6-7 sf (Șhp) (Vacă sau) iapă albă. 8 sf (Iht; reg) Ocheană (Rutilus rutilus).

bălăiór, -oáră adj. Dim. al lui bălai; (pop.) bălăiel, bălăică, bălănel, bălănuț, (reg.) bălăuc, băluț. • pl. -ori, -oare. /bălai + -ior.

BĂLĂIOR adj. dim. BĂLAIU.

BĂLĂIOR, -OARĂ, bălăiori, -oare, adj. Diminutiv al lui bălai. 1. v. bălai (1) Copilă bălăioară cu cosițe lungi și aurite. RUSSO, S. 128. Cînd văd fața-i bălăioară, Dorul ei mai mă omoară. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 31. Pe cel deal, pe cel colnic, Trece-o pruncă ș-un voinic, Puiculiță bălăioară, Cu cosița gălbioară, Voinicel tras prin inel, Mult e mîndru tinerel! ALECSANDRI, P. P. 24. ♦ (Substantivat, aproape numai la f.) Persoană blondă. Frunză verde sălcioară, Am avut o bălăioară, Cu numele Mărioară. HODOȘ, P. P. 101. De-aș avea o bălăioară, Naltă, veselă, ușoară, Ca un pui de căprioară! ALECSANDRI, P. A. 35.2. v. bălai (2). Oaie bălăioară. – Variantă: (Mold.) bălăoară (ȘEZ. II 5, SEVASTOS, C. 173) adj. f.

BĂLĂIOR, -OARĂ, bălăiori, -oare, adj. Diminutiv al lui bălai. [Var.: (reg.) bălăoară adj. f.]

bălăĭór, -oáră adj. Dim. d. bălaĭ.

bălăor, ~oară a vz bălăior

bălăior adj. m., pl. bălăiori; f. bălăioară, pl. bălăioare

bălăior adj. m., pl. bălăiori; f. bălăioară, pl. bălăioare

bălăior adj. m. (sil. -ior), pl. bălăiori; f. sg. bălăioară, pl. bălăioare

BĂLĂIOR adj. bălăiel, bălănel, bălănuț, (rar) bălăuc. (Fată ~oară.)

BĂLĂIOR adj. bălăiel, bălănel, bălănuț, (rar) bălăuc. (Fată ~.)