caras sm [At: ALECSANDRI, T. 1017 / V: ~aș, căraș / Pl: ~ași / E: rs карас] (Iht) 1 Gen de pești din familia crapilor foarte răspândit la noi (Carassius). 2 Pește de baltă de culoare argintie sau gălbuie, cu capul scurt și cu solzii mari Si: caracudă (1), cărășel (1) (Carassius carassius) 3 (Șîs) ~ alb, ~de-Dunăre, crap-caras Specie de caras cu corpul mai scurt și mai gros decât carasul (2), având culori ce variază de la alb-gălbui la negru murdar și cu mărime variabilă, în funcție de habitat și subspecie (8-10 până la 35-40 cm) Si: caracudă (4) (Carassius auratus gibelio). 4 Regina-peștilor (Eupomotius gibosus).

❍CARAS sm. 🐟 1 Mold. = CARACUDĂ: să vii înapoi cînd or ieși carașii fripți din Bahlui! ALECS. ¶ 2 CARAS-DE-MARE – SPAROS [rus.].

CARAS, carași, s. m. Pește de baltă, de culoare verde-cafenie sau gălbuie, cu capul scurt și cu solzii mari (Carassius vulgaris); caracudă. Du-te, Rusalie, pe ceea lume, și să vii înapoi cînd or ieși carașii fripți din Bahlui! ALECSANDRI, T. 1017.

CARAS, carași, s. m. Pește de baltă din familia crapilor, de culoare verde-cafenie sau gălbuie, cu capul scurt și cu solzii mari (Carassius vulgaris). – Rus karas’.

CARAS ~și m. Pește dulcicol din familia crapilor, de culoare gălbuie-aurie, având corp plat și cap mic; caracudă. /<rus. karas’

caras m. Mold. caracudă. [Rus. KARASĬ].

carás m., pl. șĭ (rus. karásĭ, d. germ. karas și karausche). Nord. Caracudă, un pește. (În Meh. caras și cărășel. Ant. P.) S. n., pl. urĭ și e (pin aluz. la aripa luĭ dorsală zbîrlită). Bișchie.

caracudă sf [At: TDRG / V: cărăc~ / Pl: ~de / E: bg каракуда] 1 (Iht; șîs) ~ roșie, ~ ruginoasă, ~-de-baltă, ~-de-lac, ~-de-Dunăre, ~-de-gârlă Caras (1) (Carassius carassius). 2 Nume generic dat peștilor mici Si: pește-țigănesc. 3 (Fig) Oameni fără valoare, fără însemnătate (într-un partid, într-o adunare etc.). 4 (Iht; reg; îs) ~ albă Crap-caras (2) (Carassius auratus gibelio). 5 (Îc) ~-colorată Regina-peștilor (Eupomotius gibosus).

caraș sm vz caras

căraș sm vz caras

cărășel [At: ANTIPA, F. I. 124 / V: (reg) ~șăl, ~raș~, car~, carașel / Pl: ~ei, ~e sn / E: caras + -el] 1-2 sm (Iht; șhp) Caras (1) (mic). 3 sm (Iht) Caracudă. 4 sm (Gmț) Păduche. 5 sm (Reg) Vierme care trăiește pe materiile (alimentare) putrede. 6 sn Dans popular cu mișcări vioaie. 7 sn Melodie după care se execută acest dans. 8 sn Dansul și melodia după care acesta se execută.

CARACUDĂ (pl. -de) sf. 1 🐟 Pește cu corpul turtit care trăește în fundul bălților și heleșteelor (numit în Mold. „caras”) (Carassius vulgaris) (🖼 893) ¶ 2 Fig. familiar (în înțeles colectiv) Oameni fără nici o însemnătate (într’un partid, într’o adunare, etc.) [blg.< tc.].

CĂRAȘ sm. Băn. 🐟 – CARACUDĂ [srb. karaš].

CĂRĂȘEL sbst. Mold. 1 🐟 dim. CARAS ¶ 2 Un danț țărănesc: se’nvîrt părechile într’un joc ce se chiamă ~ SAD..

caracúdă f., pl. e (turc, bg. karakuda. Cp. și cu ngr. kaliakúda, cufundar). Un pește din neamu crapuluĭ, dar mult maĭ mic și maĭ lat (carassius vulgaris). Fig. Om fără valoare, elev prost (V. plevușcă). – În nord carás.

cărășél m., pl. șeĭ (dim. caras. Cp. cu tărășel). Meh. Caras. S. n., pl. e. Nord. Un dans popular.

caras s. m., pl. carași

caras s. m., pl. carași

caras s. m., pl. carași

caras

caraș (-și), s. m. – Caracudă (Carassius vulgarius). Rus. karasi, rut., pol., sb., cr. karaš (Miklosich, Fremdw., 96; Cihac, II, 40; Sanzewitsch 199), din germ. Karausche. – Der. cărășel, s. m. (dans tipic moldovenesc).

CARAS (< rus.) s. m. Pește teleostean, ciprinid, de ape dulci, de origine nord-asiatică, care a pătruns în Europa inițial ca pește ornamental, apoi în toate apele continentului. Are c. 15-35 cm și 70-110 g, solzi mari, cenușii-verzui, uneori negricioși și argintii (Carassius auratus gibelio).

caras, carași s. m. (intl.) penis.

CARAS s. (IHT.; Carassius carassius) caracudă, (reg.) obleț, sorean.

CARAS s. (IHT.; Carassius carassius) caracudă, (reg.) obleț, sorean.