celălalt, cealaltă^[1] [At: DA / V: (înv) acealaltă, aceealaltă, acelalalt, acelălalt,^[2] celalalt, celalant, celalt, celălant, cellalt, cellant / Pl: ceilalți, celelalte / E: cel(a) + alalt] 1 pd (Îoc acesta, cestălalt) Cel mai îndepărtat dintre două sau mai multe persoane, care nu e vorbitorul sau persoana despre care se vorbește. 2 pd Persoana dintre două sau mai multe spre care se arată. 3 pd (Adesea în corelație cu unul, acela sau cu sine însuși) Persoana opusă mai îndepărtată. 4 pd Membrul mai îndepărtat al unei perechi. 5 pd Al doilea. 6 ad Care este mai îndepărtat și diferit de un alt obiect deja menționat. 7 ad Care se află în locul mai îndepărtat spre care se arată după indicarea unui obiect mai apropiat. 8 ad (Îs) Lumea (sau, înv, vremea) cealaltă Starea de după moarte. 9 pd (Lpl) Toți cei din aceeași categorie afară de unul, care a fost menționat anterior. 10 pd Toți cei de față, afară de persoana care vorbește. 11 pd (Uneori întărit prin toți) Cei de felul sau de seama acestuia sau acestora, care au mai rămas afară de cel sau cei menționați, restul Si: alții. 12 ad Care fac parte din aceeași categorie ca persoana sau obiectul exceptat, menționat anterior. 13 ad (Ca determinant al unor cuvinte care exprimă o diviziune a timpului) Care este imediat următor intervalului menționat. 14 pd (Înv) Acela despre care a fost vorba mai înainte sau mai sus Si: precedentul.

CELĂLALT, CEALALTĂ, ceilalți, celelalte, pron. dem. 1. (Fiind vorba de un grup de două unități sau de două grupuri) Cel mai depărtat dintre amîndoi, altul decît acea care vorbește sau despre care se vorbește; al doilea. Ia-ți cățelul și du-te cît e ațipit zgripsorul nostru c-un ochi închis și cu celălalt treaz. SADOVEANU, N. F. 37. Pîn’ se-ncalță la picior, Soarele-i la prînzișor, Pînă-ncalță celălalt, Soarete-i la scăpătat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 174. Calu ți se poticnească, Pe tine să te trîntească. Mîna stîngă Să ți-o frîngă, Pe cealaltă să ți-o rupă! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 266. ◊ (Adjectival) Acolo, în partea cealaltă, printre desișuri mărunte și întortocheate de sălcii, bătrînul cunoștea cotloane de gîrle și albii părăsite. SADOVEANU, N. F. 27. 2. (La pl.) Toți cei care sînt de față sau care pot fi luați în considerație, afară de cel sau cei amintiți în mod special sau scoși din discuție. Ceilalți jucau, nu jucau, dară zîna cînd juca, părea că n-atinge pămîntul. ISPIRESCU, L. 39. Doi [alergători], care întrec pe ceilalți... primesc: cel întîi un vas de argint... al doilea 500 ruble. NEGRUZZI, S. I 36. Toate părțile lumii sînt lănțuite într-astfel de chip, că este peste putință de a cunoaște una fără celelalte și fără totul. BĂLCESCU, O. II 11. ◊ (Întărit prin «tot») Pe lîngă ea, toate celelalte... erau slute. NEGRUZZI, S. I 64. ◊ (Adjectival) Chirică, cum îi treaba băieților, se acățăra pe cele garduri și se hlizea cu ceilalți băieți. CREANGĂ, P. 163. În tot timpul ospățului, să steie numai la spatele stăpînu-său și nici măcar să-și ridice ochii la ceilalți meseni. CREANGĂ, P. 231. Ești o floare Ce lucești mai viu La soare decît celelalte flori. ALECSANDRI, P. I 210. ♦ (Adjectival, determinînd cuvinte care exprimă o diviziune a timpului) Imediat următor. Vinerea cealaltă. Ziua cealaltă. – Forme gramaticale: gen.-dat. sg. celuilalt, celeilalte, pl. celorlalți, celorlalte. – Variante: celalalt, ceealaltă (CREANGĂ, P. 96), ceialalți, celealalte (CREANGĂ, P. 60), pron. dem., celalt (LESNEA, I. 101, AGÎRBICEANU, S. P. 28), ȘEZ. IV 171), cellalt (SADOVEANU, O. VII 41, ARDELEANU, 227), pron. dem. m., ceelaltă (EMINESCU, N. 37) pron. dem. f.

CELĂLALT, CEALALTĂ, ceilalți, celelalte, pron. dem. 1. Cel mai depărtat dintre amîndoi, al doilea. ◊ (Adjectival) Acolo, în partea cealaltă, printre desișuri mărunte (SADOVEANU). 2. (La pl.) Toți cei care sînt de față sau care pot fi luați în considerație, afară de cel sau cei amintiți în mod special sau scoși din discuție. ◊ (Adjectival) Nici măcar să-și ridice ochii la ceilalți meseni (CREANGĂ). ♦ (Adjectival, determinînd cuvinte care exprimă o diviziune a timpului) Imediat următor altuia. Lumea cealaltă. [Gen.-dat. sg. celuilalt, celeilalte, gen.-dat. pl. celorlalți, celorlalte. – Var.: celalalt, ceealaltă pron. dem., celalt, cellalt pron. dem. m.] – Din cel + alalt.

CELĂLALT cealaltă (ceilalți, celelalte)^[1] pron. dem. 1) Cel care urmează sau precedă. Cealaltă zi. 2) la pl. Cei rămași dintr-o mulțime (după ce a fost separată o parte). /cel + alalt

celălalt pr. altul din doi.

acelalalt, acealalaltă pd vz celălalt

celalalt, ceealaltă pd vz celălalt

celalant, ceealantă pd vz celălalt

celalt pd vz celălalt

celălant, cealantă pd vz celălalt

cellalt, ceealaltă pd vz celălalt

cellant, ceealantă pd vz celălalt

‡ALALT pron. adj. dem. m. (pl. aialți; gen.-dat. sg. alăltui. pl. alăltor); – f. sg. ALALTĂ (pl. alalte; gen.-dat. sg. alaltei, pl. alăltor) = CELĂLALT, CEALALTĂ [al² + alt].

AUDI ALTERAM PARTEM (lat.) = Să asculți și partea cealaltă. Ca să judeci drept audi alteram partem.

ĂLALALT, ĂL(Ă)LALT, ĂLĂLANT, ALALANT pron adj. dem. m. familiar (pl. ăi(a)lalți; gen.-dat. sg. ăiui(a)lalt, pl. ălor(a)lalți; – f. sg. alaltă, pl. alalte; gen.-dat. sg. ăleilalte, pl. ălorlalte) = CELĂLALT, CEALALTĂ [ăl² + alalt].

ĂSTALALT (pl. ăștialalți; gen.-dat. sg. ăstuilalt. pl. ăstorlalți); – ASTĂLALTĂ (pl. astelalte; gen.-dat. sg. asteilalte, pl. astorlalte) adj. și pron. dem. întrebuințat mai mult în vorbirea familiară = CESTĂLALT [ăst + alalt].

CEELALTĂ pron. dem. f. v. celălalt.

cél-lált, ceá-láltă pron., pl. céĭ-lálțĭ, céle-lálte (cel și lalt, din cel, al saŭ ăl și alt, adică cel cel alt. Să se observe că are doŭă accente, ca și cînd aĭ pronunța cel lat, cel lung. Gen. céluĭ-lált, céleĭ-lálte, célor-lálțĭ, célor-lálte). Altu din doĭ, următoru din doĭ. – Vechĭ și álalt (adică al-alt, ăl-lalt). Rar și urît cela-lalt, celă-lalt ș. a.

celălalt pr. m., adj. pr. m., g.-d. celuilalt, pl. ceilalți (desp. cei-), g.-d. celorlalți; f. cealaltă, g.-d. celeilalte, pl. celelalte, g.-d. celorlalte

celălalt pr. m., adj. pr. m., g.-d. celuilalt, pl. ceilalți (cei-), g.-d. celorlalți; f. cealaltă, g.-d. celeilalte, pl. celelalte, g.-d. celorlalte

celălalt pr. m., g.-d. celuilalt; pl. ceilalți (sil. cei-), g.-d. celorlalți; f. sg. cealaltă, g.-d. celeilalte; pl. celelalte, g.-d. celorlalte

celălalt

celălalt m., cealaltă f., celuilalt m. gen., celeilalte f. gen.; ceilalți m. pl., celelalte f. pl., celorlalți m. gen. pl., celorlalte f. gen. pl.

cealaltă

CELĂLALT pron., adj. 1. pron., adj. (pop.) ălălalt. (A venit și ~; ~ om.) 2. pron. v. altul.

CELĂLALT^[1] pron., adj. 1. pron., adj. (pop.) ălălalt. (A venit și ~; ~ om.) 2. pron. altul. (Cînd unul, cînd ~.)

ÎNSOȚIREA CELORLALTE CATEGORII DE AVIAȚIE procedeu de acțiune folosit de aviația de vânătoare, care constă în acoperirea formațiilor celorlalte categorii de aviație împotriva atacurilor aviației de vânătoare inamice, prin zborul într-un dispozitiv de luptă comun. Acest procedeu se poate executa începând de la decolare pe tot timpul zborului sau pe anumite sectoare de traiect. Modul de însoțire și realizarea dispozitivului de luptă comun sunt stabilite de comandanții unităților de aviație însoțite și însoțitoare, pe baza unui plan întocmit pe timpul pregătirii misiunii de luptă.

AUDIATUR ET ALTERA PARS (AUDI ALTERAM PARTEM) (lat.) să fie ascultată și cealaltă parte – Seneca, „Medeea”, act. II, scena 2, 199. O judecată dreaptă cere ascultarea argumentelor ambelor părți.

CAETERA DESIDERANTUR (DESUNT) (lat.) celelalte sunt de dorit (lipsesc) – Mențiune pe o lucrare considerată incompletă.

L’AMOR CHE MOVE IL SOLE E L’ALTRE STELLE (it.) iubirea... mișcă Soarele și celelalte stele – Dante, „Paradisul”, 33, 145. Proslăvirea puterii universale a iubirii.

Audiatur et altera pars sau Audi alteram partem (lat. „Să fie ascultată și cealaltă parte” sau „Ascultă și cealaltă parte”). Filozoful și scriitorul Seneca, care a trăit pe vremea împăratului roman Nero, a folosit aceste cuvinte în tragedia sa Medeea (act. II, sc. 2). Expresia a avut mai întîi un caracter judiciar, în scopul audierii ambelor părți în proces. Cu timpul, semnificația s-a extins, aplicîndu-se pînă astăzi la orice neînțelegere, la orice conflict, în sensul că trebuie ascultate toate părțile în litigiu, pentru a putea judeca temeinic și fără părtinire. LIT.

Tutti quanti (it. „Toți ceilalți”) – în sens peiorativ: toți cîți mai sînt, cîți au mai rămas. Vezi: eiusdem farinae. În povestirea Fata bătrînă, Blazac scrie: „…a jucat douăzeci de ani în șir partide de boston cu domnul de Valois, cu d-ra Cormon, cu președintele tribunalului, cu procurorul regelui, cu părintele de Sponde, cu Doamna Ceranson e tutti quanti” (Opere, vol. IV, pag. 317, ESPLA, 1952).

a întoarce (pe cineva) pe partea cealaltă expr. a bate foarte rău (pe cineva).

a trimite pe cineva pe lumea cealaltă expr. a omorî, a asasina.