cercel sm [At: BIBLIA (1688), 16/2 / V: ciur~ / Pl: ~cei / E: ml circellus] 1 Verigă de metal (în care pot fi fixate sau de care pot fi atârnate pietre prețioase, monede etc.) purtată ca podoabă, mai ales, de femei. 2 Verigă purtată de copii de mici, pentru a se feri de epilepsie. 3-6 (Verigă de metal pusă la animale domestice ca) semn de proprietate (sau de recunoaștere). 7 Podoabă de lână pusă unor animale. 8-9 (Pop; îe) ~ceii mi-au căzut, dar urechile mi-au rămas Mi-am pierdut (averea sau) rangul, dar nu mă las. 9 (Îs) ~ la ureche Lucru fără importanță, care servește numai ca podoabă. 10 (Bot; reg; îs) ~ul-doamnei Papucul-doamnei (Impatiens royci). 11 (Bot; reg; îs) ~ceii-babei Lemn-râios (Impatiens balsamina). (Bot; reg) Floare nedefinită mai îndeaproape. 13-14 (Reg; Îcr) (Inel sau) ochi de fier de la capătul de jos al leucii prin care intră osia. 15 (Reg; lcr) Orificiu în care se bagă capătul de sus al leucii Si: postoruncă, râncă, runc. 16-18 (Reg; lcr) Bucată de lemn (stejar sau frasin) ori de fier care ține legați carâmbii loitrei, la mijlocul spetezelor. 19 (Pes; lpl) Inele mari făcute din mlajă arcuită, legate, la distanță de câte 50 cm unul de altul, pe coarda de sus a mrejei. 20 (Pes; lpl) Verigi de ridicat cutița lesei Si: colbe, gânjuri. 21 (Ast; reg) Stea nedefinită mai îndeaproape.

CERCEL, cercei, s. m. Obiect de podoabă care se poartă, mai ales de către femei, fixat sau atîrnat la lobul urechii. Cerceii mamei sînt mici, rotunzi, ca niște bănuți. STANCU, D. 8. Vin coropcari de la Cetatea Albă cu mărunțișuri scumpe, mărgeanuri, hurmuzuri și cercei. SADOVEANU, J. 552. Cîteva brățări, cercei și inele fură încredințate lui Ahile Buzata, care găsi un cumpărător. BART, E. 304. (Poetic) Aduc colb mărunt de aur, Ca cercei din el să facă Cariul, care-i meșter faur. EMINESCU, O. I 87.

CERCEL, cercei, s. m. Obiect de podoabă fixat sau atîrnat de ureche. – Lat. circellus.

CERCEL ~i m. mai ales la pl. 1) Obiect de podoabă pentru femei, care se poartă prins de ureche. ◊ ~ii-doamnei arbust ornamental cu lăstari arcuiți, frunze compuse și cu flori grupate în raceme. 2) Excrescență cărnoasă ce atârnă la gâtul unor animale (oi, capre, porci etc.). /<lat. circellus

cercel m. 1. pl. sculă, în formă de inel, ce femeile poartă în urechi; 2. ochiu de fier (la loitra carului). [Lat. CIRCELUS].

cercél m., pl. eĭ (dim. d. cerc; fr. cerceau, cerc; sp. cercillo, cîrcel cu care se agață vița; ngr. [d. lat. saŭ rom.] kerkéli). Un gĭuvaĭer pe care femeile îl poartă atîrnat de urechĭ. O floare numită și cerceluș.

ciurcel² sm vz cercel

cercel s. m., pl. cercei

cercel s. m., pl. cercei

cercel s. m., pl. cercei

CERCEL s. 1. (pop.) toartă, (prin Transilv.) bumbuț, (Transilv.) cârcel, (înv.) șarjă. 2. (TEHN.) scoabă, (reg.) ghermec. (~ la căruță.)

CERCEL s. 1. (pop.) toartă, (prin Transilv.) bumbuț, (Transilv.) cîrcel, (înv.) sarjă. 2. (TEHN.) scoabă, (reg.) ghermec. (~ la căruță.)

cercel (cercei), s. m. – 1. Obiect de podoabă fixat sau atîrnat de ureche. – 2. Cerc, inel sau brățară de metal. – Mr. țirțel’u. Lat. cĭrcĕllus (Pușcariu 343; Candrea-Dens., 311; REW 1939; DAR); cf. it. cercello (Battisti, II, 863), sicil. tśirtśeddu, abruz. tśiertśielle, fr. cerceau, sp. cercillo, zarcillo, port. cercilho. – Der. cercela (var. încercela), vb. (a împodobi cu cercei; a încreți, a bucla); cercelar, s. m. (marchitan); cercelărie, s. f. (comerț ambulant cu mărunțișuri); cercelat, adj. (încrețit, ondulat; împodobit cu cercei); cerceluș, s. m. (fucsie). Din rom. provin mag. csercse(lya), csörcse(lye), csörcsö „cercel” (Candrea, Elemente, 403; Edelspacher 12), bg. čarčaluša „fucsie” (Capidan, Raporturile, 221). Mag. csercselya a intrat din nou în ciorciol, s. m. (ciorchine, căpățînă), folosit în Trans. și Bucov.

PETRU CERCEL, domn al Țării Românești (1583-1585). Fiul lui Pătrașcu cel Bun. Susținut în obținerea domniei de regele Franței, Henric III, pe care l-a vizitat în 1579. A înăsprit fiscalitatea, s-a îngrijit de înzestrarea armatei (înființarea unei turnătorii de tunuri) și a refăcut palatul domnesc din Târgoviște. Mazilit de turci, a fugit în Transilvania. Revenit, mai târziu, la Constantinopol, a fost ucis de turci. Autorul unor versuri în limba italiană.

DICENTRA Bernh., CERCEII DOAMNEI, fam. Papaveraceae. Gen originar din Asia și America de N, cca 15 specii, erbacee, perene. Frunze penat-partite. Flori roz, galbene sau albe, cordiforme, mai mult sau mai puțin turtite, dispuse unilateral, în raceme arcuite și pendule, lungi. Tufă cca 0,20-0,90 m înălțime. Ramuri frumos arcuite (Pl. 29, fig. 168).