opțiuni
  • info

11 definiții pentru cercător

din care

Explicative DEX

CERCĂTOR, -OARE, cercători, -oare, s. m. și f. (Înv.) Persoană care face o încercare, o probă, o experiență. – Cerca + suf. -ător.

CERCĂTOR, -OARE, cercători, -oare, s. m. și f. (Înv.) Persoană care face o încercare, o probă, o experiență. – Cerca + suf. -ător.

cercător, ~oare [At: DOSOFTEI, V. S. 233 / Pl: ~i, ~oare / E: cerca + -tor] (Înv) 1-6 smf, a (Om) care cearcă (1-3). 7-8 smf, a (Om) care cercetează. 9 sm Cercetaș. 10 Informator. 11 smf (Spc) Pețitor. 12 sm (Înv) Spion. 13 sf (Înv) Sondă.

CERCĂTOR l. adj. Care (în)cearcă. II. sm. 1 ‡ Cercetaș, iscoadă 2 ‡ Controlor.

CERCĂTOR, -OARE, cercători, -oare, s. m. și f. (Învechit) Cel care face o încercare. Nu e rău... ca traducătorul romîn să consulte și pe cei cari, mai nainte de dînsul, s-au cercat a interpreta în limbe moderne pe autorii vechi, dar... nu, se cuvine ca noul cercător să-i ia orbește drept călăuze. ODOBESCU, S. II 367.

CERCĂTOR, -OARE, cercători, -oare, s. m. și f. (Înv.) Persoană care face o încercare, o probă, o experiență. – Din cerca + suf. -(ă)tor.

cercător a. care cearcă sau probează. ║ m. controlor: contracciii cumpărau pe cercători FIL.

cercătór m. Vechĭ. Cercetător, iscoadă (Let. 1, 484). Controlor.

Ortografice DOOM

cercător (înv.) s. m., pl. cercători

cercător (înv.) s. m., pl. cercători

cercător s. m., pl. cercători

Regionalisme / arhaisme

CERCĂTOR s. m. (Mold., Olt.) Căutător. A: Cercătorii... întrebîndu-l de sfîntul Dioscorid, răspunse că nu-l știe unde-i. DOSOFTEI, VS. Cercătorii tăi încă au lipsit. H 1771, 99v. B: Trimease să caute țara cea făgăduită si porunci cercătorilor să aducă din rodul acelui pămint. CAZANIE (1642). Etimologie: cerca + suf. -tor. Vezi și cerca..

Intrare: cercător
substantiv masculin (M1-oa)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cercător
  • cercătorul
  • cercătoru‑
plural
  • cercători
  • cercătorii
genitiv-dativ singular
  • cercător
  • cercătorului
plural
  • cercători
  • cercătorilor
vocativ singular
  • cercătorule
  • cercătoare
plural
  • cercătorilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

cercător, cercătorisubstantiv masculin
cercătoare, cercătoaresubstantiv feminin

  • 1. învechit Persoană care face o încercare, o probă, o experiență. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Nu e rău... ca traducătorul romîn să consulte și pe cei cari, mai nainte de dînsul, s-au cercat a interpreta în limbe moderne pe autorii vechi, dar... nu se cuvine ca noul cercător să-i ia orbește drept călăuze. ODOBESCU, S. II 367. DLRLC
etimologie:
  • Cerca + -ător. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.