CERGĂ, cergi, s. f. 1. Țesătură groasă (de lână), bogat ornamentată, care servește la învelit sau care se așterne pe pat; țol, velință, scoarță. 2. Adăpost din ramuri și cetină în care lucrează șindrilarul. – Din bg., sb. cerga. Cf. magh. cserge.

cergă sf [At: (a. 1588) CUV. D. BĂTR. I, 193 / Pl: ~rgi și -rge / E: tc çerga, mg cserge, bg черга] 1 Țesătură de lână cu care se acoperă țăranii când se culcă sau care se așterne pe pat. 2 (Olt; spc) Pătură. 3 (Ban) Coviltir.

CERGĂ, cergi, s. f. 1. Pătură (de lână) care servește la învelit sau care se așterne pe pat; țol, velință, scoarță. 2. Adăpost din ramuri și cetină în care lucrează șindrilarul. – Din bg., scr. cerga. Cf. magh. cserge.^[1]

CERGĂ, cergi, s. f. Pătură de lînă care servește la învelit, la acoperit patul sau pentru a fi așternută pe cai; țol, scoarță. De sub cergă s-auzi un scîncet de prunc. CAMILAR, N. I 81. Culcușurile de paie erau jos, așternute cu cergi de lînă. SADOVEANU, M. C. 58. În vremea aceasta cîrlanul tremura cu urechile dăbălate sub cerga fluturată de vînt. SLAVICI, N. II 4. S-a înfășat baba-n cerga ei, și-a pus traista căpătîi și s-a ghemuit de-a binele. CARAGIALE, III 52. Știi una, jupîne?... acoperi-te cu cerga, ca să nu te vadă [tîlharii]. ALECSANDRI, T. 49. ◊ (Poetic) Soarele privea dulce... printre cergile bolților. GALACTION, O.I 263.

CERGĂ, cergi, s. f. Pătură de lînă care servește la învelit; țol, scoarță. – Tc. çerge „cort mic”.

CERGĂ ~gi f. Țesătură confecționată din lână colorată, cu lațe și cu desene, având diverse întrebuințări. [G.-D. cergii] /<turc. çerge

cergă f. 1. velință țărănească de pat: cât ți-e cerga, atât te întinde; 2. pătură de cal sau de căruță. [Turc. ČERGA].

cérgă f., pl. ĭ (turc. čerge, cort ușor pe doĭ parĭ, d. alb. čergă, cergă, [care vine d. mlat. sérica, de mătase, serga, rogojină, fr. serge, serjă], de unde și ngr. tsérga, bg. sîrb. čerga, ung. cserge. V. sarică, serjă). Pătură de învălit calu, patu ș. a. Iron. Cu cerga’n cap, după cuviință, cum trebuĭe: s’a dus la raĭ cu cerga’n cap, V. jalbă, pled, procoviță.

cergă s. f., g.-d. art. cergii; pl. cergi

cergă s. f., g.-d. art. cergii; pl. cergi

cergă s. f., g.-d. art. cergii; pl. cergi

cergă, cergi.

CERGĂ s. v. pătură.

CERGĂ s. cuvertură, învelitoare, pătură, velință, (pop.) plocat, țol, (reg.) lăicer, ogheal, poneavă, procov, procoviță, strai, țoală, (prin Mold. și Bucov.) prostire, (Transilv.) verincă. (~ de lînă pentru pat.)

cergă (cergi), s. f. – 1. Pătură. – 2. Pînză de cort. – Mr., megl. cergă „cort”. < Tc. cerga „cort” (Șeineanu, II, 101; Meyer 439; Lokotsch 412); cf. ngr. tsérga, alb. tsergë, sb. čerga, magh. cserga, cserge, țig. čerga, cu accepții care oscilează între „cort” și „pătură”. Istoria acestui cuvînt nu este clară. Pare a fi vorba despre lat. serica, trecut în gr. și de acolo în tc. (Berneker 145), de unde provin cuvintele sl. (Miklosich, Fremdw., 82). Este posibil să fi intrat în rom. prin mai multe filiere în același timp. (După Murnu 45, ngr. provine din rom.; după Meyer, Neugr. St., II, 61, din sl. A. Sacerdoțeanu, Revista istorică, XXI, 321-4, deriva rom. direct din lat.). – [Art. 1675]

cergă, cergi, s.f. Pătură groasă țesută din lână: „Se gânde la măritat / Și n-are cergă pe pat” (Calendar, 1980: 110). ■ (clasificare după utilizare) Cergă pentru învelit, cergă pentru rudă (cu ornament), cergă pentru pat. ■ (onom.) Cergă, Cerguță, nume de familie în jud. Maram. – Din bg., srb. cerga (DEX); din tc. çerge, cerga „cort mic” (Șăineanu, DLRM); lat. serica (Berneker, după DER). ■ Cuv. rom. > magh. cserge (Bakos, 1982).

cergă, cergi, s.f. – Pătură groasă țesută din lână. Cergă pentru învelit, cergă pentru rudă (cu ornament), cergă pentru pat: „Se gânde la măritat / Și n-are cergă pe pat” (Calendar, 1980: 110). ♦ (onom.) Cergă, Cerguță, nume de familie în Maramureș (DFN, 2007). – Din bg., srb. cerga (DEX); din tc. çerge, cerga „cort mic” (Șăineanu, DLRM); lat. serica > ngr. tserga > tc. cerga, de unde rom. cerga (Berneker, cf. DER), dar și cuvintele slave (Miklosich, cf. DER). Cuv. rom. > magh. cserge (Bakos, 1982).

cergă, cergi, s.f. – Pătură groasă țesută din lână. Cergă pentru învelit, cergă pentru rudă (cu ornament), cergă pentru pat: „Se gânde la măritat / Și n-are cergă pe pat” (Calendar 1980: 110). – Din bg., srb. cerga (DEX); Cuv. rom. preluat în magh. (cserge) (Bakos 1982).