CHERESTEA, cherestele, s. f. 1. (Cu sens colectiv) Material lemnos, cu cel puțin două fețe plane și paralele, rezultat din tăierea buștenilor la gater și folosit de obicei în construcție. 2. Fig. (Fam.) Construcție fizică solidă a unei persoane, structură osoasă. ◊ Expr. N-are cherestea sau îi lipsește cheresteaua, se spune despre o persoană nesimțită, nepunctuală. – Din tc. kereste.

cherestea sf [At: CANTEMIR, ap. TDRG / V: he~, hi~, ferestrea / Pl: ~ele / E: tc keresté] 1 Lemn de construcție. 2 Lemnăria care intră într-o construcție spre a susține celelalte părți. 3 (Înv; îe) Nu-i e ~ obrazul Se zice despre omul cu obrazul subțire. 4 (Arg; îe) A nu avea ~ A nu avea obraz. 5 (Îae) A nu se ține de cuvânt. 6 (Îae) A nu se purta cum trebuie. 7 Construcție de lemn pe care se sprijină ceva. 8 (Fig) Construcție fizică solidă. 9 (Fig) Structură osoasă. 10 (Înv; prt) Persoană (mai ales femeie) bine făcută. 11 (Înv) Mecanism (de ceas).

CHERESTEA, (2) cherestele, s. f. 1. (Cu sens colectiv) Material lemnos, cu cel puțin două fețe plane și paralele, rezultat din tăierea buștenilor la gater și întrebuințat de obicei în construcție. 2. Fig. (Fam.) Construcție fizică solidă a unei persoane, structură osoasă. ◊ Expr. N-are cherestea sau îi lipsește cheresteaua, se spune despre o persoană nesimțită, nepunctuală. – Din tc. kereste.

CHERESTEA, (2) cherestele, s. f. 1. (Cu sens colectiv) Lemn de construcție; lemnăria întrebuințată într-o construcție. Sania lui Lipa, mare, greoaie, cu cheresteaua petecită într-o mie de locuri, rupea încet zăpada de. pe marginea drumului. GALAN, Z. R. 258. Vrea să-și tîrguiască lînă ori cherestea de la munte. ODOBESCU, S. I 375. 2. Fig. (Familiar) Constituție solidă; structură osoasă, osatură. Putea... să dea ascultare tovarășilor de la conducere, intrînd în sanatoriu, pentru a-fi drege, cum spunea, cheresteaua. PAS, Z. II 79. E un om cu o cherestea uriașă; un cap ca de taur, părul negru des, barba și mustățile aspre și împîslite. CARAGIALE, O. I 287.

CHERESTEA, (2) cherestele, s. f. 1. (Cu sens colectiv) Material lemnos rezultat din tăierea buștenilor cu ferăstrăul, întrebuințat de obicei în construcție; lemnărie întrebuințată la scheletul unei construcții. 2. Fig. (Fam.) Construcție solidă, structură osoasă. E un om cu o cherestea uriașă; un cap ca de taur, părul negru des (CARAGIALE). – Tc. kereste.

CHERESTEA ~ele f. 1) Material lemnos semiprelucrat folosit în construcții. 2) Partea lemnoasă care constituie scheletul unei construcții; lemnărie. 3) fig. rar Structura sistemului osos al unei persoane. [G.-D. cherestelei] /<turc. keresté

cheresteà f. 1. lemn de construcțiune: făcea de câțiva ani negoț de cherestea AL.; 2. podeala sau lemnăria unei zidiri; 3. fig. mecanismul interior: cheresteaua ceasornicului. [Turc. KEERESTÈ].

cheresteá f., pl. ele (turc. keraste, pop. kereste). Lemne de construcțiune. Lemnăria uneĭ zidirĭ, scheletu uneĭ corăbiĭ. Părțile principale ale uneĭ mașinĭ (schelet).

herestea sf vz cherestea

cherestea s. f., art. cheresteaua, g.-d. art. cherestelei; pl. cherestele

cherestea s. f., art. cheresteaua, g.-d. art. cherestelei; pl. cherestele

cherestea s. f., art. cheresteaua, g.-d. art. cherestelei; pl. cherestele

cherestea, -tele.

CHERESTEA s. v. osatură, schelet, sistem osos.

CHERESTEA s. lemnărie. (~ua unei construcții.)

CHERESTEA s. lemnărie. (~ unei construcții.)

cherestea s. v. OSATURĂ. SCHELET. SISTEM OSOS.

cherestea (cherestele), s. f. – 1. Lemn de construcție. – 2. Material lemnos, lemnărie. – 3. Armătură, schelet. – 4. Fel, gen, tip, categorie personală. – Mr. chiriste, megl. chiriste, cheresteu. Tc. kereste (Roesler 595; Șeineanu, II, 106; Lokotsch 1162; Ronzevalle 146); cf. ngr. ϰερεστές, bg. kereste. – Der. chiristigiu (var. cherestegiu), s. m. (negustor de cherestea), din tc. keresteci, cf. bg. kerestedžija; chiristigerie (var. cherestegerie), s. f. (depozit de cherestea).

cherestea s. f. sg. obraz.

a lua (pe cineva) la cherestea expr. a bate (pe cineva).

costum de cherestea / de placaj expr. coșciug.