CHIVĂRĂ, chivere, s. f. Chipiu înalt, folosit în trecut de militarii anumitor arme. ♦ Coif confecționat din hârtie, folosit pentru a feri capul de soare, în jocul copiilor de-a soldații. [Var.: chiveră s. f.] – Din rus. kiver.

chivără sf [At: M. COSTIN, ap. LET. 1,28/3 / V: chilv~, ~veră, cibără / Pl: ~vere / E: rs кивер] (Îrg) 1 Coif. 2 Coif de hârtie care protejează (copiii) de soare. 3 Turban.

CHIVĂRĂ, chivere, s. f. Acoperământ de cap în formă de chipiu înalt, folosit în trecut de ostașii unor unități militare. ♦ Acoperământ de cap în formă triunghiulară, confecționat sumar din hârtie și folosit pentru a feri capul de soare, în jocul copiilor de-a soldații; coif. [Var.: chiveră s. f.] – Din rus. kiver.

CHIVĂRĂ, chivete, s. f. (Învechit) Cască militară, mai ales de metal, ca un fel de chipiu înalt, întrebuințată în luptă pentru a proteja capul. V. coif. S-a zvîrlit pe un cal... i-a prins botul în curelușa cu care se încinge... Numai cît chivără îi lipsește ca să fie Alexandru Machedon. SADOVEANU, N. F. 124. Purtau vechea uniformă națională: haina vînătă și încap chivere. BĂLCESCU, O. I 16. Flăcăi groși în ceafă, Voinici făr’de leafă! Cu chivere nalte, Cu cozile late Lăsate pe spate. ALECSANDRI, P. P. 63. – Variantă: chiveră (KOGĂLNICEANU, S. 111) s. f.

CHIVĂRĂ ~ere f. înv. Acoperământ pentru cap în formă de chipiu înalt, purtat de ostașii anumitor unități militare. /<rus. kiver

chívără și (rar) chíveră f., pl. ere (rus. kíver, un fel de chipiŭ țeapăn de moda veche, vsl. kivorŭ, d. mgr. kivórion, vgr. kibórion, fructu unuĭ fel de bob, cupă făcută din acest fruct, de unde și lat. cibórium, cupă. V. chivot. Cp. cu coĭf). Coĭf, cască.

chilvără sf vz chivără

chiveră sf vz chivără

cibără sf vz chivără

civără sf vz chivără

CHIVERĂ s. f. v. chivără.

chivără (înv.) s. f., g.-d. art. chiverei; pl. chivere

chivără s. f., g.-d. art. chiverei; pl. chivere

chivără s. f., g.-d. art. chiverei; pl. chivere

chivără, -vere.

chivără (-vere), s. f. – Cască, coif. V. rus. kiverŭ, cf. rut. kyver, pol. kiwior „turban” (Cihac, II, 51), cuvînt de origine necunoscută în sl. (Vasmer, I, 554). Legătura cu sl. kivorĭ „baldachin” sugerată de Cihac, pare îndoielnică.