CICATRICE, cicatrice, s. f. Urmă (formată din țesut conjunctiv) lăsată de o rană, de o tăietură etc. după vindecare. [Pl. și: cicatrici] – Din lat. cicatrix, -icis, fr. cicatrice.

cicatrice sf [At: POLIZU / V: (înv) ~iță / Pl: (înv) ~ci / E: lat cicatrix, -icis, fr cicatrice] Urmă (din țesut conjunctiv) lăsată de o rană sau de o arsură după vindecare.

CICATRICE, cicatrice, s. f. Urmă (formată din țesut conjunctiv) lăsată de o rană, de o tăietură etc. după vindecare. – Din lat. cicatrix, -icis, fr. cicatrice.

CICATRICE, cicatrice, s. f. Urmă rămasă pe piele sau pe alt țesut al corpului după vindecarea unei răni, a unei arsuri, a unei incizii etc. O clipă și-a privit nervos cicatricea în oglindă. CAMIL PETRESCU, T. II 143. Fig. Oraș străvechi, ce răni cumplite ai, Și-adînci și-abia închise cicatrice. D. BOTEZ, în POEZ. N. 80.

CICATRICE s.f. Semn, urmă care rămîne după vindecarea unei răni, a unei arsuri etc. ♦ (Fig.) Urmă a unei nenorociri etc. [< lat. cicatrix, fr., it. cicatrice].

CICATRICE s. f. semn, urmă lăsată de o rană, de o arsură după vindecare. (< fr. cicatrice, lat. cicatrix)

CICATRICE ~i f. 1) Urmă lăsată pe piele de o rană. 2) fig. Urmă lăsată de o suferință morală, de o durere mare. [G.-D. cicatricei] /<lat. cicatrix, ~icis, fr. cicatrice

cicatrice f. 1. semn lăsat de o rană după vindecare; 2. fig. amintirea unei injurii, a unui afront.

*cicatríce f., pl. ĭ (lat. cicátrix, -tricis). Urmă (semn) care rămîne după o rană (propriŭ și fig.): rănile calomniiĭ se închid, dar cicatricea rămîne. V. forosteală.

cicatriță sf vz cicatrice

!cicatrice (desp. -ca-tri-) s. f., art. cicatricea, g.-d. art. cicatricii; pl. cicatrici

!cicatrice (-ca-tri-) s. f., art. cicatricea, g.-d. art. cicatricei/cicatricii; pl. cicatrice/cicatrici

cicatrice s. f. (sil. -tri-), art. cicatricea, g.-d. art. cicatricei; pl. cicatrice

cicatrice, pl. cicatrice

CICATRICE s. (MED.) semn, urmă, (rar) rană, stigmat, (înv. și reg.) beleaznă, (prin nord-estul Olt.) pupăză. (I-a rămas o ~ de la plagă.)

CICATRICE s. (MED.) semn, urmă, (rar) rană, stigmat, (înv. și reg.) beleaznă, (prin nord-estul Olt.) pupăză. (I-a rămas o ~ de la plagă.)

cicatrice (-ci), s. f. – Urmă lăsată de o rană după vindecare. Lat. cicatricem (sec. XIX). – Der. cicatriza, vb., din fr. cicatriser.