ciocănitoare sf [At: SADOVEANU, ap. DA / V: ~năt~ / Pl: ~, (rar) ~ori / E: ciocăni + -toare] 1 Nume dat mai multor specii de păsări agățătoare de pădure cu aripile scurte, cu cioc conic, puternic, care ciocănesc coaja copacilor, distrugând insectele dăunătoare și larvele lor (Picus și Dryocopus) Si: ghionoaie. 2 Instrument care ciocănește. 3 (Pop) Mitralieră. corectat(ă)

CIOCĂNITOARE, ciocănitori, s. f. Pasăre agățătoare de pădure, care sparge cu ciocul coaja copacilor pentru a-și găsi hrana (Picus viridis); ghionoaie. Pe ici, pe colo, ciocănitorile colorate bateau toaca de sară. SADOVEANU, O. I 314. Ciocănitori tocau în scoarța arborilor, strigăte melancolice veneau de departe și se stingeau între frunzișurile neclintite. SADOVEANU, O. III 359. Ciocănitoarea se cațără cu ghiarele. de trunchiul unui mesteacăn și-l ciocănește de jos pînă sus. GÎRLEANU, L. 14.

CIOCĂNITOARE ~ori f. Pasăre sedentară, de talie mijlocie, cu cioc puternic și cu penaj viu colorat, care ciocănește coaja copacilor în căutarea viermilor cu care se hrănește; ghionoaie. [G.-D. ciocănitorii] /a ciocăni + suf. ~toare

ciocănitoare f. Tr. gheonoaie (ea bate cu ciocul în coaja arborilor spre a găsi viermi pentru hrană).

cĭocănitoáre și cĭocînătoáre f., pl. orĭ, ca privighetorĭ (d. cĭocănesc). Mold. Trans.. Ghionoaĭe, o pasăre agățătoare care se nutrește căutînd larve pe supt coaja copacilor, pe care o cĭocănește mereŭ (lat. picus): cĭocănitoarea duruĭa în scoarță (Sadov. VR. 1930, 9-10, 194). V. cĭocîrleț și verdare.

ciocănătoare sf vz ciocănitoare

ciocănitoare s. f., g.-d. art. ciocănitorii; pl. ciocănitori

ciocănitoare s. f., g.-d. art. ciocănitorii; pl. ciocănitori

ciocănitoare s. f., g.-d. art. ciocănitorii; pl. ciocănitori

CIOCĂNITOARE s. v. virdare.

CIOCĂNITOARE s. v. ghionoaie.

ciocănitoare s. v. VIRDARE.

CIOCÂNITOARE s. (ORNIT.) ghionoaie, (reg.) bocănitoare, scobitoare, tocănitoare, verdaică, verdoaică, virdare. (~ denumește mai multe specii de păsări arboricole.)

ciocănitoare, ciocănitori, s.f. (pop., înv.) mitralieră.

CIOCĂNITOÁRE (< ciocăni) s. f. Nume dat la c. 200 de specii de păsări specializate în locomoția prin cățărare, de talie mijlocie (16-48 cm), rele zburătoare, cu pene rigide, limba cilindrică, lungă și protractilă, cioc conic, ascuțit, gheare ascuțite și dezvoltate. În România trăiesc 10 specii, de ex.: c. pestriță mare (Dendrocopus major), cu penaj alb, negru, roșu; c. verde (Picus viridis), cu penaj verde-gălbui cu roșu; c. neagră (Dryocopus martius), cea mai mare c. din România. corectat(ă)

ciocănitoare, ciocănitori s. f. 1. femeie de moravuri ușoare. 2. nimfomană. 3. persoană care vorbește mult.