O definiție pentru ciuriu
Dicționare etimologice
Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.
ciuriu (ciuriuri), s. n. – (Arg.) Cuțit, pumnal. țig. čuri (Graur 139), cf. țig. sp. churi (Besses 66), it. cerino (Battisti, II, 868), fr. chourin, germ. Tschuri.
Intrare: ciuriu
ciuriu substantiv neutru
| substantiv neutru (N49) | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| vocativ | singular | — | |
| plural | — | ||
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)