CLOU, clou-uri, s. n. Punct de atracție, de interes al unui spectacol, al unei acțiuni etc. [Pr.: clu] – Din fr. clou.

clou s. n. (franțuzism) Punct de atracție, de interes ◊ „Clou-ul acestui spectacol este un recital George Mihăiță și nu pot decât să-l felicit din toată inima pe acest tânăr.” Săpt. 7 III 75 p. 4. ◊ „Clou-ul competiției: confruntarea dintre C.B. și A.P.” I.B. 8 III 84 p. 7. ◊ „Clou-ul acestui cap de serie promițător [...] un excepțional fragment dintr-un inedit jurnal de adolescență al lui Eugen Ionescu.” R.lit. 8/95 p. 24; v. și 10 V 79 p. 23; v. și telenoapte (1971) [pron. clu] (din fr. clou; I. Gheție în LR 4/57 p. 21; DEX-S)

clu sn [At: DEX² / V: clou / Pl: ~uri / E: fr clou] 1-2 (Frm) Punct de interes al unui spectacol, acțiuni etc.

CLU, cluuri, s. n. (Franțuzism) Punct de atracție, de interes al unui spectacol, a unei acțiuni etc. [Scris și: clou] – Din fr. clou.^[1] modificată

CLU s. n. partea cea mai reușită a unui spectacol, a unei serbări etc.; punct de atracție, de interes; haz, șic. (< fr. clou)

clou (fr.) [pron. klu] s. n., pl. clou-uri [pron. kluuri]

*clou (fr.) [pron. clu] s. n., art. clou-ul [pron. cluul]; pl. clou-uri

clu s. n., pl. cluuri (sil. clu-uri)^[1]