COLCEAC, colceacuri, s. n. (Înv.) Gheată care se încheia cu copci. – [Var.: colceag, colcegi, s. m.] – Din tc. kolçak.

colceac snm vz colceag

COLCEAC, colceacuri, s. n. (Înv.) Un fel de gheată care se încheia cu copci. [Var.: colceag, colcegi, s. m.] – Din tc. kolçak.

colceac n. 1. manșon; 2. un fel de tuzluci sau ciorapi ce se încheie pe picior cu copci: purtând colceaci și cepchen OD. [Turc. KOLČAK].

colceác și -eág n., pl. ege (turc. kolčak, manșon; bg. sîrb. rus. kolčák, manșon. V. colac). Vechĭ. Manșon. S. m., pl. egĭ. Pl. Tuzlucĭ care se încheĭe cu copcĭ.

colceag sn [At: (a. 1747) IORGA, S. D. XII, 45 / V: ~ac / Pl: ~uri / E: nct] (Mun; Mol; tcî) 1 Manșon. 2 (Mpp) Un fel de ghete care se încheie pe picior cu copci. 3 Jambiere. corectat(ă)

COLCEAG, colceaguri, s. n. (Înv.) Un fel de gheată care se încheia cu copci. – Tc. kolçak.

!colceac (reg., înv.) s. n., pl. colceacuri

colceac/colceag (înv.) s. n. / s. m., pl. colceacuri/colcegi

colceac s. n. /colceag s. m., pl. n. colceacuri/m. colcegi

COLCEAG s. v. manșon.

colceag s. v. MANȘON.

colceag (colceaguri), s. n. – 1. Manșon (de damă). – 2. Jambieră. – Var. colceac. Tc. kolçak (Șeineanu, II, 141; Miklosich, Etym. Wb., 23; Berneker 543). Sec. XVIII, înv.