CONFIRMA, confirm, vb. I. Tranz. 1. A recunoaște și a întări exactitatea unei afirmații făcute de altcineva; a atesta, a mărturisi autenticitatea; a întări o ipoteză, o afirmație etc. 2. (Jur.) A renunța la dreptul de a cere anularea unui act juridic, căruia îi recunoaște astfel efectele juridice. ♦ A întări hotărârea, sentința unei instanțe inferioare prin aprobare. 3. A definitiva pe cineva într-o situație, într-un post. 4. (În Biserica catolică) A oficia ritualul confirmării. – Din fr. confirmer, lat. confirmare.

confirma [At: BĂLCESCU, M. V. 4 / Pzi: confirm / E: fr confirmer] 1 vt A definitiva pe cineva într-o situație. 2-3 vtr A (se) mărturisi autenticitatea, exactitatea unui lucru, a unei ipoteze, a unei afirmații etc. 4 vt (Jur) A întări hotărârea, sentința unei instanțe superioare prin aprobare. 5 vt (îbrc) A oficia ritualul confirmației (5). 6 vt (Jur) A renunța la dreptul de a cere anularea unui act juridic, căruia îi recunoaște astfel efectele juridice. 7 vt (Spt) A se încadra într-un barem.

CONFIRMA, confirm, vb. I. Tranz. 1. A recunoaște justețea unei afirmații făcute de altcineva mai înainte; a atesta, a mărturisi autenticitatea, exactitatea unui lucru; a întări o ipoteză, o afirmație etc. 2. (Jur.) A renunța la dreptul de a cere anularea unui act juridic, căruia îi recunoaște astfel efectele juridice. ♦ A întări hotărârea, sentința unei instanțe inferioare prin aprobare. 3. A definitiva pe cineva într-o situație. 4. (În biserica catolică) A oficia ritualul confirmației. – Din fr. confirmer, lat. confirmare.

CONFIRMA, confirm, vb. I. Tranz. 1. A recunoaște justețea unei afirmații făcute mai înainte; a atesta, a mărturisi autenticitatea, exactitatea unui lucru; a întări (o ipoteză, o afirmație etc.). Puternicul răsunet produs în lumea întreagă de Festivalul [din 1953] de la București confirmă o dată mai mult că acesta a constituit o măreață sărbătoare a păcii și prieteniei tineretului din întreaga lume, că el a înregistrat un succes imens. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2757. ◊ (În sistemul juridic burghez, în opoziție cu reforma sau casa) A întări o hotărîre, o sentință a unei instanțe inferioare. Curtea supremă a confirmat hotărîrea tribunalului. 2. A întări, a definitiva pe cineva într-o situație. – Prez. ind. și: (învechit) confirmez (BĂLCESCU, O. II 10).

CONFIRMA vb. I. tr. 1. A întări, a susține, a recunoaște autenticitatea, exactitatea unui lucru, justețea unei afirmații etc. 2. A întări, a definitiva pe cineva într-un post, într-o situație. 3. (În biserica catolică; despre episcopi) A unge cu mir. [P.i. confirm, -mez, 3,6 -mă. / < lat. conformare, cf. fr. confirmer].

CONFIRMA vb. tr. 1. a întări, a susține, a recunoaște autenticitatea, exactitatea unui lucru, justețea unei afirmații; a adeveri. 2. (jur.) a renunța la dreptul de a cere anularea unui act juridic, recunoscându-l ca valabil. ◊ a întări prin aprobare (un mandat de arestare). 3. a definitiva pe cineva într-un post, într-o situație. 4. (la catolici; despre episcopi) a oficia ritualul confirmației. (< fr. confirmer, lat. confirmare)

A CONFIRMA confirm tranz. 1) (fapte, afirmații, ipoteze etc.) A susține ca fiind autentic; a adeveri; a corobora. 2) (decizii, sentințe ale unei instanțe inferioare) A susține ca fiind just. 3) (persoane) A numi definitiv (într-un post sau într-o situație); a întări; a definitiva. 4) (în biserica catolică) A unge cu mir; a supune confirmației. /<fr. confirmer, lat. confirmare

confirmá v. 1. a face mai ferm, mai statornic: a confirma o rezoluțiune; 2. a aduce probe mai puternice; 3. a proba, a sancționa, a ratifica: a confirma o lege.

*confírm, a -á v. tr. (lat. confirmare. V. firm). Fac maĭ stabil, întăresc: confirm un principiŭ. Daŭ o probă, o asigurare: a confirma un fapt pin experiență. Sancționez, ratific: a confirma o donațiune. Acord sacramentu confirmațiuniĭ (la catolicĭ și protestanțĭ).

confirma (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. confirm, 3 confirmă; conj. prez. 1 sg. să confirm, 3 să confirme

confirma (a ~) vb., ind. prez. 3 confirmă

confirma vb., ind. prez. 1 sg. confirm, 3 sg. și pl. confirmă

CONFIRMA vb. 1. a adeveri, a arăta, a atesta, a certifica, a demonstra, a dovedi, a întări, a mărturisi, a proba, a sprijini, a stabili, a susține, (livr.) a corobora, (înv. și reg.) a probălui, (înv.) a încredința, a mărturi, a probui. (Toate ~ cele spuse.) 2. v. adeveri. 3. (JUR.) a consacra, a consfinți, a întări, a ratifica, a sancționa, a valida, (înv.) a sacra. (Adunarea a ~ aceste măsuri.) 4. (JUR.) a întări, a recunoaște, a valida. (L-a ~ în funcție.)

CONFIRMA vb. 1. a adeveri, a arăta, a atesta, a certifica, a demonstra, a dovedi, a întări, a mărturisi, a proba, a sprijini, a stabili, a susține, (livr.) a corobora, (înv. și reg.) a probălui, (înv.) a încredința, a mărturi, a probui. (Toate ~ cele spuse.) 2. a se adeveri, a se împlini, a se îndeplini, a se realiza. (Previziunile lui s-au ~.) 3. (JUR.) a consacra, a consfinți, a întări, a ratifica, a sancționa, a valida, (înv.) a sacra. (Adunarea a ~ aceste măsuri.) 4. (JUR.) a întări, a recunoaște, a valida. (L-a ~ în funcție.)

A confirma ≠ a denega, a infirma, a nega