CONJURA, conjur, vb. I. 1. Tranz. A ruga stăruitor; a implora. 2. Intranz. (Rar) A conspira, a unelti; a complota. – Din fr. conjurer, lat. conjurare.

conjura² v [At: PSALT. SCH. 76 / V: cun~ / Pzi: ~jur / E: ml congiro, -are] (Înv) A înconjura.

conjura¹ [At: NEGRUZZI, S. I, 323 / Pzi: conjur / E: fr conjurer, lat conjurare] 1 vt (Rar) A ruga cu stăruință Si: a implora. 2 vi (Rar) A conspira. 3 vt (Îcrs) A exorciza.

* CONJURA (-jur) l. vb. tr. și intr. 1 ⏲ A complota, a conspira, a unelti împotriva Statului, a Suveranului ¶ 2 A goni duhurile rele ¶ 3 Ⓕ A alunga, a îndepărta o primejdie, o nenorocire care amenință, etc.: și ca să conjur piaza rea... aruncam în mare, din timp In timp, cîte trei gologani (I.-GH.) ¶ 4 A ruga cu stăruință. II. vb. refl. A se lega, a se uni împotriva cuiva [fr.].

CONJURA, conjur, vb. I. 1. Tranz. A ruga cu stăruință; a implora. 2. Intranz. (Rar) A conspira, a unelti; a complota. – Din fr. conjurer, lat. conjurare.

CONJURA, conjur, vb. I. 1. Tranz. A ruga cu stăruință, a implora. Vă rog, vă conjur, plecați de la fereastră. SEBASTIAN, T. 262. Conjur, nu scrie nimic nicăieri despre mine. CARAGIALE, O. VII 385. În epistola ce scriam șefului răsculării din Transilvania îl conjuram să se împace cu ungurii. GHICA, A. 175. 2. Intranz. (Rar) A conspira, a complota.

CONJURA vb. I. 1. tr. A ruga stăruitor, a implora. 2. intr. (Rar) A complota, a conspira. [P.i. conjur. / < fr. conjurer, cf. lat. coniurare].

CONJURA vb. I. tr. a ruga stăruitor; a implora. II. intr. a complota, a conspira. (< fr. conjurer, lat. coniurare)

A CONJURA conjur 1. tranz. (persoane) A ruga în mod stăruitor și cu umilință; a implora. 2. intranz. A urzi o conjurație; a unelti; a complota; a conspira. /<fr. conjurer, lat. conjurare

conjurà v. 1. a complota împreună: a conjura pierderea unui rival; 2. fig. a evita o nenorocire de care cineva e amenințat; 3. a abate prin mijloace supranaturale, magice; 4. a ruga cu stăruință; 5. a se uni spre a conspira.

cunjura v vz conjura

*conjúr, a -á v. tr. (lat. conjúro, -áre. V. jur). Rog cu insistență: te conjur să facĭ asta. Fac farmece orĭ rugăcĭunĭ ca să alung: a-l conjura pe dracu. Fig. Evit o nenorocire care amenință: a conjura furtuna. Hotărăsc serios executarea unuĭ lucru: a conjura peirea dușmanilor. V. intr. Conspir, complotez: Catilina a conjurat contra republiciĭ. V. refl. Mă unesc ca să conjur.

conjura (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. conjur, 3 conjură; conj. prez. 1 sg. să conjur, 3 să conjure

conjura (a ~) vb., ind. prez. 3 conjură

conjura vb., ind. prez. 1 sg. conjur, 3 sg. și pl. conjură

CONJURA vb. 1. v. implora. 2. v. complota.

CONJURA vb. 1. a implora, (pop.) a jura, a milui, (înv.) a supăra. (Te ~ să mă ajuți!) 2. a complota, a conspira, a unelti, (înv.) a intriga, a mașina, a măiestri, a mreji, a zavistui, (fig.) a lucra, a țese, a urzi, (înv. fig.) a împleti. (A ~ împotriva cuiva.)

conjurá, conjur, v.t. (înv.) A înconjura: „Ș-o plecat s-o cate ca s-o conjoare cu dragostea și căldura lui” (Faiciuc, 2008: 405). – Moștenit din lat. congiro, -are (MDA).