CÂRCEIE, cârceie, s. f. Piesă de lemn sau de fier la car, cu care se leagă tânjala de proțap (când se înjugă patru boi). – Et. nec.

cârceie sf [At: LB / V: ~cea, ~ceaie, ~cei, ~ceia, (reg) ~ceană / Pl: ~ / E: nct] 1 (Îf ~cea, ~ceaie, cârceia) Cerc sau inel de fier. 2 Piesă de lemn sau de fier de la car, cu care se leagă tânjala de proțap (când se înjugă patru boi). 3 Brățară cu care se fixează cuțitul coasei de coada acesteia. 4 (Trs) Inel de fier fixat de prăsele briceagului, de care acesta se leagă de șerpar. 5 Parte a joagărului care leagă ceafa de jos a jugului cu mâtca. 6 Nod în firele de țesut. 7 (Îf ~ei, ~cea) Amnarul de la războiul de țesut. 8 Element prin care se fixează cureaua biciului de coada acestuia. 9 Parte care leagă lumânarea fântânii de cumpănă.

CÂRCEIE, cârceie, s. f. Piesă de lemn sau de fier de la car, cu care se leagă tânjala de proțap (când se înjugă patru boi). – Et. nec.

CÂRCEIE ~ f. Obiect de lemn sau de metal cu care se leagă tânjala de proțap, când se înjugă a doua pereche de boi. /Din cârcel

cârcea² sf vz cârceie

cârceaie sf vz cârceie

cârceană sf vz cârceie

cârceia² sf vz cârceie

CÎRCEIE, cîrceie, s. f. Piesă de lemn, uneori de fier, cu care se leagă tînjeala de proțap (cînd se înjugă patru boi). [Boii] tîrau între dînșii tînjelele cu cîrceie de fier, ce zăngăneau. HOGAȘ, DR. 284. În sfîrșit, facem noi ce facem și sclipuim de cole o coasă ruptă, de ici o cîrceie de tînjală, mai un vatrar cu belciug... și pe după toacă și pornim pe la. case. CREANGĂ, A. 42.

cîrcéĭe f., pl. eĭ (d. sîrb. krčalo saŭ d. rom. cîrcel). Est. Pĭesa care leagă tînjala de proțap (ĭa poate fi de lemn orĭ un lanț).

!cârceie (piesă de legătură) s. f., art. cârceia, g.-d. art. cârceiei; pl. cârceie

cârceie (piesă de legătură) s. f., art. cârceia, g.-d. art. cârceiei/cârceii; pl. cârceie/cârcei

cârceie (piesă de legătură) s.f., art. cârceia, g.-d. art. cârceiei / cârceii; pl. cârceie / cârcei

CÂRCEIE s. v. brățară.

CÎRCEIE s. (TEHN.) brățară, (reg.) morcoașă, (Transilv.) toartă. (~ la coasă.)