călîi (-îie), adj. – 1. Călduț, potrivit, blînd. – 2. Crud, verde (mai ales în expresia grîu călîi, grîu care nu s-a copt). Origine incertă. Pare a fi un der. expresiv de la cald, cu suf. -îi, ca în lălîi, molîu, caz în care s-ar afla în locul lui *căldîi. După Pușcariu, Dacor., III, 661, din lat. *calaneus (de la calere), cu -l- păstrat în chip inexplicabil; după Giuglea, Dacor., III, 618, din gr. ϰαλλάϊνος „verde, necopt”, fonetic și semantic dificil de acceptat.

călâi, -ie, călâi, -ie, adj. (reg.) (mai ales la sg. f.; despre apă) neîncălzită bine, călduță.