CĂPIALĂ, căpieli, s. f. (Pop.) Cenuroză. [Pr.: -pi-a-] – Căpia + suf. -eală.

căpială sf [At: N. LEON, MED. 124 / P: ~pi-a~ / Pl: ~ieli / E: căpia + -eală] 1 (Rar) Cenuroză. 2 (Fig) Țicneală.

CĂPIALĂ (pl. -eli) sf. 1 🐑 🐕 Faptul de a căpia ¶ 2 Boala oilor căpiete.

CĂPIALĂ, căpieli, s. f. (Rar) Cenuroză, căpiere, capie. [Pr.: -pi-a-] – Căpia + suf. -eală.

CĂPIALĂ, căpieli, s. f. (Rar) Căpiere. – Din căpia + suf. -eală.

căpiálă f., pl. elĭ. Acțiunea de a căpia.

căpială (rar) (desp. -pi-a-) s. f., g.-d. art. căpielii; pl. căpieli

căpială (rar) (-pi-a-) s. f., g.-d. art. căpielii; pl. căpieli

căpială s. f. (sil. -pi-a-), g.-d. art. căpielii; pl. căpieli

CĂPIALĂ s. v. cenuroză.

CĂPIALĂ s. v. alienare, alienație, boală mintala, demență, nebunie, sminteală, smintire, țicneală.

CĂPIALĂ s. (MED. VET.) capie, cenuroză, (pop.) răsfug. (Oaie bolnavă de ~.)

căpială s. v. ALIENARE. ALIENAȚIE. BOALĂ MINTALĂ. DEMENȚĂ. NEBUNIE. SMINTEALĂ. SMINTIRE. ȚICNEALĂ.