DEPLÂNGE, deplâng, vb. III. Tranz. A simți milă, părere de rău față de cineva sau de ceva; a găsi, a considera pe cineva vrednic de compătimire; a deplora. [Perf. s. deplânsei, part. deplâns] – Pref. de- + plânge (după fr. déplorer).

deplânge vt [At: I. NEGRUZZI, S. III, 399 / Pzi: deplâng / E: de⁴ + plânge cf fr déplorer] 1 A simți milă, părere de rău față de cineva sau de ceva. 2 A găsi, a socoti pe cineva vrednic de compătimire Si: a deplora.

DEPLÂNGE, deplâng, vb. III. Tranz. A simți milă, părere de rău față de cineva sau de ceva; a găsi, a socoti pe cineva vrednic de compătimire; a deplora. [Perf. s. deplânsei, part. deplâns] – De⁴ + plânge (după fr. déplorer).

DEPLÎNGE, deplîng, vb. III. Tranz. A plînge pe cineva care se află într-o situație grea, a simți și a arăta milă, părere de rău (față de o nenorocire, o pierdere etc.); a căina. De cîteva ori Cecil lăsase a se înțelege că dezaprobă viața Madalei și că îl deplînge pe Dinu Grințescu. C. PETRESCU, A. 424. – Forme gramaticale: perf. s. deplînsei, part. deplîns.

DEPLÂNGE vb. III. tr. A plînge, a jeli, a compătimi (pe cineva sau ceva). [P.i. deplîng. / < de- + plînge, după fr. déplorer].

DEPLÂNGE vb. tr. a plânge, a jeli, a compătimi (pe cineva sau ceva); a deplora. (după fr. déplorer)

A DEPLÂNGE deplâng tranz. (oameni, situații, destine etc.) A trata cu compasiune; a compătimi; a deplora; a jeli; a căina. /de + a plânge.

deplânge v. a plânge tare, a jeli. [Modelat după fr. déplorer].

*deplîng, -plîns, a -plînge v. tr. (după lat. de-plángere și fr. déplorer). Deplor.

deplânge (a ~) (de-plân-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deplâng, 1 pl. deplângem; part. deplâns

deplânge vb. (sil. -plân-) → plânge

DEPLÂNGE vb. v. compătimi.

DEPLÎNGE vb. a căina, a compătimi, a plînge, (livr.) a deplora, (înv. și pop.) a tîngui, (înv. și reg.) a căi, (reg.) a sărăci, (Transilv., Maram. și Mold.) a șăinăli, (înv.) a jeli, a jelui. (Îl ~ pentru tot ce a îndurat.)