DO, do, s. m. Unul dintre cele șapte sunete ale gamei muzicale, situat pe treapta întâi din gama majoră-tip. ♦ Denumire a uneia dintre gamele muzicale (care începe cu sunetul „do”). [Pl.: do] – Din it. do.

do² smi [At: HELIADE, O. II, 373 / E: it do] 1 Primul din cele șapte sunete ale gamei muzicale majore-tip. 2 Semn care reprezintă sunetul do² (1). 3 Una din gamele muzicale care începe cu nota do² (1). 4 Una din cheile muzicale. 5 Semn grafic ce indică cheia do² (4). 6 Coarda unui instrument muzical, ce emite sunetul do² (1). modificată

do¹ av [At: ARH. FOLK. III, 143 / E: srb do] (Reg) 1 (Îlav) Mai ~ Aproape gata să... 2 Complet. 3 (Servind la formarea unor verbe ca „dolăsa”, „domânca” etc.) Element de compunere care înseamnă „în întregime”.

DO s. m. invar. Unul dintre cele șapte sunete ale gamei muzicale, situat pe treapta întâi din gama majoră-tip. ♦ Denumire a uneia dintre gamele muzicale (care începe cu sunetul „do”). – Din it. do.

DO s. m. invar. Treapta întîi din gama majoră tip; sunetul și nota corespunzătoare. Do-mi-sol-la: Vesel cîntați din guzla (= instrument muzical monocord). MACEDONSKI, O. I 132.

DO s.m. invar. (Muz.) 1. Prima treaptă din gama majoră tip; sunetul și nota muzicală corespunzătoare. ♦ Denumirea uneia dintre cheile muzicale. 2. Coardă a unui instrument muzical, care emite sunetul do. [< it. do].

DO s. m. inv. (muz.) 1. prima treaptă a gamei diatonice; sunetul și nota corespunzătoare. 2. denumire a uneia dintre gamele muzicale. 3. coardă a unui instrument muzical, care emite sunetul do. (< it. do)

DO m. invar. 1) Prima notă muzicală din gamă. 2) Sunetul corespunzător acestei note. /<it. do

* do m., pl. tot așa (fr., după it. do, silabă aleasă arbitrar în locu vechĭuluĭ ut din cauza sonoritățiĭ eĭ). Muz. Prima notă a gameĭ ordinare.

do s. m., pl. do

do s. m., pl. do

do s. m. invar.

do, prima silabă de solmizație*, desemnând, în unele țări de limbă romanică, tonul C*. D. a înlocuit, din sec. 17, pe vechiul ut*, prea puțin eufonic în solfegiere*. Primul muzician care a folosit această silabă se pare că a fost G. Bononcini, în Musuca prattico (1673).

DO (< fr. {i}) s. m. invar. (MUZ.) Una dintre cele șapte denumiri simbolice ale sunetelor muzicale, corespunzătoare notației literale C, și care în trecut de se numea ut. ♦ Denumirea uneia dintre cheile muzicale.

JESTERS DO OFT PROVE PROPHETS (engl.) măscăricii se dovedesc adeseori profeți – Shakespeare, „Regele Lear”, act V, scena 3.

SERRA DO MAR [sérrə du mar], lanț muntos în SE Braziliei, extins pe 2600 km, alcătuit din granite, gnaisuri, cuarțite și calcare cristaline. Alt. max.: 2263 m. Versantul de E, abrupt, domină litoralul oceanic, iar cel V coboară domol spre interiorul țării.

DO s. (MUZ.) (înv.) ut. (Nota ~.)

DO s. (MUZ.) (înv.) ut. (Nota ~.)