DUNGĂ, dungi, s. f. 1. Linie vizibilă pe un fond de altă culoare. ♦ Fâșie, dâră. ♦ Cută, încrețitură, zbârcitură a pielii (de pe obraz). 2. Muchie a unui lemn cioplit. ♦ Dunga pantalonului = muchie făcută cu fierul de călcat în lungul pantalonului, în față și în spate. 3. Margine a unor obiecte sau a unor construcții. ♦ Spec. Marginea neascuțită a unor instrumente tăioase. 4. Parte laterală a unui lucru; latură, coastă. ◊ Loc. adv. În dungă = dintr-o parte, într-o parte. ◊ Expr. (Fam.) A fi într-o dungă = a fi nebun, țicnit. A trage clopotul într-o dungă = a trage clopotul izbind limba de o singură parte a lui (pentru a anunța un deces, o alarmă etc.). – Din sl. donga.

dungă sf [At: (a. 1683) IORGA, ap. TDRG / Pl: ~ngi, (rar) ~nge, ~guri / E: vsl джга] 1 Linie vizibilă pe un fond de altă culoare. 2 Fâșie. 3 (Îe) A trage o ~ (peste ceva) A suprima. 4 Urmă. 5 (Gmt; înv) Linie dreaptă. 6 (Înv) Linie de descendență genealogică. 7 (Reg) Miez cleios al pâinii necoapte bine Cf clic, clisă. 8 (Fig) Coloană. 9 Cută. 10 (Pop; îs) ~ngile frunzelor Nervuri ale frunzelor. 11 (Îs) ~ngile palmei Linii care se disting în palmă. 12 Muchie a unui obiect cioplit. 13 Creastă a unui deal Cf coamă, creastă, vârf 14 (Îs) ~ga pantalonului Muchie făcută cu fierul de călcat în lungul pantalonului, în față și în spate. 15 Margine a unui obiect sau a unei construcții. 16 Parte laterală a unui obiect, om sau animal Cf coastă, latură, (pop) rână. 17 (Pfm; îe) Pe o ~ și pe alta (sau pe ~ și pe lat) Pe o parte și pe alta. 18 (Îae) Pe toate părțile. 19 (Pfm; îe) în patru ~ngi Mare. 20 (Pfm; îe) A deschide ochii în patru ~ngi A face ochii mari. 21 (Pfm; îe) A fi într-o ~ A fi cu toane. 22 (Îae) A nu fi în toate mințile. 23 (Pfm; îla) Prost în ~ngi Foarte prost. 24 (Îal) Necioplit. 25 (Îe) A trage clopotul într-o ~ A trage clopotul izbind limba de o singură parte a lui (pentru a anunța un deces, pentru a da alarma etc.). 26 (Arg; îe) Atât și-o ~ Numai atât. 27 Margine neascuțită a unor obiecte tăioase. 28 (Pfm; îlav) În ~ Într-o parte. 29 (Îal) Dintr-o parte. modificată

DUNGĂ, dungi, s. f. 1. Linie vizibilă pe un fond de altă culoare. ♦ Fâșie, dâră. ♦ Cută, încrețitură, zbârcitură a pielii (de pe obraz). 2. Muchie a unui lemn cioplit. ♦ Dunga pantalonului = muchie făcută cu fierul de călcat în lungul pantalonului, în față și în spate. 3. Margine a unor obiecte sau a unor construcții. ♦ Spec. Marginea neascuțită a unor instrumente tăioase. 4. Parte laterală a unui lucru; latură, coastă. ◊ Loc. adv. În dungă = dintr-o parte, într-o parte. ◊ Expr. (Fam.) A fi într-o dungă = a fi nebun, țicnit. A trage clopotul într-o dungă = a trage clopotul izbind limba de o singură parte a lui (pentru a vesti un deces, o alarmă etc.) – Din sl. donga.

DUNGĂ, dungi, s. f. 1. Linie vizibilă pe un fond de care se deosebește prin culoare. Paturile erau... așezate pe patru stîlpi, lucrați ca melcul și cu niște dungi de aur. ISPIRESCU, L. 251. Iapă scurtă și vînoasă Cu dungi negre pe spinare. ALECSANDRI, P. P. 129. Patru șaluri tot în dungi, Două scurte, două lungi. id. ib. 179. ♦ Fîșie, dîră. Dunărea adîncea hotar între țară și țară, strecura o dungă albă între cîmpii seine. GALACTION, O. I 30. Dungă albă de lumină se strecoară pe subt cheie. CAZIMIR, L. U. 49. Încălecați pe schelete de cai, mergeau încet-încet... în lungi șiruri... dungi mișcătoare de umbre argintii. EMINESCU, N. 25. ♦ Cută, încrețitură a frunții. O dungă adîncă îi răsări între sprîncene. CAMILAR, N. I 78. Rîdea, însă cu dunga din frunte nedescrețită. SADOVEANU, Z. C. 64. 2. Muchie a unui lemn cioplit; p. ext. (în opoziție cu ascuțiș) marginea neascuțită a lamei unui cuțit, a unui briceag etc. A ciopli un lemn în patru dungi. ▭ Un deluț ascuțit Ca o dungă de cuțit. TEODORESCU, P. P. 148. ♦ Creastă (de deal) văzută de la o mare distanță. În față, departe, peste Moldova invizibilă, dunga sinilie a dealului Pașcanilor. IBRĂILEANU, A. 149. ♦ Dunga pantalonului = muchie făcută cu fierul de călcat în lungul pantalonilor. Petruță dădu mîna grav și se așeză pe marginea cerdacului, potrivindu-și dunga pantalonului. C. PETRESCU, R. DR. 125. 3. Margine (a patului, a mesei, a șanțului, a pîrăului etc.). O masă mititică De nouă coți de lungă De cinci palme lată-n dungă. BIBICESCU, P. P. 302. Să-ncungiur lumea și țeara, Tot pe dunga șanțului, La bătaia neamțului. HODOȘ, P. P. 207. 4. Parte laterală (spre deosebire de cea din față sau din spate); latură, coastă, rînă. Cînd era singur, se punea pe-o dungă și asculta murmurul depărtat al pădurilor. AGÎRBICEANU, S. P. 14. Cei doi mai tineri se pun p-o dungă, iar cel mai mare... merge lîngă drum să păzească. RETEGANUL, P. II 70. ◊ A trage (sau a bate) clopotul într-o dungă = a trage clopotul (adesea ca semnal de alarmă) în așa fel încît limba să-l izbească numai într-o parte. Bate clopotu-ntr-o dungă. CAMILAR, N. I 140. Tabacii și măcelarii... se adună cum or auzi clopotul mitropoliei tras într-o dungă. CAMIL PETRESCU, B. 85. ◊ Loc. adv. În dungă = dintr-o parte. Bate vîntul frunza-n dungă – Cîntăreții mi-i alungă; Bate vîntul dintr-o parte – Iarna-i ici, vara-i departe. EMINESCU, O. I 214. ◊ Expr. (Familiar) A fi într-o dungă = a fi puțin țicnit, a fi într-o ureche, a-i lipsi o doagă.

DUNGĂ ~gi f. 1) Fâșie îngustă pe un fond de altă culoare. În ~gi. 2) Încrețitură pe suprafața pielii (mai ales pe față); zbârcitură; crej; cută; rid. 3) Margine a unui obiect. /<sl. donga

dungă f. 1. linie pe piele, pe stofă, pe marmoră; 2. linie mărginașă, muche, lature: dunga cuțitului mesei, zidului. [Slav. DÕGŬ, arc].

dúngă f., pl. ĭ (vsl. donga, arc, curcubeŭ; bg. dŭgá, rus. dugá, curcubeu). Linie, vargă, trăsătură: postav negru cu dungĭ albe. Margine, muche: dunga patuluĭ. Lature, coastă, parte: se punea pe o dungă și asculta murmuru pădurilor (Agrb. Înt. 7), calu căzu pe dungă (ib. 229). A trage clopotu’n dungă, a-l trage făcînd să izbească limba numaĭ într’o parte: de ce bat într’o dungă clopotu cel știrb? (Adev. Lit. 14 Dec. 1930; 2, 1). A fi într’o dungă (Agrb. Înt. 223), a fi într’o parte, cam nebun. Vechĭ. Olt. Linie genealogică, spița neamuluĭ. V. frunză.

dungă s. f., g.-d. art. dungii; pl. dungi

dungă s. f., g.-d. art. dungii; pl. dungi

dungă s. f., g.-d. art. dungii; pl. dungi

DUNGĂ s. 1. linie, vargă, (pop.) vârstă, (reg.) șar, (prin Ban. și Transilv.) șargă, (Mold. și Bucov.) vârcă. (O țesătură cu ~i.) 2. brâu, (pop.) vârstă. (Casa avea o ~ albastră.) 3. linie, (Transilv. și Ban.) ștraif. (A tras o ~ pe peretele zugrăvit.) 4. nervură, striație, vână. (Marmură cu ~i.) 5. v. rază. 6. v. muchie. 7. coastă. 8. v. rid.

DUNGĂ s. 1. linie, vargă, (pop.) vîrstă, (reg.) șar, (prin Ban. și Transilv.) șargă, (Mold. și Bucov.) vîrcă. (O țesătură cu ~i.) 2. brîu, (pop.) vîrstă. (Casa avea o ~ albastră.) 3. linie, (Transilv. și Ban.) ștraif. (A tras o ~.) 4. nervură, striație, vînă. (Marmură cu ~i.) 5. dîră, fascicul, fîșie, rază, trîmbă, (fig.) sprînceană. (O ~ de lumină.) 6. latură, margine, muchie. (~ patului, a cutiei.) 7. coastă, latură, parte. (Stă întins pe-o ~.) 8. creț, cută, încrețitură, rid, zbîrcitură, (pop.) zbîrceală, zbîrci, (prin Transilv.) ranț, (fig.) brazdă. (O față plină de ~i.)

dungă (dungi), s. f. – 1. Striație, cută. – 2. Linie, dîră. – 3. Colț, muchie. – 4. Latură, coastă. – 5. (Olt.) Loitră. Sl. dąga „arc” (Cihac, II, 96), cf. bg. dŭgá „arc”, rus. dugá „curcubeu”. – Der. dungat, adj. (vărgat, cu dungi); dungățea, s. f. (varietate de lotus, Lotus tetragonolobus); de-a dungușul, adv. (Trans., de-a berbeleacul); îndunga, vb. (a face cute).

a fi într-o dungă / într-o parte expr. a fi nebun / țicnit.

într-o dungă expr. 1. nebun, țicnit. 2. beat, cherchelit.