DUNĂREAN, -Ă, dunăreni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Al Dunării, privitor la Dunăre, din părțile Dunării. 2. S. m. și f. Locuitor din părțile Dunării. – Dunăre (n. pr.) + suf. -ean.

dunărean, ~ă [At: EMINESCU, P. 202 / Pl: ~eni, ~e / E: Dunăre + -ean] 1 a De la Dunăre. 2-3 smf, a (Locuitor) din regiunea Dunării. 4 a Care aparține Dunării. 5 a Privitor la Dunăre.

DUNĂREAN, -Ă, dunăreni, -e, adj. Al Dunării, privitor la Dunăre, din părțile Dunării. ♦ (Substantivat) Locuitor din părțile Dunării. – Dunăre (n. pr.) + suf. -ean.

dunăreán, -că s. Locuitor de la Dunăre. – Ca adj. e neol. Comisiunea Eŭropeană Dunăreană ar fi curat rom. C.E. a Dunăriĭ saŭ Danubiană. Adj. Corect ar fi dunărenesc, ca moldovenesc.

nord-dunărean^[1], ~ă [At: ROSETTI, I. S. L. 18 / Pl: ~eni, ~ene / E: nord + dunărean] 1-2 a Care aparține (teritoriilor situate în nordul Dunării sau) popoarelor de acolo. 3-4 a Privitor la (teritoriile din nordul Dunării sau) la popoarele lor. 5-6 smf, a (Persoană) care este originară din nordul Dunării. corectat(ă)

!dunărean adj. m., s. m., pl. dunăreni; adj. f. dunăreană, pl. dunărene

dunărean adj. m., s. m., pl. dunăreni; adj. f., s. f. dunăreană, pl. dunărene

dunărean adj. m., s. m., pl. dunăreni; f. sg. dunăreană, pl. dunărene

dunărean, -nă.