duva sf [At: DLR ms / V: dova / Pl: ? / E: tc duvo] (Tcî) Rugăciune. corectat(ă)

duvá f. (turc. duva, d. ar. dua). Vechĭ. Rar. Rugăcĭunea Turcilor. – Și dova. V. namaz.

duva (-ale), s. f. – Rugăciune a musulmanilor. – Var. dova. Tc. duva, din arab. du’a (Șeineanu, III, 50). Sec. XVIII, înv.

duva s.f. (înv.) rugăciunea turcească.