dârdorà f. 1. ardoare, foc: în dârdora luptei ISP.; 2. poftă, toană: dârdora însurătoarei. [V. dârdăì].

dîrdora s. f. – Ardoare, zel, căldură (în expresia în dîrdora, în toi). Tc. daldirmak „a se cufunda; a fi îngrijorat” intensiv de la dalmak, cf. iud. sp. dadirjar „a cufunda”. După Candrea și Scriban, este în legătură cu dîrdîi și cu bg. dărdorĭa „a mormăi”, ceea ce pare mai puțin probabil.