geamparale sfp [At: PANN, N. 49/2 / V: ceam~, ~mba~ / E: tc ğalpara^[1]] (Mun; tcm) 1 (Înv) Castaniete. 2 Dans popular românesc în trei timpi, asemănător horei, caracterizat prin mișcări vioaie. 3 Melodia după care se execută geamparalele (3).

GEAMPARALE s. f. pl. (Și în forma ceamparale) 1. Castaniete. Cine numără parale, El joacă cu ceamparale. PANN, N. H. 49. 2. Numele unui dans popular și melodia după care se joacă. Începe să cînte un cîntec rușinos, jucînd ceamparalele. CARAGIALE, O. I 302. ◊ Fig. Privighetorile prin crîngulețele înflorite trăgea niște geamparale de-ți lua auzul. ISPIRESCU, L. 292. – Variante: geambarale (SEVASTOS, N. 281), ceamparale s. f. pl.

GEAMPARALE f. pl. 1) Dans popular românesc asemănător cu hora. 2) Melodie după care se execută acest dans. 3) Instrument muzical mic de percuție, constând din două piese mici de lemn, în formă de găvan, unite printr-un șiret, care, fiind lovite una de alta, produc un sunet special; castaniete. [Sil. geam-] /<turc. calpara

geamparale f. pl. 1. castaniete: cine numără parale, el joacă cu geamparale PANN; 2. fig. viers, melodie; privighetorile trăgeau niște geamparale de-ți luau auzul ISP.; 3. Mold. (geambarale), horă după masa de cununie. [Turc. ČALPARA, lit. patru discuri].

ceamparale sfp vz geamparale

cimparale sfp vz geamparale

geambarale sfp vz geamparale

țampara^[1] sf vz geamparale

zampara² sf vz geampara

CEAMPARALE s. f. pl. v. geamparale.

geambarale f. pl. Mold. V. geamparale.

geambará, V. geampara.

geampará și (maĭ vechĭ) ceampará f. (turc. čalpara, d. pers. čarpare [čar, patru, și pare, bucată]. V. para). Pl. Păcănitorĭ, tasurĭ, castanete (patru bucățele de lemn cu care păcănesc dansatoarele). Fig. Cîntec: a trage niște geamparale. Est. (geambarale). Nuneasca, hora de după ospățu de cununie. – Și zampará (după ngr.).

zampará, V. geampara.

geamparale (desp. geam-) s. f. pl.

geamparale (geam-) s. f. pl., art. geamparalele

geamparale s. f. pl. (sil. geam-)

geamparale

geamparale pl.

geampara (-ale), s. f. – Castanietă. Tc. calpara^[1] (Roesler 610; Șeineanu, II, 187; Lokotsch 400), cf. alb. ğalpara, bg. čampari.

giamparale, joc* popular românesc, cu multiple variante și denumiri (giambaralele, mărânghile, zlata etc.), răspândit în Câmpia Dunării și Dobrogea. Are forme de desfășurare variate (cerc de mână, în linie, perechi, solistic etc.) ca și multiple prize (lanț de brațe, de o mână, de ambele mâini etc.). Melodii în ritm aksak [v. sistem (II, 6)] de trei timpi, cu ultimul alungit, încadrate în două fraze* pătrate – înrudite sau nu – mai rar din mai multe fraze. Elementul esențial al unității variantelor este ritmul asimetric, care își găsește expresia coregrafică în diferitele forme cinetice (mers în stil de horă, mers pe diferite direcții, învârtiri, bătăi, balansuri, flexiuni adânci etc.).

GEAMPARA s. v. castanietă.

geampara s. v. CASTANIETĂ.