geme vi [At: NECULCE, ap. LET. II 421/19 / Pzi: gem / E: lat gemo, -ere] 1 A scoate sunete nearticulate ca urmare a unei dureri (fizice sau morale). 2 (D. fenomene ale naturii) A murmura. 3 (D. fenomene ale naturii) A vui. 4 (Fig; urmat de pp „de”) A fi încărcat peste măsură. 5 (Fig; d. popoare) A fi asuprit. 6 (Reg) A gâfâi. 7 (Reg; d. copii) A scânci.

GEME, gem, vb. III. Intranz. 1. (Despre oameni și, mai rar, despre alte ființe) A scoate sunete nearticulate, provocate de durere; a scoate gemete. V. ofta, suspina. Și-a tras ciuful de păr mai pe frunte, a gemut, a pornit. CAMILAR, TEM. 121. Viindu-și nițel în simțiri și neputîndu-se scula, a început a geme de durere. ISPIRESCU, L. 329. Gemea Dolca, se culca, Laba ruptă-și arăta. ALECSANDRI, P. P. 55. ◊ Fig. În sufletul lui gemea durerea. DUNĂREANU, CH. 34. ◊ (Metaforic) Afară începuse să fluiere și să geamă un vînt viclean. DUMITRIU, B. F. 149. Ușile gem în țîțîni. COȘBUC, P. I 235. Va geme de patemi Al mării aspru cînt. EMINESCU, O. I 218. Fuge ca vîntul, Sună pădurile, fîșîie frunzele, Geme pămîntul. BOLINTINEANU, O. 74. ◊ Tranz. (Cu complement intern) Dadaca își gemu răcnetele și căzu în genunchi. SADOVEANU, Z. C. 333. 2. Fig. (Despre popoare sau despre o clasă socială exploatată) A suferi din greu, a fi apăsat, împilat. Întreaga omenire gemea sub jugul despotic. DELAVRANCEA, H. T. 213. Răul ajunge la culme, țara geme de bîntuirile simbriașilor lui Despot. ALECSANDRI, T. II 52. Țara geme subt asuprirea Tomșei. NEGRUZZI, S. I 138. 3. Fig. (Despre lucruri; de obicei urmat de determinări introduse prin prep. «sub» sau «de») A fi plin, încărcat peste măsură. Vapoarele urlă disperate, gemînd sub greutatea încărcăturilor. SAHIA, N. 39. Pe stînga, largul văii gemea sub belșugul greu al sămănăturilor. HOGAȘ, DR. 241. Geme codru de voinici, La tot fagu cîte cinci. HODOȘ, P. P. 201.

A GEME gem intranz. 1) A scoate sunete înfundate și prelungi, din cauza unor dureri chinuitoare; a produce gemete. 2) (despre frunze, păduri, ape etc.) A produce un zgomot înăbușit, mișcându-se încet; a fremăta; a murmura. 3) A produce un zgomot prelung și pătrunzător; a vui; a vâjâi. 4) fig. A fi arhiplin; a fi supraîncărcat. /<lat. gemere

geme v. 1. a respira cu durere: copilul geme; 2. a fi apăsat, a suferi: a geme în exil; 3. fig. se zice despre arbori și ape: Bosforul geme; 4. a fi plin: curtea gemea de lume. [Lat. GEMERE].

gem, -út, a géme v. intr. (lat. gĕmo, gémere, it. gémere, pv. cat. sp. gemir, fr. geindre și gémir, pg. gemer). Scot niște slabe sunete de durere: rănitu nu plîngea, ci numaĭ gemea. Fig. Îs subjugat, îs supus străinuluĭ: a geme supt jug. Îs foarte plin (ca ngr. gémo): curtea gemea de lume, hambaru gemea de grîŭ. V. bîhîĭ.

geme (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gem, 3 sg. geme, imperf. 1 gemeam; conj. prez. 1 sg. să gem, 3 să geamă; ger. gemând; part. gemut

geme (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gem, imperf. 3 sg. gemea; conj. prez. 3 să geamă; part. gemut

geme vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gem, imperf. 3 sg. gemea; conj. prez. 3 sg. și pl. geamă; part. gemut

gem s. n., pl. gemuri

gem, geamă 3 conj.

GEME vb. a se lamenta, a se tângui, a se văita, (înv. și reg.) a (se) scrivi. (~ de durere.)

GEME vb. a se lamenta, a se tîngui, a se văita, (înv. și reg.) a (se) scrivi. (~ de durere.)

geme (gem, gemut), vb. – 1. A scoate sunete nearticulate ca urmare a unei dureri, a se plînge. – 2. A fi plin, încărcat peste măsură. – Mr. gem, gimută, geamire. Lat. gĕmĕre (Pușcariu 703; Candrea-Dens., 727; REW 3722; DAR), cf. it. gemere, prov., cat., sp. gemir, fr. geindre, port. gemer, alb. ğemoń (Philippide, II, 643). – Der. gemător, adj. (care geme); geamăt (var. gemăt, gemet), s. n. (sunet nearticulat de durere) poate fi la fel de bine der. intern. cu suf. -et, ca freamăt, treacăt, sau reprezentant al lat. gĕmĭtus (Pușcariu 705; Candrea-Dens., 728; REW 3724; DAR); îngemere, vb. (înv., a geme), ar putea reproduce lat. ingĕmĕre; gemut, s. n. (geamăt).