GÂDILICI s. n. (Pop. și fam.). Gâdilătură. Expr. A avea gâdilici la limbă = a vorbi (prea) mult, a nu se putea abține să nu vorbească. – Gâdila + suf. -ici.

gâdilici smi [At: CREANGĂ, A. 151 / E: gâdila + -ici] 1 Gâdilătură (3). 2 (Îe) A avea ~ la limbă A te gâdila (4) limba. 3 (Îae) A nu putea ține o taină.

GÂDILICI s. n. (Pop. și fam.; în expr.) A avea gâdilici la limbă, se spune despre un om care vorbește (prea) mult, care nu se poate abține să nu vorbească. – Gâdila + suf. -ici.

GÂDILICI n. fam.: A avea ~ la limbă a vorbi multe și de toate; a avea mâncărime de limbă. /a (se) gâdila + suf. ~ici

GÎDILICI s. n. (Familiar, numai în expr.) A avea gîdilici la limbă = a avea mîncărime la limbă, v. mîncărime. Moș Roată, după cîte văzuse și după cîte pățise el în viața sa, nu prea punea temei pe vorbele boierești, și avea gîdilici la limbă; adecă, spunea omului verde în ochi, fie cine-a fi, cînd îl scormolea ceva la inimă. CREANGĂ, A. 151.

gădiliciu n. mâncărime (fig.): Moș Roată avea gădiliciu la limbă CR.

gîdilícĭ n., pl. urĭ. Fam. A avea gîdilicĭ la limbă, a avea mîncărime la limbă, gust de vorbă.

gâdilici (pop., fam.) s. n.

gâdilici (pop., fam.) s. n.

gâdilici s. n.

gîdilici

gâdilici, gâdilici s. m. meșter sau ucenic care lucrează încet.