ierugă sf [At: I. IONESCU, M. 393 / V: ~rog sn, ir~ / S și: (înv) e~ / Pl: ~ugi / E: rs яруга] 1 Canal prin care se abate apa la moară. 2 Loc unde se strânge apa care cade de pe roata morii. 3 (Reg) Braț secat al unei ape. 4 (Reg) Izvor latent. 5 Pârâu mai mare. 6 (Reg; îf ~rog) Șanț făcut prin holde ca să se scurgă apa.

IERUGĂ, ierugi, s. f. (Regional) Canal prin care se abate apa la moară; locul unde se strînge apa care cade de pe roata morii; iaz. (Atestat în forma irugă) S-a oprit trudita moară, Doarme apa la irugă, Răzimat pe coate-adoarme Un cioban întins pe glugă. GOGA, P. 65. - Variantă: irugă s. f.

ĭerúgă f., pl. ĭ (sîrb. járuga, rut. rus. ĭarúga, d. vsl. ĭarŭ, bg. ĭar, turc. ĭar, mal rîpos. Cp. și cu viroagă). Banat, Trans. Maram. Mold. Braț de rîŭ, canal de moară. – Și irugă: toată vara copiiĭ alergaŭ supt lumina sălciilor de la irugă (V. Cĭoflec, VR. 2, 12), irugile roase ape (Ghib. Sur. XVII, III). V. zătoacă.

erugă sf vz ierugă

ierog sn vz ierugă

irugă sf vz ierugă

erúgă, V. ĭerugă.

irúgă, V. ĭerugă.

ierugă (pop.) s. f., g.-d. art. ierugii; pl. ierugi

ierugă (pop.) s. f., g.-d. art. ierugii; pl. ierugi

ierugă s. f. (sil. ie-), g.-d. art. ierugii; pl. ierugi

ierugă, -gi.

IERUGĂ s. v. iaz.

ierugă s. v. IAZ.

ierugă (ierugi), s. f. – Canal, jgheab de moară. – Var. (v)irugă, (v)iroagă. Sb., rut., rus. jaruga (DAR; Conev 38), cuvinte ce par să provină din tc. yarik. Dublet al lui ierec, s. n. (șanț, canal de irigație), care provine direct din tc., cf. rus. erik, și poate de la iar, s. n. (braț al unui rîu care a secat), din tc. sau bg. jar, și de la iarc, s. n. (Banat, șanț), din sb. jarak.

i(e)rugă, i(e)rugi, s.f. (reg.) 1. braț de râu ce duce apa la moară; iazul morii, gârla morii. 2. canal sau pârâu ce duce apa din mlaștini și din bălți în Dunăre; ierec.

ierugă, ierugi, s.f. – (reg.) 1. Canal, jgheab la moară (Odobescu, 1973). 2. Teren mlăștinos, un fel de vâlcea, fără scurgere (D. Pop, 1978). 3. Râpă. ♦ (top.) Ierugă, fânațe în Rozavlea și Slătioara (Vișovan, 2005). Toponim frecvent și în satele din zona Codru. – Din sb., ucr., rus. jaruga (Scriban; DA, Conev, cf. DER; MDA) < vsl. jarǔ (Scriban); din s. dial. ier „iarbă de slabă calitate” (Vișovan, 2002).

ierugă, -i, s.f. – 1. Canal, jgheab la moară (Odobescu 1973). 2. Teren mlăștinos, un fel de vâlcea, fără scurgere (D. Pop 1978). 3. Râpă. Toponim frecvent în satele din zona Codru. – Sb., ucr., rus. jaruga (DA cf. DER); Din s. dial. ier „iarbă de slabă calitate” (Vișovan 2002).