ISTEȚ, -EAȚĂ, isteți, -e, adj. Ager (la minte), deștept, iscusit, priceput. ♦ Vioi, sprinten. – Din sl. istĭcĭ.

isteț, ~eață [At: DOSOFTEI, V. S. 122/2 / V: (nob) ~treț / Pl: ~i, ~e / E: vsl истичъ] 1-2 smf, a (Om) care se manifestă printr-o agerime a minții remarcabilă. 3 a (D. mintea și firea oamenilor) Care manifestă agerime, ingeniozitate. 4 a Iscusit. 5-6 a, av (Înv) (În mod) sprinten. 7-8 a, av (În mod) curajos. 9 a (Îrg) Voios.

ISTEȚ, -EAȚĂ, isteți, -e, adj. Ager (la minte), deștept, iscusit, priceput. ♦ Vioi, sprinten. – Din sl. istĩcĩ.

ISTEȚ, -EAȚĂ, isteți, -e, adj. 1. Ager (la minte), deștept, priceput, iscusit. Mă, fire-ai să fii! Ești isteț, nu știu de unde le mai scoți! SADOVEANU, P. M. 27. De ce creștea copilul, d-aceea se făcea mai isteț și mai îndrăzneț. ISPIRESCU, L. 2. Zugrăvit-au c-un cărbune copilașul cel isteț Purceluși cu coada sfredel și cu bețe-n loc de labă. EMINESCU, O. I 84. 2. (Rar) Sprinten, vioi. Din dalb iatac de foișor Ieși Zamfira-n mers isteț, Frumoasă ca un gînd răzleț, Cu trupul nalt, cu părul creț, Cu pas ușor. COȘBUC, P. I 56.

ISTEȚ ~eață (~eți, ~ețe) Care manifestă agerime a minții și deșteptăciune. /<sl. istici

isteț a. 1. ingenios: isteț ca un proverb EM.; 2. fin, șiret. [Bulg. ISTEȚŬ].

istéț, -eáță adj., pl. ețĭ, ețe (vsl. istĭcŭ, „făptaș, vinovat”; bg. istec, „reclamant”, cu înț. vsl. lĭstĭcŭ, bg. lŭstec, „viclean”). Deștept, priceput, sagace. Adv. În mod isteț.

istreț, ~eață a vz isteț

isteț adj. m., pl. isteți; f. isteață, pl. istețe

isteț adj. m., pl. isteți; f. isteață, pl. istețe

isteț adj. m., pl. isteți; f. sg. isteață, pl. istețe

ISTEȚ adj. 1. v. îndemânatic. 2. v. inteligent. 3. v. sprinten.

ISTEȚ adj. 1. abil, deștept, dibaci, ingenios, iscusit, îndemînatic, meșter, priceput, (pop.) mehenghi, (înv. și reg.) pricopsit, (prin Transilv.) prinzaci, (înv.) meșteșugareț, practic, (fam. fig.) breaz. (Om ~.) 2. ager, deștept, dibaci, inteligent, iscusit, îndemînatic. priceput, (pop.) mintos, (înv. și reg.) marghiol, pricopsit, (prin Transilv.) artut, (Mold. și Bucov) hîtru, (Transilv.) ocoș, ștram, (înv.) scornaci, (fig.) dezghețat, sprinten, (fam. fig.) breaz. (O minte ~.) 3. ager, agil, iute, repede, sprinten, vioi, (reg.) zburatic. (~ în mișcări; mișcări ~.)

Isteț ≠ bleg, greoi, neghiob, prost, prostănac, redus, tâmp, tont, molâu, molatic, mărginit, nătâng, năuc

isteț (isteață), adj. – Ager la minte, deștept, iscusit, priceput. Sl. istĭcĭ „inculpat”, cf. bg. istec „reclamant”, rus. istec „creditor” (Tiktin; DAR; Pușcariu, Lr., 358); pentru evoluția semantică, cf. hoț. Der. din sl. istŭ „sigur” (Miklosich, Slaw. Elem., 24; Miklosich, Lexicon, 271; Cihac, II, 151), pare mai puțin probabilă. – Der. isteție (var. istețime, înv., istețeală, isteciume), s. f. (iscusință, agerime); isteți, vb. (a deveni isteț).

Better a witty fool, than a foolish wit (engl. „Mai bine un isteț nebun, decît un nebun isteț”) – E o reflecție a Bufonului din comedia A douăsprezecea noapte de Shakespeare (act. I, sc. 5). Traducerea lui Mihnea Gheorghiu subliniază limpede înțelesul: „decît un nebun care face pe deșteptul, mai bine un deștept care face pe nebunul”. (Shakespeare, Opere, vol. 7, pag. 227). Se folosește uneori în sensul zicalei noastre: „Mai bine cu un deștept la pagubă, decît cu un nătîng la cîștig”. LIT.