lașcă sf [At: ANON. CAR. / V: (reg) lacșă, loacșă, locșă, loș~ / Pl: ~ște, lăști / E: mg laska, ceh lakža, ucr локша] 1 (Reg; mpl) Tăieței. 2-3 (Ban; îf lacșă, loacșă) Gălușcă (de făină). 4 (Trs; lpl) Colțunaș (1).

lacșă sf vz lașcă

loacșă sf vz lașcă

loască¹ sf [At: LB / Pl: loaște / E: pbl ger Los] (Îvr) 1 Noroc. 2 Soartă.

loască² sf vz lașcă

locșă sf vz lașcă

lașcă s. f. – Tăiței. Mag. laska (DAR). În Trans., cf. lacșe.

lacșă (-e), s. f. – (Banat) Un fel de tăieței. Mag. laksa (Candrea; DAR).

lașcă s.f. (reg.) tăiței.

lașcă, laște, s.f. – (reg.; gastr.) Tăieței; răstăuțe, tojmaj: „Ai făcut niște lășcuță, / Le poți duce-n tileguță” (Memoria, 2001: 110); „Doba, doba, laștile, / Mâni-alată-s Paștile” (D. Pop, 1978: 379). – Din magh. laska „tăieței” (Papahagi; DA, cf. DER; MDA).

lașcă, laște, s.f. – (gastr.) Tăieței; răstăuțe, tojmaj: „Ai făcut niște lășcuță, / Le poți duce-n tileguță” (Memoria 2001: 110). – Din magh. laska „tăieței” (Papahagi, DA).