LĂSCAIE, lăscăi, s. f. Monedă de aramă valorând o jumătate de para, care a circulat în Țările Române în a doua jumătate a sec. XVIII; p. gener. monedă de valoare foarte mică. ◊ Expr. A nu avea (nicio) lăscaie (frântă sau chioară) = a nu avea absolut niciun ban. [Pr.: -ca-ie. – Var.: lescaie, lețcaie, lițcaie s. f.] – Din ucr. ljackyj.

lăscaie¹ sf [At: (a. 1768) IORGA, S. D. VII, 125 / V: (înv) lățc~, (nob) lectc~, (pop) les~, letc~, (îvp) lețc~, (pop) lițc~ / P: ~ca-ie / Pl: ~căi / E: ns cf ucr луцüкèé] 1 Monedă de aramă valorând o jumătate de para, care a circulat în țările române în a doua jumătate a sec. XVIII. 2 (Pfm) Monedă cu valoare foarte mică. 3 (Îs) ~ frântă Monedă de cea mai mică valoare. 4 (Pfm; îlav) Fără ~ Lefter. 5 (Pfm; îe) A nu avea (nici o) ~ (frântă sau chioară) A nu avea bani. 6 (Pop; îe) A i se șterge ~ia (cuiva) A-și pierde rangul.

lăscaie² sf [At: HIX, 43 / P: ~ca-ie / Pl: ~căi / E: nct] (Reg) 1 Oală de lut cu două toarte.

LĂSCAIE, lăscăi, s. f. Monedă de aramă valorând o jumătate de para, care a circulat în țările române în a doua jumătate a sec. XVIII; p. gener. monedă de valoare foarte mică. ◊ Expr. A nu avea (nici o) lăscaie (frântă sau chioară) = a nu avea absolut nici un ban. [Pr.: -ca-ie. – Var.: lescaie, lețcaie, lițcaie s. f.] – Din ucr. ljackyj.

LĂSCAIE, lăscăi, s. f. (Și în formele lescaie, lețcaie) Monedă veche de aramă, valorînd o jumătate de para; p. ext. monedă de valoare foarte mică. Ei trec în Dobrogea așa cum sînt: fără acte, fără lăscaie-n buzunar. GALAN, B. I 446. Lețcaia păstrată pentru cine știe ce greutate. CAMILAR, N. II 456. De la noi Și pînă la voi, Tot bani și lăscăi (Stelele). GOROVEI, C. 356. ◊ (Astăzi mai ales în expr.) A nu avea (nici o) lăscaie = a nu avea nici un ban. N-am lăscaie, nu mă bucur de vreun bine, de vreo slavă. MACEDONSKI, O. I 271. Lăscaie frîntă = ban de cea mai mică valoare; para chioară, v. para. Nu ți-a dat lescaie frîntă? Uite! Eu îți dau o pungă. HASDEU, R. V. 11. (Cu construcția inversată) Dă-mi o frîntă de lețcaie, Că foamea cumplit mă taie. ALECSANDRI, P. P. 137. – Variante: lescaie, lețcaie, lițcaie (ALECSANDRI, T. 941) s. f.

LĂSCAIE ~ăi f. înv. 1) (în sec. XVIII) Monedă de aramă cu valoarea egală cu o jumătate de para. 2) fig. Monedă de valoare neînsemnată. ◊ A nu face nici o ~ a fi lipsit de valoare. A nu avea nici ~ (frântă sau chioară) a fi fără nici un ban; a nu avea nici un ban. [G.-D. lăscăiei; Var. lețcaie] /<ucr. ljackyj.

lăscaie f. V. lețcaie.

lăscáĭe, V. lețcaĭe.

lățcaie sf vz lățcaie

lectcaie sf vz lăscaie

lițcaie sf vz lețcaie

lețcae f. od. moneda cea mai măruntă în valoare de 1/2 para. [Și lăscae; origină necunoscută].

lescáĭe, V. lețcaĭe.

lețcáĭe și (rar) li- f., pl. ăĭ (poate din vre-o formă slavă *létskaĭa, letică, lituană, adică „monetă letică”, orĭ d. pol. lacki, leșesc). Odinioară, cea maĭ mică monetă, în valoare de o treime de para (V. aspru 1). A nu avea nicĭ o lețcaĭe, a nu avea nicĭ un ban, nicĭ o para chĭoară. – În Munt. est: lescaĭe, în vest lăscaĭe (ChN. 2, 88). V. mangîr.

lițcáĭe, V. lețcaĭe.

lăscaie/lețcaie (înv., pop.) s. f., art. lăscaia/lețcaia, g.-d. art. lăscăii/lețcăii; pl. lăscăi/lețcăi

lăscaie/lețcaie s. f., art. lăscaia/lețcaia, g.-d. art. lăscăii/lețcăii; pl. lăscăi/lețcăi

lăscaie

lăscaie.

!lețcaie (înv., pop.) s. f., art. lețcaia, g.-d. art. lețcăii; pl. lețcăi

lețcaie v. lăscaie

lețcaie v. lăscaie

lăscaie (lăscăi), s. f. – Para, aspru, monedă divizionară de cupru, valoare, înv., paritate. – Var. lescaie, lețcaie. Rut. ljackyj „polonez”, pol. lakci „polonez” (Tiktin; DAR). Se folosește puțin la pl., principalul său înțeles fiind acela de termen de comparație, pentru a indica un obiect fără valoare ca sp. pito, pizca. – Lăscăiață, s. f. (Olt., Banat, oală cu două toarte) pare să se explice prin ideea de „oală fără valoare, hîrb” (Candrea).

fără o lescaie / lețcaie expr. lefter, complet lipsit de bani / de resurse materiale.