MARAMUREȘEAN, -Ă, maramureșeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din Maramureș; moroșan. 2. Adj. Care aparține Maramureșului sau maramureșenilor (1), privitor la Maramureș ori la maramureșeni. – Maramureș (n. pr.) + suf. -ean.

maramureșean, ~ă [At: XENOPOL, I. R. III, 56 / Pl: ~eni, ~ene / E: Maramureș + -ean] 1-2 smf, a (Persoană) care face parte din populația de bază a Maramureșului. 3-4 smf, a (Persoană) care este originară din Maramureș. 5 smp Populație care locuiește în Maramureș. 6-7 a Care aparține (Maramureșului sau) maramureșenilor (5). 8-9 a Referitor (la Maramureș sau) la maramureșeni (5).

MARAMUREȘEAN, -Ă, maramureșeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Maramureșului sau este originară de acolo; moroșan. 2. Adj. Care aparține Maramureșului sau maramureșenilor (1), privitor la Maramureș sau la maramureșeni, originar din Maramureș. – Maramureș (n. pr.) + suf. -ean.

MARAMUREȘEAN¹, -Ă, maramureșeni, -e, adj. Din Maramureș, caracteristic Maramureșului.

MARAMUREȘEAN¹ ~eană (~eni, ~ene) Care aparține Maramureșului sau populației lui; din Maramureș. /Maramureș n. pr. + suf. ~ean

maramureșean adj. m., s. m., pl. maramureșeni; adj. f. maramureșeană, pl. maramureșene

maramureșean adj. m., s. m., pl. maramureșeni; adj. f., s. f. maramureșeană, pl. maramureșene

maramureșean s. m., adj. m. mureșean

maramureșean

MARAMUREȘEAN s., adj. 1. s. (reg.) moroșan. 2. adj. (reg.) moroșenesc.

MARAMUREȘEAN s., adj. 1. s. (reg. ) moroșan. 2. adj. (reg.) moroșenesc.

maramureșeán, -ă, maramureșeni, -e, s.m.f., adj. 1. Persoană care face parte din populația Maramureșului sau este originară din această regiune / județ; moroșan. 2. (adj.) Care aparține Maramureșului, privitor la Maram. ■ (onom.) Maramureșeanul, supranume. – Din n. top. Maramureș + suf. -ean.

maramureșean, -ă, maramureșeni, -e, s.m.f., adj. – 1. Persoană care face parte din populația Maramureșului sau este originară din această regiune, județ; moroșan. 2. (adj.) Care aparține Maramureșului, privitor la Maramureș. ♦ (onom.) Maramureșeanul, supranume. – Din n. top. Maramureș + suf. -ean.

MARAMUREȘEAN, -Ă s. m. și f., adj. 1. S.m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Maramureșului sau este originară de acolo ; (la pl.) populație care locuiește în această regiune. La români. . . toate părțile acestui popor vorbesc una și aceeași limbă; maramureșeanul înțelege fără nici o greutate pe dobrogean. XENOPOL, I. R. iii, 56, cf. T. PAPAHAGi, M. XIX. Maramureșenii au luptat pentru înflorirea vieții noi. SCÎNTEIA, 1960, nr. 4833. 2. Adj. Care aparține Maramureșului sau maramureșenilor, privitor la Maramureș sau la maramureșeni, originar din Maramureș. Acum mai bine de cinci decenii. . . a emis teza despre traducătorul unic, maramureșean sau nord-ardelean. S. C. ȘT. (Cluj) 1957, 47. Glorie partizanilor maramureșeni. SCÎNTEIA, 1960, nr. 4833. - Pl. : maramureșeni, -e. – De la n. pr. Maramureș + suf. -ean.