melesteu sn [At: ALECSANDRI, T. 552 / V: ~eșt~, (pmz) mesteleu, meșteleu / Pl: -eie / E: melestui] 1 (Trs) Râșniță. 2 (Trs) Una dintre roțile morii de vânt. 3 (Reg) Făcăleț pentru mestecat mămăliga. 4 (Pop; îe) A linge ~l A fi foarte zgârcit. 5 (îf meleșteu) Vergea de întins aluatul Si: sucitor. 6 (Reg; dep) Om care vorbește greu, încurcând vorbele. 7 (Reg; dep) Om care merge urât.

MELESTEU, melesteie, s. n. (Regional) Făcăleț. Curăță bine și melesteul, Culai; văd că prinde a se înfiera apa în ceaun. SADOVEANU, N. F. 70. Culeșerul sau melesteul. CREANGĂ, P. 150. Ce-aș mai rîde, rîde, zău, De-aș putea c-un melesteu Să-i măsor în lung și-n lat. ALECSANDRI, T. 552.

MELESTEU, melesteie, s. n. (Reg.) Făcăleț. – Magh. mállasztó.

MELESTEU ~ie n. pop. Unealtă de bucătărie sub formă de băț neted, folosită la mestecarea mămăligii, la zdrobirea legumelor fierte; făcăleț; mestecător. /v. a melestui

melesteu n. făcăleț. [Origină necunoscută].

melestéŭ n., pl. eĭe (cp. cu melestuĭesc și cu ung. menesztö, cĭomag. V. și Dac. 3, 722). Nord. Făcăleț.

meleșteu sn vz melesteu

mesteleu sn vz melesteu

meșteleu sn vz melesteu

melesteu (reg.) s. n., art. melesteul; pl. melesteie

melesteu (reg.) s. n., art. melesteul; pl. melesteie

melesteu s.n., art. melesteul; pl. melesteie

MELESTEU s. v. făcăleț, râșniță, sucitor, vergea.

melesteu s. v. FĂCĂLEȚ. RÎȘNIȚĂ. SUCITOR. VERGEA.

MELESTÉU s. n. 1. (Prin Transilv.) Rîșniță. Cf. DDRF, GHEțIE, R. M., BARCIANU, ALEXI, W. ♦ Una dintre roțile morii de vînt. Cf. CIHAC, II, 192, BARCIANU. 2. (Regional) Făcăleț (pentru mestecat mămăliga). Ce-aș mai rîde, rîde, zău, De-aș putea c-un melesteu Să-i măsor în lung și-n lat. ALECSANDRI, T. 552. Un țăran cărunt, țînînd luleaua între dinți, învîrtea cu melesteul făina în ceaun. GANE, N. I, 134. Culeșerul sau melesteul. CREANGĂ, P. 150, cf. CONTEMPORANUL, VIj, 208. Unele, voind a ști încotro se vor mărita, încalecă pe melesteu. MARIAN, S. R. I, 79. În timpul fiertului, lîna se tot întoarce cu un melesteu. PAMFiLE-LUPESCU, CROM. 128. Începe să facă treabă cu satîrul, cuțitul, melesteul, lingura și oalele. TEODOREANU, M. U. 391. Curăță bine și melesteul, Culai; văd că prinde a se înfiora apa în ceaun. SADOVEANU, N. F. 70, cf. H I 37, X 47, 254, 542, XII 329, XIII 234, 347, XIV 436. Să oțărăști șî dă să pui mîna pi melesteu. ȘEZ. XXIII, 55, cf. CHEST. V 145/33, 41, 77, ALR I 1 360/538, ALR II 4103/414, 514, 520, 531, 537, A VI 26, IX 1, 2. ♦ E x p r. A linge melesteul = a fi foarte zgîrcit. Cf. ZANNE, P. III, 658. ♦ (În forma meleșteu) Vergea de întins aluatul; sucitor. la un meleșteu sau sucitor. . . SEVASTOS, N. 9. 3. (Regional) Epitet depreciativ pentru un om care vorbește greu, íncurcînd vorbele, sau pentru un om care merge urît. Com. din STRAJA-RĂDĂUȚI. – Pl.: melesteie. - Și: meleștéu, (prin metateză) mesteléu (A V 14), meșteléu (COMAN, GL.) s. n. – De la melestui.

MELEȘTÉU s. n. v. melesteu.

MESTELÉU s. n. v. melesteu.

MEȘTELÉU s. n. v. melesteu.