micșunea sf [At: GRECESCU, FL. 50 / V: (îvr) mixoneală, (reg) ~șinea / Pl: ~ele / E: cf tc menekşe] 1 (Șîc ~-de-primăvară, ~-galbenă, ~ele-ruginite) Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu frunze de culoare verde-deschis, acoperite cu peri, cu flori plăcut mirositoare, galbene-aurii, bătând, uneori, în brun Si: micsandră, viorea-galbenă, (reg) foaltine, levcoaie-galbenă (Cheiranthus cheiri). 2 (Bot; șîc ~ele-de-câmp) Toporaș (Viola odorata). 3 (Bot) Tămâioară (Viola jovi). 4 (Bot) Viorea-nemirositoare (Viola hirta). 5 (Bot; șîc) ~ele-de-munte Trei-frați-pătați (Viola tricolor). 6 (Bot) Micsandră (Matthiola incana). 7 (Bot) Nopticoasă (Hesperis matronalis). 8 (Bot; îf micșinea) Popilnic-iepuresc (Anemone hepatica). 9 (Îc) ~-de-munte Plantă erbacee din familia violaceelor, cu frunze mici, rotunde-ovale, crestate, cu flori de culoare albastru-închis Si: toporaș, viorea, viorică (Viola alpina). 10 (Bot; îae, lpl) Unghia-păsării (Viola declinata). 11 (Bot; îc) ~ele-gălbioare Trei frați (Viola saxatilis). 12 (Bot; îc) ~-galbenă Viorele galbene (Viola biflora). 13 (Bot; îc) ~ua-apei (sau ~-de-baltă) Roșățea (Butomus umbellatus).

MICȘUNEA, micșunele, s. f. Toporaș. Cu miros de viorele, Trandafiri și micșunele, Bate vîntul țerei mele! HASDEU, R. V. 115. Îmi place micșuneaua, zambila dulce floare. ALEXANDRESCU, M. 191. Frunzuliță micșunele, Pe sub lună, pe sub stele Trece-un cîrd de rîndunele. SEVASTOS, 146. ◊ Expr. (De sau pe) cînd făcea (sau va face) plopul pere și răchita micșunele = niciodată. A fost odată ca niciodată... pe cînd făcea plopșorul pere și răchita micșunele. ISPIRESCU, L. 1. ◊ Compus: micșunele-ruginite (sau micșunea-galbenă) = plantă erbacee din familia cruciferelor, cu flori mari, plăcut mirositoare, colorate în galben-auriu și brun, cu frunze ascuțite, acoperite cu peri (Cheiranthus cheiri). Iată la o fereastră cîteva rozete, o micșunea galbenă. NEGRUZZI, S. I 322.

MICȘUNEA ~ele f. Plantă erbacee decorativă, cultivată pentru florile ei plăcut mirositoare, de culoare galbenă-aurie, așezate în ciorchine; șiboi. * Când va face plopul mere și răchita ~ele niciodată. [Art. micșuneaua; G.-D. micșunelei; Var. micșunică] /<turc. menekșe

micșuneà f. Mold. (în Muntenia micșunele) micsandră de coloare ruginie. [Metateză din turc. MENEKŠÉ].

micșuneá f., pl. ele (turc. menekše, viorea [lat. viola], d. pers. benefše; ngr. menexés. V. mixandră). Munt. vest. Viorea (viola odorata). Munt. est. Mold. Șiboĭ, o plantă cruciferă cu florĭ galbene ruginiĭ, roșiĭ și albe mirositoare (matthiola și cheiránthus). Rădăcină de micșunea. V. stînjinel.

micșinea sf vz micșunea

micșunică sf [At: PAMFILE, S. T. 210 / Pl: ~ele, (rar) ~ici / E: micșunea css] 1-13 Micșunea (1-13).

mixoneală sf vz micșunea

MICȘUNICĂ, micșunele, s. f. Micsandră.

micșunea/micșunică s. f., art. micșuneaua/micșunica, g.-d. art. micșunelei; pl. micșunele, art. micșunelele

micșunea/micșunică s. f., art. micșuneaua/micșunica, g.-d. art. micșunelei; pl. micșunele

!micșunică s. f., g.-d. art. micșunelei; pl. micșunele

MICȘUNEA s. v. nopticoasă, tămâioară, toporaș, trei-frați-pătați, violetă, viorea.

MICȘUNEA s. 1. v. micsandră. 2. (Cheiranthus cheiri) micsandră, viorea-galbenă, (reg.) foaltine (pl.), șiboi, levcoaie-galbenă, vioară-galbenă.

micșunea s. v. NOPTICOASĂ. TĂMÎIOARĂ. TOPORAȘ. TREI-FRAȚI-PĂTAȚI. VIOLETĂ. VIOREA.

MICȘUNEA s. (BOT.) 1. (Matthiola incana și annua) micsandră, (reg.) foaltină, garoafă, șivoi, levcoaie-roșie, vioară-roșie, viorea-roșie, (prin Transilv.) pruvireag. 2. (Cheiranthus cheiri) micsandră, viorea-galbenă, (reg.) foaltine (pl.), șiboi, levcoaie-galbenă, vioară-galbenă.

MICȘUNEA-DE-BALTĂ s. v. roșățea.

MICȘUNEA-DE-MUNTE s. v. toporaș, viorea, viorică.

MICȘUNELE-DE-MUNTE s. pl. v. unghia-păsării.

MICȘUNELE-GĂLBIOARE s. pl. v. trei-frați.

micșunea-de-baltă s. v. ROȘĂȚEA.

micșunea-de-munte s. v. TOPORAȘ. VIOREA. VIORICĂ.

micșunele-de-munte s. pl. v. UNGHIA-PĂSĂRII.

micșunele-gălbioare s. pl. v. TREI-FRAȚI.

micșunea (micșunele), s. f. – 1. Viorea (Viola odorata). – 2. Varietăți de violete (Viola declinata, V. hirta, V. saxatilis, V. Jooi, V. tricolor). – „3.” Micsandră (Matthiola incana). Tc. mehekșe, din per. benefše (Șeineanu, II, 259; Meyer 263), cf. ngr. μενεζές, alb., bg. menekše. – Der. micșuniu, adj. (violet).

CHEIRANTHUS L., MICȘUNELE RUGINITE, fam. Cruciferae. Gen originar din nordul Africii, estul Asiei, America de N și Europa, 10-.12 specii, plante erbacee sau subfrutescente (cca 25-80 cm înălțime), perene, cultivate ca bianuale, ramificate sau neramificate. Frunze întregi, lanceolate, verzzi, late sau înguste. înflorește în apr.- iun. Flori variat colorate: aurii, galbene- deschis, brune-închis sau deschis, ruginii, violete, mov, cu miros suav, dispuse în raceme. Fructul, silicvă 4-unghiulară cu semințe plane.

când o face plopul pere (și răchita micșunele) expr. niciodată.

MICȘUNEA s. f. Numele mai multor plante: a) (și în sintagmele micșunea de primăvară, POLIZU, micșunea galbenă, GRECESCU, FL. 50, micșunele ruginite, DS) plantă erbacee din familia cruciferelor, cu frunze de culoare verde-deschis, acoperite cu peri, cu flori plăcut mirositoare, galbene-aurii, bătînd, uneori, în brun; micsandră, viorea-galbenă, (regional) foaltine, levcoaie-galbenă (Ckeirantkus cheiri). Cf. BULET. GRĂD. BOT. V, 55, SIMIONESCU, FL. 395; b) (și în sintagma micșunele de cîmp, BRANDZA, FL. 144) toporaș (Viola odorata). Cf. COTEANU, PL. 30, LB., GRECESCU, FL. 85; c) tămîioară (Viola jooi). Cf. BRANDZA, FL. 144, GRECESCU, FL. 85, 89; d) viorea-nemirositoare (Viola hirta). Cf. BRANDZA, FL. 144, GRECESCU, FL.85, 89; e) (și în sintagma micșunele de munte, GRECESCU, FL. 88) trei-frați-pătați (Viola tricolor ). Cf. BIANU, D. S.; f) micsandră (Matihiola incana). Cf. PANȚU, pl. ; g) nopticoasă (Hesperis matronalis). Cf. PANȚU, PL. ; h) (în forma micșinea) popilnic-iepuresc (Anemone hepatica). Cf. MARIAN, Î. 393. Flori, nu putrezitoare și trecătoare și lesne veștejitoare, precum sînt ale trandafirilor și ale crinilor și ale micșinealilor (a. 1700). BV, I, 394, cf. COTEANU, PL. 30. Micșunele roșii, albe, cărmizii, învoalte (a. 1784). IORGA, S. D. VIII, 82, cf. LB. Praf de rădăcină de micșunea. PISCUPESCU, O. 308/3. Îmi place micșuneaua, zambila, dulce floare. ALEXANDRU, O. I, 278. Veșmintele ei simple, dar bine tăiate, coafiura cea împănată cu roze și micșunele. FILIMON, ap. TDRG. Cu miros de viorele, Trandafiri și micșunele, Bate vîntul țării mele. HASDEU, R. V. 115, cf. BARCIANU, V., COSTINESCU, BARONZI, L. 138, CIHAC, II, 596, ISPIRESCU, L. 114. Micșunele, micșunelel aud înapoia mea. contemporanul, V₂, 523. Se duc la biserică. . . flori de văzdoage, boz, micșunele, busuioc. pamfile, s. T. 53, cf. gIrleanu, l. 32. Micșuneaua sau mixandra (Cheiranthus cheiri) este floare de grădină, șez. xv, 85, cf. iordan, L. M. 193, NICA, L. VAM., BUJOREAN, B. L. 384. Iubesc o porumbiță . . . de-i miroase . . . buzele-a micșunele. TEODORESCU, R. P. 319. Acea mîndră fețișoară . . . Privind . . . Cum cresc micșunelele. POP., ap. GCR II, 295. Rămîi, gâzdiță, sănătoasă Ca o micșunea frumoasă. PĂSCULESCU, L. P. 15. Micșuneaua, cît de frumoasă, dar pînă-n vară nu ține. ZANNE, P. I, 218, cf. 279. Cînd o face plopul mere și răchita micșunele (= niciodată). Cf. ISPIRESCU, L. 1, cf. ZANNE, P. I, 258, com. din NARGINEA-RĂDĂUȚI. ◊ (În poezia populară, în formule fixe) Foicică micșunea, Multă vreme nu trecea. TEODORESCU, P. P. 506, cf. 273. Frunzuliță, micșunele, Pe sub lună, pe sub stele Trece-un cîrd de rîndunele. SEVASTOS, C. 146. Foaie verde micșunea, Ciobanii sosia Și mi-l omora. MAT. FOLK. 4. Verde micșunea, Dar ei ce-mi făcea? Din spate zgîrcea, Curele plesnea, păsculescu, L. P. 214. Verde floare ș-o lalea, Ș-o lalea ș-o micșunea. id. ib. 249. ◊ Micșunea de munte = a) plantă erbacee din familia violaceelor, cu frunze mici, rotunde-ovale, crestate, cu flori de culoare albastru- închis; toporaș, viorea, viorică (Viola alpina). Cf. PANȚU, PL. ; b) (la pl.) unghia-păsării (Vicia declinata). Cf. GRECESCU, FL. 88. Micșunele gălbioare = trei-frați (Viola saxatilis). Cf. GRECESCU, FL. 88. Micșunea galbenă = viorele galbene (Viola biflora). Iată la o fereastră. . . cîteva rozete, o micșunea galbenă. NEGRUZZI, S. I, 322, cf. GRECESCU, FL. 50. ◊ Compus: micșuneaua-apei (sau -de-baltă) = roșățea (Butomus umbellatus). Cf. BARCIANU, V., BRANDZA, FL. 435, GRECESCU, FL. 541, DAMÉ, T. 188. - Pl.: micșunele. - Și: (cu schimbare de suf.) micșunícă (PAMFILE, S. T. 210, GÎRLEANU, L. 32) s. f.; (învechit, rar) mixoneálă (COTEANU, PL. 30), (regional) micșineá s. f. – Cf. tc. m e n e k ș e. – Micșunică: cu schimbare de suf.

MICȘINEA s. f. v. micșunea.

MICȘUNÍCĂ s. f. v. micșunea.