MUJDEI, mujdeie, s. n. Preparat alimentar din usturoi pisat, apă (sau oțet) și sare, care servește ca adaos la unele mâncăruri. [Var.: mojdei s. n.] – Must + de + ai („usturoi”).

mujdei [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / V: (reg) mojdai, moj~, ~dai, ~eu / Pl: (rar) ~e, ~uri / E: must + de + ai] 1 sn Preparat comestibil din usturoi pisat amestecat cu apă sau supă, oțet, borș și sare Si: (reg) mujdeală, mujdar (1). 2 sn (Îe) A avea ~ la inimă A fi plin de mânie, furios. 3 sn Usturoi pisat (amestecat cu apă) folosit în medicina populară. 4 s (Reg; îf mojdai) Ciorbă acrită cu borș.

MUJDEI s. n. Preparat alimentar din usturoi pisat, oțet (sau apă) și sare, care servește ca adaos la unele mâncăruri. [Var.: mojdei s. n.] – Must + de + ai („usturoi”).

MUJDEI s. n. Amestec de usturoi pisat, oțet (sau apă) și sare. Pisăm în găvan... trei căpățîni de usturoi. Le stropim cu sare și turnăm deasupra o ulcică de apă. Gata mujdeiul. STANCU, D. 195. Puii fripți, trecuți prin mujdei de usturoi, fură devorați cu entuziasm. CAMIL PETRESCU, N. 70. Iaca niște bulughine cu mujdei și cu mămăligă. CREANGĂ, P. 153. – Variantă: mojdei (HOGAȘ, M. N. 69) s. n.

MUJDEI n. Usturoi pisat cu apă, puțin oțet (sau moare), sare (uneori și untdelemn), folosit drept condiment la unele mâncăruri. /must + de + înv. ai

1) mujdeĭ m. V. mîșcoĭ.

2) mujdéĭ n. V. mojdeĭ.

mojdei sn vz mujdei

mujdai sn vz mujdei corectat(ă)

mujdeu sn vz mujdei

mujdeiu n. Mold. mâncare de post la țară din usturoiu pisat cu sare și apă: niște bulughine cu mujdeiu și cu mămăligă CR. [Lit. must de aiu].

mișcóĭ și mușcóĭ m., pl. tot așa (augm. d. vsl. mĭskŭ, fem. mĭska, a. î.; bg. mŭska, rus. mesk; alb. mušk). Vechĭ. Catîr. – Și mîșc. Fem. -oaĭe, pl. tot așa. În Ps. S. 31, 9, și mujdei, ceĭa ce pare o greșeală.

mojdéĭ și mujdéĭ n., pl. eĭe (d. mojdesc). Mold. ș. a. Salată compusă din usturoĭ strivit în scăfiță și amestecat cu oțet. (Se mănîncă maĭ ales cu pește sărat fert). V. scordalea.

mujdei s. n., pl. mujdeie

mujdei s. n., pl. mujdeie

mujdei s. n., pl. mujdeie

mujdei s. n., pl. mujdeie (rar mujdeiuri)

mujdei

MUJDEI s. (reg.) mujdar, mujdeală. (Pasăre friptă cu ~.)

MUJDEI s. (reg.) mujdar, mujdeală. (Pasăre friptă cu ~.)

mujdei, s.n. – (gastr.) Preparat alimentar din usturoi pisat, apă și sare: „Și-o pregătit să aibă la îndemână cu el într-o uiagă mujdei de usturoi” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 111). ♦ (top.) Mujdeiu, denumirea veche a pârâului Usturoiu, ce izvorăște din dealurile din nordul Băii Mari și se unește cu Valea Roșie, pentru a se vărsa în Săsar. „În anul 1669, se vorbește despre pârâul Mujdeiu, care nu poate fi decât Usturoiu de astăzi…” (Dariu Pop, 1938, p. 15). – Din must+de+ai (DEX, MDA). Cuv. rom. > magh. muzsgyé (Bakos, 1982).

mujdei, s.n. – 1. (gastr.) Preparat alimentar din usturoi pisat, apă și sare. 2. (top.) Mujdeiu, denumirea veche a pârâului Usturoiu, ce izvorește din dealurile din nordul Băii Mari. – Must+de+ai; Cuv. rom. preluat în magh. (muzsgyé) (Bakos 1982).

mujdei s. n. sg. (er.) spermă.

MUJDEI subst. 1. S. n. Preparat comestibil din usturoi pisat amestecat cu apă (sau supă, oțet, borș) și sare; (regional) mujdeală, mujdar (1). Cf. BUDAI-DELEANU, LEX., LB. Cîți însă postesc mîncînd numai mămăligă cu ceapă sau oțet, sau mujdeu, adecă oțet în care s-a pisat usturoi ! I. IONESCU, M. 203. Las-o c-a mînca și mămăligă cu mujdei. CONTEMPORANUL, IV, 393, cf. VII₂, 7. Iaca niște bulughine cu mujdei și cu mămăligă. CREANGĂ, P. 153. Condimentele cu care se mănîncă peștele, și anume: mujdei de usturoi, făcut cu borș sau oțet. ANTIPA, P. 760, cf. PAMFILE, I. C. 54. Câutînd loc. . . spre a muia și eu o urechiușă în mojdeiul prea sărat din fundul scăfiții. HOGAȘ, M. N. 69, cf. 194. Puii fripți, trecuți prin mujdei de usturoi, fură devorați cu entuziasm. CAMIL PETRESCU, N. 70, cf. BĂCESCU, P. 80. Frige, măi nevastă, bine crapu și pisează o scăfiță de mujdei. SADOVEANU, O. VI, 641, cf. IX, 409. Întingeți cu bulzi de mămăligă în mujdei și duceți la gură. STANCU, 195, cf. CAMILAR, C. 97. Căută printre străchini și începu să piseze niște usturoi, să facă mujdei pentru friptură. PREDA, D, 223, cf. 170, II X 436, XIV 437. Usturoiul se pisează, se face mujdei. ȘEZ. I, 254, cf. CHEST. V 153/94, VIII 7/1, ALR II 4 117/53, 105, 310, 520, 605. ◊ E x p r. (Rar) A avea mujdei la inimă = a fi plin de mînie, furios. Nițu Șerpe, călare pe-un căluț alb, venea în galop . . . și cînd se arăta el așa în galop, însemna că are mujdei la inimă. CAMILAR, N. I, 313. ♦ Usturoi pisat (amestecat cu apă) folosit în medicina populară. În Moldova, babele trag pe bolnav cu mujdei. GRIGORIU-RIGO, M. P. I, 7. Leac . . . nu-i altul decît: agheasmă de la trei biserici și cu dînsa să se facă mujdei. PAMFILE, DUȘM. 164. Doftoria cea mai răspîndită [contra holerei] este usturoiul, cu care, făcut mujdei. . ., să unge peste tot corpul. ȘEZ. I, 182. De ciumurluială scapi prin frecături cu mujdei și oțet. ib. II, 131. 2. Subst. (Regional; în forma mojdai) Ciorbă acrită cu borș (Voiniceni-Tirgu Mureș). ALR II 4 086/235. – Pl.: (1, rar) mujdeie (PONTBRIANT, D.) și mujdeiuri (id. ib.). – Și: (regional) mujdeu, mujdai (ALR II 4 117/102, 346), mojdei, mojdai s. n. – Must + de + ai „usturoi”.