MOMÂIE, momâi, s. f. 1. Schelet de lemn înfășurat în paie și acoperit de zdrențe, înfățișând un om, care se așază pe un teren cultivat pentru a speria și alunga păsările și animalele dăunătoare; sperietoare, măgăoaie. 2. Fig. Epitet dat unei ființe urâte. ♦ Mogâldeață. 3. (Înv.) Semn care se pune la hotarul unei moșii; semn de aliniere. – Et. nec.

momâie sf [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / V: mam~, mamuie, mămaie, mămăie, măm~, mămuie, ~măie, ~muie, mumaie, mum~, mumoaie / Pl: ~âi, (reg) ~ / E: nct] 1 Schelet de lemn în formă de cruce, de obicei înfășurat în paie și îmbrăcat în zdrențe, care se pune pe terenurile cultivate, pentru a speria păsările și unele animale sălbatice Si: sperietoare, (pop) măgăoaie (3), (reg) ciuhă, maimuță (6), maimucă (5), măiugă¹, mătăuz (6), mogâldan (1). 2 (Fig) Manechin (3). 3 (Fig) Marionetă (2). 4 (Reg; dep) Om urât și prost. 5 (Reg) Om de zăpadă. 6 Semn de hotar, adesea în forma unei momâi (1). 7 Ființă cu contururi neclare sau cu înfățișare ciudată Si: mogâldeață (2), (reg) momâiață (1). 8 (Ca epitet, în construcții inverse, cu pp „de”) Matahală (3). 9 (Reg; dep) Casă mare. 10 (Reg) Movilă de pământ Vz momârlan² (1). 11 (Reg; spc) Mușuroi de cârtiță.

MOMÂIE, momâi, s. f. 1. Schelet de lemn înfășurat în paie și acoperit de zdrențe, înfățișând un om, care este pus pe un teren cultivat pentru a speria și alunga păsările și animalele sălbatice dăunătoare; sperietoare, măgăoaie. 2. Fig. Epitet dat unei ființe urâte. ♦ Mogâldeață. 3. (Înv.) Semn care se pune la hotarul unei moșii; semn de aliniere. – Et. nec.

MOMÂIE momâi f. 1) Schelet de lemn, înfășurat cu paie și acoperit cu zdrențe, care se pune în semănături pentru a speria păsările și animalele dăunătoare; matahală. 2) Ființă urâtă, cu defecte fizice; pocitură; monstru. /Orig. nec.

momâie f. 1. om de paie ce se pune în grădini sau în țarini spre a speria pasările: ca momâi de-a câmpului POP.; 2. sperietoare de copii; 3. prăjină de hotărnicie: hotărînd moșiile ș’așezând momâile POP. [Și mămâie, termen luat din graiul copiilor; cf. slovac MAMONA, fantomă, gr. mod. MAMUNAS, gogoriță].

mamâie sf vz momâie

mamuie sf vz momâie

mămaie sf vz momăie

mămăie sf vz momâie

mămâie sf vz momâie

momăie sf vz momâie

momuie sf vz momâie

mumaie sf vz momâie

mumâie sf vz momâie

mumoaie sf vz momâie

MOMÎIE, momîi, s. f. 1. Schelet de lemn, de obicei acoperit cu zdrențe, pentru a-i da înfățișarea unui om, care se așază într-un teren cultivat pentru a speria și a ține departe păsările și animalele sălbatice dăunătoare. Stăpînă pe-ntinderi, momîia privește Cu capul în cîrpe, cu labe de bețe. BENIUC, V. 75. Baba-i o momîie-n grîu. COȘBUC, P. I 107. Și vă lasă-n urma lui Ca momîi de-a cîmpului. ALECSANDRI, P. P. 81. 2. Fig. Ființă urîtă; mogîldeață. O momîie ce d-abia se zărea în albul zăpezii se apropie de noi. VLAHUȚĂ, O. A. II 40. 3. (Învechit) Semn care se pune la capătul unei moșii; semn de aliniere. Hotărînd moșiile Ș-așezînd momîile. ALECSANDRI, la TDRG.

mămâie f. V. momâie.

mamúĭe, V. momîĭe.

mămúĭe, V. momîĭe.

momîĭe f., pl. îĭ (slovac mamona, strigoĭ, pol. dial. mamuna, rudă cu rom. momesc. De aci var. mómilă [Ban. Trans.], mámină, mánină [est] și námilă [vest]). Sperietoare, om de peticĭ și de paĭe pus în semănăturĭ ca să se sperie păsările. Prăjină înfiptă ca să arăte hotaru. – În est momîĭață (pl. -ĭețe), după mogîldeață (Sadov. VR. 1910, 4, 60, și rev. I. Crg. 14, 111) și mămúĭe, vechĭ mamúĭe. V. momîrlan.

momâie s. f., art. momâia, g.-d. art. momâii; pl. momâi, art. momâile (desp. -mâ-i-)

momâie s. f., art. momâia, g.-d. art. momâii; pl. momâi, art. momâile (-mâ-i-)

momâie s. f., art. momâia, g.-d. art. momâii; pl. momâi, art. momâile

momâie, -mâi.

momîie

MOMÂIE s. 1. v. sperietoare. 2. v. mogâldeață.

MOMÎIE s. 1. sperietoare, (pop.) matahală, măgăoaie, popîndău, (înv. și reg.) paparudă, (reg.) ciuhaie, ciuhă, maimucă, maimuță, măiugă, mătăuz, mogîldan, mogîldeață, păuză, popîndea, popîndeț, popînzac, popînzoi, poponeț, pusciuhă. (O ~ pusă în semănături pentru a izgoni păsările.) 2. mogîldeață, (reg.) momîiață. (În zare se vede o ~ nedeslușită.)

momîie (-i), s. f. – Sperietoare, gogoriță, baubau. Creație expresivă (REW 5277), coincide cu alte cuvinte străine, fără să se poată stabili o legătură directă, cf. ngr. μαμοῦνας (etimon din rom., după Cihac, II, 672), arab. mūmîya (Eguilaz 745), slov. mamona. Der. din mamă (Giuglea, Dacor., II, 825) nu este posibilă. – Var. mămîie, mămuie, (înv.) mamuie; momîiață, mămăiață, cu același suf. din mogîldeață; momîrlan, s. m. (țopîrlan; pocitură; sperietoare; dărîmătură), cf. mîrlan, țopîrlan; mamiță, mămină, manină, momilă, namilă, cf. acest cuvînt; mamorniță, s. f. (sperietoare); mamornic, s. m. (insectă, Meloe proscarabeus), pe care Candrea îl pune în legătură cu bg. mramoren „marmorean” (pentru semantism, cf. larvă); morniță, s. f. (Bucov., țînțar, Ceratopogon pulicarius), prin afereza lui mamorniță; mornițar, s. m. (Bucov., țînțar). – Cf. mămăruță.

momâie, momâi, s.f. – 1. Arătare. 2. Sperietoare. – Et. nec. (DEX, MDA).

MAMÎIE s. f. v. momîie.

MAMUlE s. f. v. momîie.

MĂMÁIE s. f. v. momîie.

MĂMĂIE s. f. v. momîie.

MĂMÎIE s. f. v. momîie.

MĂMUIE s. f. v. momîie.

MOMÎIE s. f. 1. Schelet de lemn (în formă de cruce, cu o înfățișare apropiată de a omului), de obicei înfășurat in paie și îmbrăcat în zdrențe, care se pune în semănături, in livezi etc. pentru a speria păsările dăunătoare culturilor precum și unele animale sălbatice; sperietoare, (popular) măgăoaie (3), (regional) ciuhă, maimuță (5), maimucă (3), măiugă¹, mătăuz (5), mogîldan (I 1). Cf. BUDAI-DELEANU, LEX., LM, ALEXI, W. Ca să nu o mănînce vrăbiile, această cînepă se păzește cu momîi. PAMFILE, I. C. 203. Sentinele nemișcate par momîi. CAMIL PETRESCU, V. 59. Dincolo de ea moș Hau și moș Spînu: păreau momîi de lemn. SADOVEANU, O. IX, 385. Stăpînă pe-ntinderi, momîia privește Cu capul în cîrpe, cu labe de bețe. BENIUC, V. 75. Momîi de-a cîmpu- lui ! ALECSANDRI, P. P. 81. Jupîneasa. . . Sta și ea în prăvălie, Parcă era o momîie Și la cap zburlită, Ca o gîscâ opărită. P[SCULESCU, L. P. 28. Sămînța din zglăvoc, care-i protejată pînă la cules de momîi sau spăriitori. ȘEZ. IX, 140, cf. ALR SN I h 46. (Ca termen de comparație) Cît e noaptea de lungă, sta încremenită, ca o momîie, la câpătîiul lui. VLAHUȚĂ, O. A. 130. Un profesor bătrîn și rău. Tace ca o momîie. DELAVRANCEA, H. T. 167. Sentinele, ce stați ca niște momîi ? CAMILAR, N. I, 352. ♦ F i g. Manechin (3), marionetă (2). I se pare culmea necuviinței ca acest negustor nerușinat să-i arate lui, în amănunte, ce trebuie să facă, de parcă ar fi doar momîia lui. CAMIL PETRESCU, O. II, 324. ♦ (Regional) Epitet depreciativ pentru un om urît și prost. Com. din DRĂGUȘENI-TÎRGU NEAMȚ. ♦ (Regional) Om de zăpadă. ȘEZ. XIII, 79. 2. Semn de hotar (adesea în forma unei momîi (1). Lanurile mari, pentru ușurință . . . se dau la secerători bucăți, care se despart între ele prin cărări și momîi. I. CR. III, 226. Pentru măsura cîmpului, romanii se serveau de un fel de echer. . . alinierile se făceau cu . . . jaloane, semnale (prăjini, momîi). I. BRĂESCU, M. 10. Eu pe Vidra mi-am lăsat Intr-un codru depărtat Hotărînd moșiele Ș-așezînd momîiele. ALECSANDRI, P. P. 101. 3. Ființă cu contururi neclare sau cu înfățișare ciudată; mogîldeață (2), (regional) momîiață (1). O momîie ce d-abea se zărea în albul zăpezii se apropie de noi. VLAHUȚĂ, O. A. II, 40. Bătrînă ieși repede în bătătură. O momîie neagră se apropie de ea. SANDU-ALDEA, A. M. 13. Frate-său făcu doi pași și, apucînd de mînă momîia care rămăsese mai în urmă, zise: – Iaca Ioane, îți recomand pe soția mea. DUNĂREANU, CH. 11. Zăreau sara, prin întuneric, un fel de momîie, mototol în ușa bordeiului. HOGAȘ, DR. II, 93. Momîia de la geam se topea în tinda plină de larma lăsatului de sec. KLOPȘTOCK, F. 147. La margine o momîie se tîra la fața pămîntului, ceva negru ce se mișca cu greutate. V. ROM. ianuarie 1957, 6. Iar [butoiul] cel din urmă era și el plin și o momîie ședea deasupra lui și plîngea. I. CR. II, 205. ♦ (Ca epitet, pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de”) Matahală (2). Bună vremea ! Zice o momîie de om, înalt și spătos, cu o glugă mare. CARAGIALE, O. I, 177. 4. (Regional) Termen depreciativ pentru o casă mare (Bonț-Gherla). CHEST. II 53/345. 5. (Regional) Movilă de pămînt (H XI 109); mușuroi de cîrtițe (LEXIC REG. 30). V. m o m î r l a n² (1). – Pl.: momîi și (regional) momîie. - Și: (regional) momúie (DDRF), momăie (URICARIUL, X, 403, CIHAC, II, 672), mumîie (ALR SN I h 46), mumoáie (PAȘCA, GL.), mumáie (BARCIANU, ALEXI, W.), mămîie (DDRF, IORDAN, L. M. 198, ALR SN I h 46), mămúie (BUDAI-DELEANU, LEX., ALR SN I h 46), mămăie (CIHAC, II, 672), mămáie (BARCIANU), mamîie (DDRF, IORDAN, L. M. 198, ALR SN I h 46), mamúie (BUDAI-DELEANU, LEX., ALR SN I h 46) s. f. – Etimologia necunoscută.