muie sf [At: BL II, 174 / V: mâie, moi s / Pl: (rar) mui / E: rrm mui] (Arg) 1 Gură. 2 (Îe) A duce cu ~ia A face promisiuni înșelătoare Si: a amăgi, a înșela. 3 (Îae) A duce cu vorba. 4-5 (D. bărbați; îe) A da ~ (A invita o femeie să practice sau) a practica sexul oral. 6 (Șîe a da ~) Invitație la sex oral adresată unei persoane indiferent de sex, cu intenția de a jigni, de a înjosi. 7 Gest făcut prin ridicarea degetului cel mai lung de la mână și strângerea celorlalte patru, eventual orientându-l în direcția gurii, cu semnificația de muie (4-6). 8-9 (Rar; îe) A da ~ la statuie A sfida (lumea în general sau) simbolurile ei consacrate.

muie s.f. arg. 1 (Mai ales în legătură cu vb. „a da”, „a lua”) sex oral, felație. 2 Gură 3 Concr. Gest făcut prin ridicarea degetului mijlociu de la mînă și strîngerea celorlalte patru, eventual îndreptîndu-l în direcția gurii. • /< țig. mui „gură”.

mâie sf vz muie

moi³ s vz muie

MUIE s. v. gură.

muie s. v. GURĂ.

MUIE s. f. (Arg.; folosit adesea art. și mai ales în expresii) Gură, fleancă. (din țig. mui (Graur, Juilland))

muie s. f. – (Arg.) Gură, plisc. Țig. mui (Graur 174; Juilland 169). Se folosește aproape exclusiv în forma art. și în expresii.

muie s.f. (reg. argotic) gură; (în expr.) a duce cu muia = a amăgi, a înșela, a duce cu vorba.

muie, mui s. f. (obs.) 1. gură. 2. contact sexual oral.

a duce cu cobza / iordanul / muia / preșul expr. (intl.) a înșela, a minți.

a o lua la clarinet / la muie expr. (obs.) a practica felația.

a-i da cuiva muie expr. (obs.) a invita un partener la sex oral (la felație).

o muie de lei expr. (adol., glum.) o mie de lei.

MUIE s. f. (Argotic) Gură. I-a dat peste muie. GR, S. VII, 120 ◊ Expr. A duce cu muia = a face promisiuni înșelătoare, a convinge cu minciuni, a amăgi, a înșela; a duce cu vorba, a duce cu zăhărelul. Cf. BL II, 174, BUL. FIL. V, 191. L-am dus cu muia pînă mi-a împrumutat plugul. COMAN, GL., cf. MAT. DIALECT. I, 231. – Și: mîie (BUL. FIL. IV, 172) s. f., moi (BL II, 174) subst. – Din țig. mui.

MUIE s. f. (Argotic) Gură. I-a dat peste muie. GR. S. VII, 120. ◊ E x p r. A duce cu muia = a face promisiuni înșelătoare, a convinge cu minciuni, a amăgi, a înșela; a duce cu vorba, a duce cu zăhărelul. Cf. BL II, 174, BUL. FIL. V, 191. L-am dus cu muia pînă mi-a împrumutat plugul. COMAN, GL., cf. MAT. DIALECT. I, 231. – Și: mîie (BUL. FIL. IV, 172) s. f., moi (BL II, 174) subst. – Din țig. mui.