murmura [At: VALIAN, V. / Pzi: murmur și (îrg) ~rez / E: fr murmurer, lat murmurare] 1 vi (D. ape, vânt sau alte elemente ale naturii) A produce un zgomot slab, continuu și monoton Si: a susura, a șopti, (înv) a murmui¹ (1). 2 vt (D. oameni) A rosti cuvinte sau a intona o melodie încet, monoton, șoptit și uneori nedeslușit. 3 vi (Pex; d. vorbe, cântece etc.) A răsuna încet, domol. 4 vi A-și exprima nemulțumirea vorbind încet, printre dinți, a protesta cu glasul scăzut Si: a bombăni, a mormăi¹, a se plânge, (înv) a cârti, a murmui¹ (2), a murmurisi. 5 vi (Reg; d. urși) A mormăi¹ (1).

MURMURA, murmur, vb. I. Intranz. 1. A rosti cuvinte sau a intona o melodie încet, nedeslușit. V. bolborosi. Ceasuri lungi scria de zor, Făr’ să obosească, Murmurînd încetișor. DEȘLIU, M. 59. Radu... murmură pierdut, pe gînduri. CAMIL PETRESCU, T. II 56. Valea-i în fum, fluiere murmură-n stînă. EMINESCU, O. IV 100. ◊ (Rar, subiectul este vorba, glasul) Să n-ai grijă, bă, auziși, care ești acolo? – Auzit, murmură adînc glasul din șlep. DUMITRIU, N. 139. Vorbe murmurau amestecate în juru-i. SADOVEANU, O. VIII 39. ◊ Tranz. Cînd a murmurat vorba asta, Panțîru a înțeles-o. SADOVEANU, O VIII 192. (Poetic) îmi murmur bucuria în fluier vechi de fag. STANCU, C. 81. Noaptea-ntreag-o să-și murmure Apele povestea lor. COȘBUC, P. I 316. ♦ A cîrti împotriva cuiva sau a ceva, a protesta cu jumătate de glas. Parcă știți voi cum murmură și se mișcă poporul asuprit? SADOVEANU, O. I 324. Oamenii nu se ajung și murmură, și se agită, și amenință. REBREANU, R. I 223. Cei ce se luptă murmurînd De s-ar lupta și-n primul rînd, Ei tot atît de buni ne par Ca orișicare laș fugar. COȘBUC, P. I 257. Lumea începe să murmure. CARAGIALE, O. III 10. 2. A produce un zgomot ușor și continuu. Vîntul de toamnă pornise o dată cu sara și murmura pe afară în tăcerea curții goale. SADOVEANU, O. III 210. Fetele secerătoare Rîd și cîntă, snopi fac grîul, Murmură-ntre sălcii rîul. COȘBUC, P. I 96. Izvoară vii murmură și saltă de sub piatră. EMINESCU, O. I 93.

MURMURA vb. I. 1. tr., intr. A rosti cuvinte sau a intona o melodie încet, nedeslușit. 2. intr. A susura. [< fr. murmurer].

MURMURA vb. I. tr., intr. a rosti cuvinte sau a intona o melodie încet, nedeslușit. II. intr. a susura. (< fr. murmurer)

A MURMURA mumur 1. tranz. 1) (cuvinte, sunete, propoziții) A pronunța cu voce joasă și nedeslușit. 2) (melodii, cântece) A cânta încet și fără cuvinte, ca pentru sine; a îngâna; a fredona. 2. intranz. (despre ape curgătoare, frunze mișcate de vânt etc.) A face să se audă un murmur; a produce un zgomot lin, continuu și plăcut; a susura; a șopoti. /<lat. murmurare, fr. murmurer

murmurà v. 1. a scoate un murmur: izvorul murmură; 2. a face să s’auză murmure: poporul murmura în contra tiranilor.

2) *múrmur, a -á v. intr. (lat. mŭrmuro, -áre; it. mormorare, fr. murmurer. E rudă pin sunet cu a mormăi și a borborosi). Fac un zgomot confuz și prelungit: vîntu murmură (saŭ: vîjîĭe, șuĭeră), izvoru murmură (saŭ: cĭuruĭe), valurile murmură (saŭ pleoscăĭesc); Fig. Protestez înfundat: poporu murmură contra tiranilor, a murmura pintre dințĭ. – În sec 18 și murmurisesc (ngr. murmurízo, aor. -úrisa). V. cîrtesc.

murmura (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. murmur, 3 murmură; conj. prez. 1 sg. să murmur, 3 să murmure

murmura (a ~) vb., ind. prez. 3 murmură

murmura vb., ind. prez. 1 sg. murmur, 3 sg. și pl. murmură

murmur, -ram 1 imp.

MURMURA vb. 1. v. șopti. 2. v. protesta. 3. v. plânge. 4. v. bombăni. 5. v. clipoci.

MURMURA vb. 1. a șopti. (A ~ ceva pe care nu l-am înțeles.) 2. a crîcni, a protesta, (pop.) a cîrti, (prin Mold. și Bucov.) a blești, (înv.) a răpști. (Cine mai ~ în front?) 3. a (se) plînge, (pop.) a cîrti, (înv. și reg.) a tînji. (Să nu ~!) 4. a bălmăji, a bîigui, a bîrîi, a bodogăni, a bolborosi, a bombăni, a boscorodi, a gîngăvi, a îndruga, a îngăima, a îngîna, a mîrîi, a molfăi, a mormăi, (pop.) a blodogori, a bufni, (reg.) a dondăni, a mogorogi, a mondăni, a mormoti, a morocăni, a slomni, a tolocăni, (Ban.) a pîtcăi, (prin Olt.) a șondoroi. (Ce tot ~ acolo?) 5. clipoci, a suna, a susura, a șopoti, a șopti, a șușoti, (rar) a șușui, a zgomota, a zuzui, a zvoni, (reg.) a ujui, (înv.) a murmui. (Apele ~.)

murmura (murmur, at), vb. – A susura. – Mr. murmuredz, murmurare. Fr. murmurer (în mr., probabil din it. mormorare). Pușcariu 1134 îl considera drept reprezentant direct din lat. murmurāre, cf. REW 5761; dar aparențele pledează în favoarea unei der. neologice, înclinînd spre alb. murmuroń (Philippide, II, 648), bg. mărmorjă. – Der. murmui, vb. (a murmura) încrucișare între murmura și mormăi (Tiktin); murmurisi, vb. (a murmura), sec. XVIII, înv. din ngr. μουρμουρίζω; murmur (var. murmur, murmură), s. n. (susur), din fr. murmure (var. din it. mormore și ngr. μουρμοῦρα); murmurător, adj. (care murmură); murmuitor, adj. (care murmură); murmuială, s. f., ca mormăială.