MUTULICĂ, mutulici, s. m., s. f. 1. S. m. și f. (Fam.) Persoană tăcută, timidă, care vorbește puțin; persoană prostuță, bleagă. 2. S. f. (Bot.) Plantă al cărei rizom se întrebuințează ca leac împotriva durerilor abdominale (Scopalia carniolica). – Mut + suf. -ulică.

mutulică sm [At: PAMFLIE, S.V. 67 / V: ~igă / Pl: ~ici / E: mut + -ulică] 1 (Reg) Persoană care nu poate vorbi bine Si: gângav. 2 (Reg) Persoană tăcută, morocănoasă Si: mutălău. 3 (Reg) Persoană care tace din viclenie. 4 (Fam) Persoană timidă. 5 (Fam) Persoană prostuță Si: bleg. 6 (Reg) Mut (27). 7 Plantă al cărei rizom se utilizează ca leac împotriva durerilor abdominale (Scopalia carniolica).

MUTULICĂ, mutulici, s. m. 1. (Fam.) Persoană tăcută, timidă, care vorbește puțin; om prostuț, bleg. 2. (Bot.) Plantă al cărei rizom se întrebuințează ca leac împotriva durerilor abdominale (Scopalia carniolica). – Mut + suf. -ulică.

MUTULICĂ s. m. sg. (Familiar) Mutălău. Îi ziceau toți mutulică, fiindcă nu prea vorbea. CAMIL PETRESCU, O. I 170. De cînd a luat pe mutulică al ei, parcă s-a mai prostit. BASSARABESCU, la TDRG.

MUTULICĂ ~ci m. fam. Persoană timidă, care vorbește puțin. /mut + suf. ~ulică

mutuligă sm vz mutulică

!mutulică (persoană) (fam.) s. m. și f., g.-d. art. lui mutulică; pl. mutulici

!mutulică (persoană) (fam.) s. m. și f., g.-d. lui mutulică; pl. mutulici

mutulică (persoană) s. m., pl. mutulici

MUTULICĂ s. v. mutul.

mutulică s. v. MUTUL.