2 definiții pentru măestru

Explicative DEX

măestru a. 1. magic, înzestrat cu însușiri miraculoase și protetice, epitet ce se aplică în basme nu numai oamenilor (în special lui Făt-frumos), dar animalelor (pasăre, cal, șarpe) și chiar lucrurilor (măr măestru): așa pasărea măeastră poate lua diferite chipuri, e înzestrată, cu darul vorbirii și are un viers fermecător; 2. epitet dat zinelor: aci locuia o zină măeastră ISP.; 3. abil, ingenios: șă văd măeastra-ți mână lucrând odoare sfinte AL. [Lat. MAGISTRUM]. ║ m. fermecător, vrăjitor. V. măeastră.

Etimologice

estru (-eastră), adj.1. (Înv.) Înțelept, cult, învățat. – 2. Încîntat, vrăjit, uimitor. – Var. măiestru. Lat. magĭster (Pușcariu 1016; Candrea-Dens., 1043; REW 5229; Tiktin), poate prin intermediul unei forme vulgare *maistrum (Candrea, Éléments, 35; Candrea; cf. it., sp. maestro, port., v. fr. maestre, fr. maître, port. mestre). Istoria cuvîntului nu este clară. E dublet al lui maestru, s. m., din it. maestro; al lui maistor (var. maistur), s. m. (meseriaș, meșteșugar), din ngr. μαῖστορας, cf. sb., bg. majstor (megl. majstur), mr. ma(i)stur; al lui meșter și al lui magistru, s. m. (profesor), din lat. magister. Der. măiastră, s. f. (zînă); siastră, s. f. (zînă) a cărei der. nu este clară (după Drăganu, Dacor., IV, 1080, din lat. sagus, cf. împotrivă REW 5229); măestreț, adj. (înv., viclean, șiret, prefăcut); măestri, vb. (a executa artistic); măestrie, s. f. (înv., înțelepciune, știință; artă, tehnică; iscusință; mașină, mecanism, invenție); nemăestrit, adj. (natural); magistral, adj., din fr.

Intrare: măestru
măestru adjectiv
adjectiv (A100.1)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • estru
  • estrul
  • estru‑
  • măeastră
  • măeastra
plural
  • eștri
  • eștrii
  • estre
  • estrele
genitiv-dativ singular
  • estru
  • estrului
  • estre
  • estrei
plural
  • eștri
  • eștrilor
  • estre
  • estrelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)