NĂDUȘEALĂ, nădușeli, s. f. 1. Faptul de a (se) năduși (1); nădușire; (concr.) substanță lichidă secretată de glandele sudoripare; sudoare, transpirație. ◊ Expr. A-l trece pe cineva (toate) nădușelile = a) a munci din greu (transpirând din abundență); b) a fi cuprins de spaimă, de emoție. 2. (Pop.) Căldură mare, înăbușitoare; arșiță, zăpușeală, caniculă. – Năduși + suf. -eală.

nădușeală sf [At: M. COSTIN, O. 270 / V: (reg) ~uhală / Pl: ~eli, (reg) ~ele / E: năduși + -eală] 1 Secretare prin pori a unei substanțe lichide cu o compoziție asemănătoare urinei. 2 (Ccr) Substanță lichidă secretată prin pori de glandele sudoripare, cu o compoziție asemănătoare cu a urinei Si: sudoare, transpirație, (reg) năbușeală (3), năduf (7). 3 (Îe) A-l trece (a-l cuprinde) (toate) ~elile A transpira abundent din cauza căldurii, a efortului fizic, a emoției, a spaimei etc. 4 (Pex; îae) A depune mari eforturi. 5 (Pex; îae) A avea mari emoții. 6 (Fig; lpl) Tensiune nervoasă provocată de un efort susținut sau de o emoție puternică. 7 Căldură mare, înnăbușitoare Si: arșiță, caniculă, năbușeală (2), zăduf, zăpușeală, (pop) năduf (4). 8 Aer înnăbușitor, viciat, insuficient. 9 Senzație pe care o simte cineva când sunt călduri mari sau când aerul este viciat sau insuficient. 10 (Îrg) Afecțiune patologică, la oameni și la animale, care afectează respirația. 11 (Pgn) Greutate de a respira. 12 (Spc) Astm.

NĂDUȘEALĂ, nădușeli, s. f. 1. Faptul de a năduși (1) nădușire; (concr.) substanță lichidă secretată de glandele sudoripare; sudoare, transpirație. ◊ Expr. A-l trece pe cineva (toate) nădușelile = a) a munci din greu (transpirând din abundență); b) a fi cuprins de spaimă, de emoție. 2. (Pop.) Căldură mare, înăbușitoare; arșiță, zăpușeală, caniculă. – Năduși + suf. -eală.

NĂDUȘEALĂ, nădușeli, s. f. 1. Sudoare, transpirație. Îi trebuie un petic mare s-o cîrpească în spinare... acolo unde cămașa putrezește mai repede de nădușeală. STANCU, D. 106. Colonelul, care își ștersese timp de două ceasuri chipiul și fruntea de nădușeală... hotărăște plecarea. CAMIL PETRESCU, U. N. 276. ◊ Expr. A-l trece pe cineva (toate) nădușelile = a) a asuda mult; fig. a munci din greu; b) a fi cuprins de spaimă, de groază, de emoție. Omul asculta și-l treceau nădușelile de cîte auzea. PAS, Z. I 151. Îl treceau nădușeli pe bietul băiat, și vederile i se întunecau. VLAHUȚĂ, O. A. 111. 2. (Regional) Căldură mare, arșiță, zăpușeală. Era nădușeală și căldură de nu-ți puteai trage sufletul. CONTEMPORANUL, III 781. ♦ Stare neplăcută de zăpușeală, provocată de căldură mare. Mă scald așa, să-mi treacă nădușeala. PREDA, Î. 45. – Variantă: înădușeală (ȘEZ. IV 120) s. f.

NĂDUȘEALĂ ~eli f. 1) Stare atmosferică ce se caracterizează prin temperatura înaltă și sufocantă a aerului; căldură înăbușitoare; năduf; zăduf; zăpușeală. 2) pop. Lichid secretat de glandele sudoripare și eliminat prin porii pielii; sudoare; transpirație. * A avea ~eli (sau a-l trece pe cineva toate ~elile) a) a transpira abundent; b) a fi cuprins de emoție sau de spaimă. A-l trece pe cineva mii de ~eli a munci din răsputeri. [G.-D. nădușelii] /a năduși + suf. ~eală

nădușeală f. sudoare: a-l trece nădușelile, a munci din greu.

nădușeálă f., pl. elĭ (d. nădușesc). Munt. Sudoare: m’aŭ trecut nădușelile de frică.

năduhală sf vz nădușeală

ÎNĂDUȘEALĂ s. f. v. nădușeală.

ÎNNĂDUȘEALĂ s. f. v. nădușeală.

nădușeală s. f., g.-d. art. nădușelii; pl. nădușeli

nădușeală s. f., g.-d. art. nădușelii; pl. nădușeli

nădușeală s. f. (sil. -șea-), g.-d. art. nădușelii; pl. nădușeli

nădușeală

nădușeală, -șeli (sudoare).

a-l trece nădușelile expr. 1. a transpira abundent. 2. a se speria foarte tare.

NĂDUȘEALĂ s. 1. v. transpirație. 2. v. caniculă.

NĂDUȘEALĂ s. v. astmă.

nădușeală s. v. ASTMĂ.

NĂDUȘEALĂ s. 1. apă, înnădușeală, sudoare, transpirație, (rar) sudație, (reg.) asud, năbușeală, năduf. (Era tot numai o ~ de alergătură.) 2. arșiță, caniculă, călduri (pl.), dogoare, dogoreală, fierbințeală, năbușeală, năduf, pîrjol, pojar, toropeală, zăduf, zăpușeală, (livr.) torpoare, (pop.) arsură, vipie, (reg.) buhoare, cocăt, crăpăt, năplăială, pîclă, prepăt, prigoare, puhăială, zăpuc, (prin Ban.) arsoare, (Ban. și Transilv.) friptoare, (prin Olt.) japsă, (Ban.) pripeală, (înv.) ars, pripec, (fig.) cuptor, jar. (~ zilelor de vară.)

NĂDUȘEALĂ s. f. (Mold., Trans. SV) Arșiță, fierbințeală, căldură. A: Vara nădușăli nu sînt ca aicea la noi. M. COSTIN. Iară peste dzî îi acoperiia Dumnădzău cu nuor răcoros pentru nădușala soarelui. CRON. 1689, 50^v. Pentru nădușala soarelui să lasă la umbra unui copaci ca să odihnească puțintel. E SEC. XVIII, 23^v. C: Preste dzi îi acoperiia Dumnedzău cu nuor pentru nădușala soarelui. CRON. ante 1730, 79^v. De nădusala soarelui si fără de apă, pînă la sfîrșit au vrut să moară. PAT. 1705¹, 30^r. Etimologie: năduși + suf. -eală. Cf. năduv, pripec.

nădușeálă, nădușeli, s.f. 1. Căldură mare, arșiță, caniculă. 2. Transpirație abundentă. – Din năduși + suf. -eală (MDA).

nădușeală, nădușeli, s.f. – 1. Căldură mare, arșiță, caniculă. 2. Transpirație abundentă. – Din năduși + suf. -eală (DEX, MDA).

NĂDUȘEALĂ s. f. 1. Faptul de a năduși (I); (concretizat) substanță lichidă secretată (prin pori) de glandele sudoripare, cu o compoziție asemănătoare cu a urinei, transpirație, sudoare, (regional) năduf (3), năbușeală (3). cf. piscupescu, o. 229/11. Bolnavul se va afla dus cu totul și îi va veni o nădușală foarte îmbilșugată. cr (1829), 74¹/32. Nu acu-ndată-într-astă amețeală Și trupul cu totul plin de nădușală Să te lupți cu mine așa obosit. pann, e. ii, 88/12, cf. coșbuc, p. ii, 202. În acele momente eram loarcă de nădușală. f (1900), 558. Obrajii Anei erau îmbujorați de căldură și umezi de nădușeală. rebreanu, i. 53, cf. 430. Nădușeala curgea de pe mine. ardeleanu, d. 75. Din cînd în cînd își șterg nădușelile cu tampoane de pudră. bacovia, o. 240. Își ștersese timp de două ceasuri chipul și fruntea de nădușeală. camil petrescu, u. n. 276, cf. id. o. ii, 140. Obosit și leoarcă de nădușală. stănoiu, c. i. 101. Oamenii regimentului se învîrteau pe un singur rînd, înrîurați de nădușală. brăescu, m. b. 80, cf. 132, id. a. 71. Ciobanul a intrat Murdar de nădușeală și de praf. arghezi, c. o. 161. Pe fruntea oamenilor nădușala curge șiroaie. bogza, a. î. 106. Îi trebuie un petic mare, s-o cârpească în spinare... unde cămașa putrezește mai repede, de nădușeală. stancu, d. 106. Purta o cămașă kaki cu gulerul cenușiu, ud de nădușeală. v. rom. martie 1954, 20. Se trase un pas înapoi, își șterse fruntea de nădușeală, apoi bătu în ușă. ib. aprilie 1955, 151. Nenumărate rîulețe lungi, lucii, de nădușeală... i se scurgeau încet din creștetul capului. galan, z. r. 27, cf. id. b. ii, 167. Oamenii își ștergeau nădușeala de pe frunte. tudoran, p. 82. Nădușeala i se scurgea încet pe după urechi, cu toate că în odaie era destul de răcoare. vornic, p. 7. Se lupta cît se lupta, Zi de vară pînă-n seară, Fără pic de nădușeală. Mat. folk. 169, cf. alrm i/i h 9, alr ii/i h 94. Nădușala scoate boala. zanne, p. viii, 434. ◊ fig. Nădușala nopții curge pe geamuri. arghezi, vers. 177. ◊ Expr. A-l trece (sau a-l cuprinde) (toate) nădușelile = a transpira abundent (din cauza căldurii, a efortului fizic, a emoției, a spaimei etc.); p. ext. a depune mari eforturi, a avea mari emoții. cf. odobescu, s. iii, 157. Muncea bietul om de dimineața pînă seara tîrziu, alături cu muierea, de-i trecea nădușelele. ispirescu, l. 174. Îl treceau nădușeli pe bietul băiat, și vederile i se întunecau. vlahuță, o. a. 111. I-au cuprins nădușelile. stancu, d. 228. Omul asculta și-l treceau nădușelile de cîte auzea. pas, z. i, 151. Căpitanul se uita în cărțulie ca mîța-n calendar și simțea că-l trec nădușeli fierbinți. tudoran, p. 88. Îi era așa de cald pe dinăuntru, încît îl trecură toate nădușelile. t. popovici, se. 216. ♦ fig. (La pl.) Tensiune nervoasă provocată de un efort susținut, de o emoție puternică etc. După cinci ceasuri de nădușeli, nu izbutise să scrie decît un rînd. stănoiu, c. i. 167. 2. Căldură mare, înnăbușitoare, arșiță, caniculă, zăpușeală, zăduf, năbușeală (2), (popular) năduf (2); aer înnăbușitor, viciat, insuficient; senzație pe care o simte cineva cînd sînt călduri mari, cînd aerul este viciat sau insuficient etc. Vara nădușăli nu sînt ca aicea la noi, ci călduri cuvioase..., cum este la noi la mai. m. costin, o. 270. Era nădușală și căldură de nu-ți puteai trage sufletul. contemporanul, iii, 781. Simțim parcă o nădușală, dorim aer curat. f (1903), 176. O nădușeală chinuitoare îi strangula gîtul. bart, s. m. 77, cf. alr sn v 1 502, a v 18. 3. (Învechit și regional) Afecțiune patologică (la oameni și Ia animale) care afectează respirația; greutate de a respira; spec. astmă. v. năduf. După îndelungă pătimire de nădușală. drăghici, d. 19/23. Dobitocul... răsuflă greu, are nădușală, vrea mai mult să bea. calendariu (1844), 185/26. Asma este răsuflarea omului grea și amănuntă, carea se zice și îngustie seau sufocare (nădușeală). cornea, e. i, 25/22. De nădușeală suferă mult cei slabi de piept. GRIGORIU-RIGO, m. P. I, 122, cf. CANDREA, f. 27, 220, alrm I/I h 159, ALR i 1 657/412, 677, a ii 3, 5, 8, 10, MAT. DIALECT. I, 262. – pl.: nădușeli și (regional) nădușele. – Și: (regional) năduhală s. f. caba, săl. 91. – Năduși + suf. -eală. – Năduhală: prin apropiere de năduh.