obleagă sf [At: I. GOLESCU, C. / V: (reg) obleag sn (Pl: ~guri) / Pl: ~egi / E: slv облѣгати] 1 (Ban; Olt) Pământ lăsat necultivat un an sau doi și care servește în acest timp ca pășune. 2 (Ban; Olt) Fân care se cosește de pe acest pământ. 3 (Ban; Olt; csc) Resturi de fân nemâncate de vite. 4 (Mol; lpl; îf ~guri) Meleaguri.

OBLEAGĂ sf. Băn. Olten. 1 🚜 Pămînt cultivabil pe care-l lași să se odihnească un an și servește ca pășune; pîrloagă ¶ 2 Băn. Fînul ce se culege de pe un astfel de loc ¶ 3 Olten. Ceea ce rămîne din fîn, după ce au mîncat vitele (CIAUȘ.) [comp. vsl. oblĕgati „a sta culcat”].

OBLEAGĂ, oblege, s. f. (Regional) Teren cultivabil lăsat un an să se odihnească, servind ca pășune; pîrloagă.

obleagă f. Mold. țarină lăsată în părăsire. [Tras din slav. OBLĬEGATI, a zăcea].

obleágă f., pl. egĭ și ege (d. vsl. ob-lĭegati, ob-lešti, lešti-lengon, a se culca, a se lăsa. V. oblojesc). Țarină lăsată în părăsire. V. pîrloagă.

obleag sn vz obleagă

obleág (ea dift.) n., pl. urĭ (d. obleagă). Nord. Pl. Locurĭ depărtate, buhazurĭ: a umbla razna pin obleagurĭ (Arh. 1905, 1, 6).

obleagă (-egi), s. f. – Țarină, țelină, pîrloagă. – Var. obleag. Sl. oblegati „a se culca”, din lešti, lega, cf. obloji (Cihac, II, 220; Conev 68).

OBLEAGĂ s. v. ogor, pârloagă.

obleagă s. v. OGOR. PÎRLOAGĂ.

obleagă, obleaguri, s.f. (reg.) pământ necultivat 1-2 ani, servind ca pășune.

OBLEAGĂ s. f. 1. (Prin Ban. și Olt.) Pămînt lăsat necultivat un an sau doi și care servește în acest timp ca pășune.Cf. i. golescu, c., CIHAC, II, 220, DDRF, ȘĂINEANU, BARCIANU, ALEXI, W., h IX 123, n. REV. R. 1910, 87, com. din ORAVIȚA, PLOPȘOR, v. O. 12, CONV. LIT. LIV, 367, L. COSTIN, GR. BĂN. 148, ALR I 915/840. ♦ Fîn care se face pe acest pămînt. Cf. h xviii 142. Frundzuliță de obleagă, Dorul de cine se leagă Nu mai este nici o treabă. Mat. folk. 300. Frunzuliță de obleagă, D-aoleo, neicuță dragă, Prinde doru și mi-l leagă. șez. xii, 85. Foaie verde de obleagă, Pe mine, maică, mă-n-treabă: Ce munculiță mi-e dragă? i. cr. iv, 247. ♦ (Cu sens colectiv) Resturi de fîn nemîncate de vite. v. ogriji. cf. ciaușanu, v. 183, alr i 953/815. 2. (Prin nordul Mold.; la pl., în forma obleaguri) Meleaguri. M-am odovăit rău îmblînd pe cele obleaguri. conv. Lit. xliv₂ , 267, cf. scriBAN, D., ȘEZ. v, 114. – pl.: obleaguri și (învechit, rar) oblegi (i. golescu, c.). – Și: obleag s. n. ciaușanu, v. 183. – Din slav. (cf. ucr. облуг, облогу „pămînt necultivat”, v. sl. облкгати „a se culca”).