OMAG s. m. Gen de plante erbacee din familia ranunculaceelor, otrăvitoare, cu flori albastre-violacee sau galbene, folosite în medicină datorită unui alcaloid pe care îl conține rizomul (Aconitum); plantă din acest gen. – Din sl. omĕgŭ.

omag sm [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / V: (reg) homeag, ~ac, omeac, omeag, omeagă sf / E: slv омѣгъ] 1-4 Plante erbacee otrăvitoare, din familia ranunculaceelor, cu frunzele spintecate și cu florile albastre, mai rar albe, purpurii sau galbene, care crește prin păduri și regiunile de munte și al cărei rizom se utilizează în farmacologie Si: mărul-lupului, mierea-ursului, (reg) omăgiță (1-4) (Aconitum napellus, cernuum, moldavicum și variegatum). 5 (Reg) Boală la oi care provine din păscutul ierbii amestecată cu omag (1-4) Si: (reg) omăgiță (5). 6 (Reg) Otravă. 7 (Reg; în limbajul ciobanilor) Creolină. 8 (Bot; reg) Oman (Inula helenium). 9 (Bot; reg) Orbalț (Actaea spicata).

OMAG s. m. Gen de plante erbacee din familia ranunculaceelor, otrăvitoare, cu flori albastre-violacee sau galbene, întrebuințate în medicină datorită unui alcaloid pe care îl conține rizomul (Aconitum); plantă din acest gen. – Din sl. omĕgŭ.

OMAG s. m. Plantă erbacee otrăvitoare, din familia ranunculaceelor, cu frunzele spintecate și cu flori albastre (rar albe sau purpurii); este întrebuințată în medicină ca diuretic și calmant în afecțiunile reumatice (Aconitum napellus). Sarcasm... mai rece decît omătul, mai tăios decît oțelid, mai înveninat decît omagul. M. I. CARAGIALE, C. 84. Mănînc frunze și surcele și cînt codrului cu jăle; Măninc frunze și omag Și cînt codrului cu drag. ȘEZ. I 290.

OMAG ~gi m. Plantă erbacee veninoasă, cu tulpina erectă, viguroasă, cu frunze divizate și cu flori dispuse în inflorescențe dense terminale. /<sl. omĕgu

omág, V. omeag.

amag sn [At: CHEST. V, 167/34 / E: nct] (Bot; reg; ned) Plantă care crește pe marginea râurilor și care produce oilor care o pasc umflarea stomacului Cf omag.

homeag sn vz omeag

omac² s vz omag

omeac^[1] s vz omag corectat(ă)

omeag s vz omag

omeagă sf vz omag

umag s vz omag

omeag n. numele popular al aconitului: rădăcina și frunzele de omeag se întrebuințează în medicină spre a combate nevralgiile, tusea, etc.; cu omeag otrăvește românul câinii cei răi. [Rut. OMEG].

omeág m., pl. omegĭ (vsl. omĭegŭ, ucigător de lupĭ saŭ de cînĭ; rus. ómeg și omég, cucută). Aconit, toaĭe, o plantă ranunculacee veninoasă cu maĭ multe varietățĭ (sconitum). Rădăcina și frunzele de aconitum napellus se întrebuințează ca diuretice, contra reŭmatizmuluĭ, nevralgiilor, tusiĭ și altor boale. Cu omeag otrăvește poporu cîniĭ. – Și omág, pl. tot omegĭ.

omag s. m.

omag s. m.

omag s. m.

OMAG s. v. sănișoară.

OMAG s. (BOT.; Aconitum) (reg.) mărul-lupului, mierea-ursului, (Mold., Bucov. și Transilv.) toaie.

omag s. v. SĂNIȘOARĂ.

OMAG s. (BOT.; Aconitum) (reg.) mărul-lupului, mierea-ursului, (Mold., Bucov. și Transilv.) toaie.

omeag (-egi), s. m. – Plantă (Aconitum napellus). – Var. omag. Sl. omegu (Miklosich, Slaw. Elem., 34; Cihac, II, 227; Byhan 323; Conev 43), cf. slov. omej, pol. omięg, rus. omeg.

omeag s.n (reg.) plantă ale cărei rădăcini și frunze se folosesc în medicină; aconit.

ACONITUM L. OMAG DE GRĂDINĂ, fam. Ranunculaceae. Gen originar din regiunile muntoase ale emisferei nordice, cca 35 specii, erbacee, vivace, otrăvitoare. Flori hermafrodite (sepala superioară sub formă de coif acoperă 2 petale nectarifere, toate sepalele colorate, stamine numeroase), variază de la alb la roșu, unicolore sau bicolore, lung-pedunculate, în raceme sau panicule. Frunze alterne dispuse în verticil, mai rar radicale, adînc-divizate. Fruct, 3-5 folicule.