opacină sf [At: HERODOT (1645), 316 / Pl: opăcini și ~ne / E: ucr опачина] (Reg) 1 Vâslă scurtă Si: lopată, opacă (1). 2 Cârmă a plutei.

OPACINĂ, opăcini, s. f. (Regional) Vîslă scurtă, opacă. Nicolaie Pescaru și Cercu trăgeau la opăcini. SADOVEANU, Î. A. 1.83. Luntrile le sleia... Opăcini, cîrme făcea, PĂSCULESCU, L. P. 176.

opacină f. vâslă (se aude în Ialomița). [Rut. OPAČINA, lit. vâslă dinapoi].

opácină f., pl. opăcinĭ (vsl. opačina, pedică, adică „vîslă opritoare”. V. opac 1 și 2). Dun. (Munt. Mold.) Vîslă (lopată scurtă și lată de mînat orĭ de oprit luntrea) saŭ lopată (ramă) în general: a trage la opăcinĭ. – La Teod. P. P., 310 și 562 opăcĭ (decĭ sing. opacă), în gura unuĭ lăutar. V. bobaĭcă.

opacină (reg.) s. f., g.-d. art. opăcinii; pl. opăcini

opacină (reg.) s. f., g.-d. art. opăcinii; pl. opăcini

opacină s. f., g.-d. art. opăcinii; pl. opăcini

OPACINĂ s. v. lopată, ramă, vâslă.

opacină s. v. LOPATĂ. RAMĂ. VÎSLĂ.

OPACINĂ s. f. (Mold., ȚR) Vîslă scurtă. A: Spusă că la lemn știe a face ralițe, giuguri și opacine. DOSOFTEI, VS. B: Greblo: vîslă, opacină. MARDARIE, 129. Trag cu vîsla, cu opacina. LEX., 53^r; cf. VI 1671, 418^r; VI 1673, 255^r: VI 1700, 244^r; VI 1745, 521^v; VI 1779, 245^r; MINEIUL (1776). Etimologie: ucr. opacina. Vezi și opăcinaș.

opacínă, opacini, s.f. (reg., înv.) Lopată lată folosită ca și cârmă de plutași. – Din ucr. opačyna „vâslă opritoare” (Șăineanu, DEX).