19 definiții pentru panaceu

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PANACEU, panacee, s. n. Medicament despre care se credea în trecut că vindecă orice boală. [Var.: (înv.) panacee s. f.] – Din lat. panacea, fr. panacée.

panaceu sn [At: VEISA, I. 172/28 / V: (înv) ~ee sf, ~chie sf, ~cie sf / Pl: ~ee / E: ngr πανάκεια, lat panacea, fr panacee] (Alh; Med; înv) Leac despre care se credea că avea puterea să vindece orice boală.

PANACEU, panacee, s. n. Medicament despre care se credea odinioară că vindecă orice boală. [Var.: (înv.) panacee s. f.] – Din lat. panacea, fr. panacée.

PANACEU, panacee, s. n. Leac despre care odinioară se credea că ar fi eficace pentru orice boală. (Fig.; atestat în forma de f. sg; panacee) Trotoșul e odorul cel mai prețios și mai iubit a ocnenilor. El este mîngîierea lor, panaceea lor universală. NEGRUZZI, S. I 316. – Variantă: (învechit) panacee s. f.

PANACEU s.n. Nume dat odinioară unor medicamente despre care se credea că ar putea să vindece orice boală; leac, remediu universal. [Pron. -ceu. / < fr. panacée, cf. gr. panakeia < pas – tot, akos – medicament],

PANACEU s. n. medicament despre care se credea că ar putea să vindece orice boală; leac, remediu universal. (< fr. panacée, lat. panacea, gr. panakeia)

PANACEU ~e n. 1) (la alchimiști) Medicament considerat atotvindecător. 2) fig. Remediu contra tuturor relelor; soluție salvatoare în orice situație. /<lat. panacea, fr. panacée

panaceu n. remediu universal.

PANACEE s. f. v. panaceu.

PANACEE s. f. v. panaceu.

PANACEE s. f. v. panaceu.

panacee sf vz panaceu

panachie sf vz panaceu

panacie sf vz panaceu

*panacéĭe f., pl. și eĭe (lat. panacéa, d. vgr. panákeia, d. pân, tot, și ákos, medicament). Remediŭ universal (care vindecă toate boalele fizice saŭ morale). – E pleonazm a zice: panacee universală. Uniĭ zic panacéu n., pl. ee. V. catolicon.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

panaceu s. n., art. panaceul; pl. panacee

panaceu s. n., art. panaceul; pl. panacee

panaceu s. n., art. panaceul; pl. panacee

panaceu, pl. panacee

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

PANACÉU (< ngr., fr., lat.; {s} gr. panakeia, din pan „tot” + akos „remediu”) s. n. Medicament despre care se credea odinioară (în practica alchimiștilor și în medicina veche) că vindecă orice boală; p. ext. leac, remediu universal.

Intrare: panaceu
substantiv neutru (N43)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • panaceu
  • panaceul
  • panaceu‑
plural
  • panacee
  • panaceele
genitiv-dativ singular
  • panaceu
  • panaceului
plural
  • panacee
  • panaceelor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F142)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • panacee
  • panaceea
plural
  • panacee
  • panaceele
genitiv-dativ singular
  • panacee
  • panaceei
plural
  • panacee
  • panaceelor
vocativ singular
plural
panachie
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
panacie
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

panaceu, panaceesubstantiv neutru

  • 1. Medicament despre care se credea în trecut că vindecă orice boală. DEX '09 DLRLC DN
    • format_quote figurat Trotoșul e odorul cel mai prețios și mai iubit a ocnenilor. El este mîngîierea lor, panaceea lor universală. NEGRUZZI, S. I 316. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.