PEPENE, pepeni, s. m. 1. Numele a două specii de plante erbacee din familia cucurbitaceelor, cu tulpină târâtoare lungă și cu fructe comestibile; a) (de obicei determinat prin „galben”) plantă originară din Asia tropicală, cu tulpina acoperită cu peri aspri, cu fructul mare, sferic sau oval, cu coaja galbenă sau verzuie, cu miezul alb, verde sau galben, dulce, parfumat și suculent (Cucumis melo); b) (de obicei determinat prin „verde”) plantă originară din sudul Africii, cu frunzele adânc crestate, cu fructul mare, sferic sau oval, având coaja verde și miezul roșu sau galben, dulce și foarte zemos; harbuz, lubeniță, bostan (Citrullus vulgaris); p. restr. fructul acestor plante. ◊ Expr. Gras ca pepenele (sau ca un pepene) sau pepene de gras (sau gras pepene) = foarte gras. (Fam.) A-și ieși (sau a scoate pe cineva) din pepeni = a-și pierde (sau a face pe cineva să-și piardă) răbdarea, a (se) enerva, a-și ieși (sau a scoate pe cineva) din fire. (Fam.) A ieși (sau a ajunge etc.) la pepeni = a face o afacere proastă, a nu reuși într-o acțiune. 2. (Reg.) Dovleac. 3. (Reg.) Castravete. – Din lat. pepo, *pepinis.

pepene sm [At: BIBLIA (1688), 1012/6 / V: (îvr) pepen, ~pin, (reg) ~pină sf ~pine, peapân, pipen, popone / Pl: ~ni / E: lat pepo*, pepinis] 1 (Șîc ~-galben, ~-galben-la-miez, ~-dulce, ~-râios, ~-înecăcios, ~-scorțos) Plantă erbacee, din familia cucurbitaceelor, originară din Asia tropicală, cu tulpina târâtoare lungă și acoperită cu peri aspri, cu frunze puțin lobate, cu fructul mare, sferic sau oval, care are coaja netedă sau zgrunțuroasă, cu miezul alb, verde sau galben, dulce parfumat și suculent (Cucumis melo). 2 (Prc) Fruct al pepenelui (1) Si: (reg) bostan-galben, boșor, cantaloș, cantalup, caune, gălboi, harbuz, haimunic, ieură, popone, vleg, zămos. 3 (Șîc ~-grecesc, ~-negru, ~-roșu, ~-verde) Plantă erbacee din familia cucurbitaceelor, originară din sudul Africii, cu tulpina târâtoare, cu frunzele adânc crestate, cu fructul mare, sferic sau oval, având coaja verde și adesea vărgată și miezul comestibil, roșu sau galben, dulce și foarte zemos (Citrullus vulgaris). 4 (Prc) Fruct al pepenelui (3) Si: (reg) bostan, boșar, cucurbetă, die, duleți, harbuz, himanic, lubă, lubeniță, șiarchin, trăgulă, zămos, tigvă de tină. 5 (Îla) (Gras sau învelit) ca ~le sau ca ~nii, ca un ~ sau ~ de gras ori gras ~ Foarte gras. 6 (Îe) A scoate (pe cineva) din ~ni (afară) A face pe cineva să-și piardă răbdarea. 7 (Îae) A enerva pe cineva. 8 (Îe) A-și ieși din ~ni (sau, rar; din ~) (afară) A-și pierde răbdarea. 9 (Îae) A se enerva. 10 (Îe) A ieși (sau a ajunge, a o scoate) la ~ni A face o afacere proastă, a avea pagubă mare într-o afacere, într-o acțiune. 11 (Îae) A sărăci. 12 (Reg; șîc ~-dulce, ~-porcesc, ~-de-porci, ~-verde-lung) Dovleac (Cucurbita pepo maxima). 13 (Reg) Bostan (Cucurbita pepo melopepo). 14 (Pop; șîc ~-irinăci, ~-murători, ~-râios) Castravete (Cucumis sativus). 15 (Îe) A vinde ~ni la grădinar A vinde cuiva ceva de care nu are nevoie. 16 (Îae) A încerca să păcălești pe cineva mai șmecher decât tine. 17 (Reg; lpl; euf) Testicule.

PEPENE, pepeni, s. m. 1. Numele a două specii de plante erbacee din familia cucurbitaceelor, cu tulpină târâtoare lungă și cu fructe comestibile; a) (de obicei determinat prin „galben”) plantă originară din Asia tropicală, cu tulpina acoperită cu peri aspri, cu fructul mare, sferic sau oval, cu coaja galbenă sau verzuie, cu miezul alb, verde sau galben, dulce, parfumat și suculent (Cucumis melo); b) (de obicei determinat prin „verde”) plantă originară din sudul Africii, cu frunzele adânc crestate, cu fructul mare, sferic sau oval, având coaja verde și miezul roșu sau galben, dulce și foarte zemos; harbuz, lubeniță, bostan (Citrullus vulgaris); p. restr. fructul acestor plante. ◊ Expr. Gras ca pepenele (sau ca un pepene) sau pepene de gras (sau gras pepene) = foarte gras. (Fam.) A-și ieși (sau a scoate pe cineva) din pepeni = a-și pierde (sau a face pe cineva să-și piardă) răbdarea, a (se) enerva, a-și ieși (sau a scoate pe cineva) din fire. (Fam.) A ieși (sau a ajunge etc.) la pepeni = a face o proastă afacere, a nu reuși într-o acțiune. 2. (Reg.) Dovleac. 3. (Reg.) Castravete. – Din lat. pepo, *pepinis.

PEPENE, pepeni, s. m. 1. Plantă erbacee din familia cucurbitaceelor, cu tulpina tîrîtoare, cu fructe comestibile; se cultivă numeroase soiuri provenind de la două specii principale: a) (de obicei determinat prin «galben») plantă originară din Asia tropicală, cu tulpina acoperită cu peri aspri, cu fructul mare, oval sau sferic, avînd miezul (galben, alb sau verde) dulce, parfumat și suculent (Cucumis melo); (Mold.) zemos; b) (de obicei determinat prin «verde») plantă originară din sudul Africii, cu frunzele adînc crestate, cu fructul mare, sferic sau lunguieț, avînd coaja verde și miezul roșu (rar, galben), dulce și foarte zemos (Citrullus vulgaris); harbuz, lubeniță. Frica păzește pepenii. ▭ Fata cea mare se vorbi cu surorile ei ca să ducă fiecare cîte un pepene ales de dînsa la masa împăratului. ISPIRESCU, E. 150. Doi pepeni într-o mînă nu se pot ține (= nu se pot face două lucruri deodată). ◊ Expr. Gras (sau învelit) ca pepenele (sau ca un pepene) sau pepene de gras (sau gras pepene) = foarte gras, durduliu, dolofan. La a zecea zi, unde se scutură o dată calul și se făcu frumos, gras ca un pepene și sprinten ca o căprioară. ISPIRESCU, L. 16. Baba nu știa ce să facă de bucurie, că are un băiat așa de chipos, de hazliu, de gras și învălit ca un pepene. CREANGĂ, P. 78. A-și ieși (sau a scoate pe cineva) din pepeni (sau, rar, din pepene) = a-și pierde (sau a face pe cineva să-și piardă) răbdarea, a (se) enerva, a-și ieși (sau a scoate pe cineva) din fire. Dar ce ești dumneata? Cine ești dumneata? își ieși de astă dată din pepeni beizadeaua. PAS, I 39. La Oppler te-am trimis eu pe d-ta? strigă d. Georgescu scos din pepene. CARAGIALE, O. II 199. Chir Ianulea și-a ieșit din pepene; s-a repezit cu pumnii-ncleștați s-o pilduiască. id. o. III 36. 2. (Regional) Castravete.

PEPENE ~i m. 1) (de obicei urmat de determinativul verde) Plantă leguminoasă comestibilă, cu tulpină târâtoare, având la coacere, fructul mare, sferic, cu coaja verde și cu miez, de obicei, roșu, suculent și dulce. 2) Fruct al acestei plante. ◊ A-și ieși din ~i a-și pierde răbdarea, înfuriindu-se. A scoate din ~i pe cineva a face pe cineva să-și piardă răbdarea înfuriindu-l. 3) (de obicei urmat de determinativul galben) Plantă leguminoasă comestibilă, cu tulpină târâtoare, având la coacere fructul mare, sferic sau lunguieț, cu coaja galbenă sau verzuie și cu miez gălbui, suculent și dulce. 4) Fruct al acestei plante. 5) reg. Plantă leguminoasă având tulpina târâtoare și fructe lunguiețe de culoare verde, care se consumă până la coacere; castravete. 6) Fruct al acestei plante; castravete. /<lat. pepo, pepinis

pepene m. 1. plantă din fam. cucurbitaceelor cu tulpina întinsă pe pământ și acățătoare prin cârcei, având două varietăți: pepene galben sau zămos (Mold.) cu fructul mare, globulos sau oval, neted sau sgrăbunțos, cu miezul suculent, dulce, de o coloare albă sau galbenă (Cucumis melo) și pepene verde, numit încă harbuz (Mold.) și lubeniță (Olt. și Tr.), cu fructul globulos sau lungăreț, de coloare verde închis sau deschis, cu carnea roșie sau galbenă, dulce și foarte suculentă (Cucumis citrullus); fig. a scoate din pepeni, a face pe cineva să-și piarză cumpătul; 2. Mold. Buc. castravete. [Lat. vulg. PEPENUS = clasic PEPONEM].

pépene m. (lat. pepo, *pépinis, îld. pepónis, pepene, zămos, d. vgr. pépon, pepene, harbuz orĭ zămos, adică „copt”, d. pépto, coc [pin căldura soareluĭ], lat. *poquere, coquere, a coace; it. popóne = mellone, pepene; sp. pg. pepíno, castravete [lat. pop. pépenus, pepene, de unde, probabil, și fr pepin, sîmbure]; ngr. pepóni, de unde sîrb. pipun, pepene). Vest. Mold. sud. Fructu uneĭ plante cucurbitacee numită tot pepene, din care există doŭă varietățĭ: pepenele galben (cúcumis melo), care seamănă cu bostanu (avînd la mijloc tot o mare cavitate în care se află semințele), cu mezu galben, gălbuĭ saŭ portocaliŭ, dulce și bun de mîncat după masă, originar din sudu Asiiĭ și numit în nordu Moldoveĭ zămos și zamuz, ĭar în Olt. numaĭ pepene (V. cantalup și caun); pepenele verde (citrullus vulgaris, cúcumis citrullus orĭ cucúrbita citrullus), cu coaja verde, plin în ăuntru, cu sîmburiĭ în mez, cu mezu roș orĭ (maĭ rar) alb gălbuĭ, dulce, foarte apos și bun de mîncat după masă, originar din sudu Africiĭ și numit în nordu Moldoviĭ harbuz, ĭar în Olt. lúbeniță (V. boșar și bacîr). A scoate pe cineva din pepenĭ (adică „de la paza pepenilor”), a-l enerva, a-l face să izbucnească de furie. Nord. Castravete (maĭ ales mare).

peapân sm vz pepene

peapene^[1] sm vz pepene

peapine^[1] sm vz pepene

pepen sm vz pepene

pepin sm vz pepene

pepină sf vz pepene

pepine sm vz pepene

pipen sm vz pepene

popone sm vz pepene

ȚINEA, ȚINE (țin, țiu; perf. ținui; part. ținut) I. vb. tr. A. 1 A avea în mînă sau în mîini: ~ condeiul în mînă; ~ un copil în brațe; ședea Craiul la adunare cu Ștefan-Vodă... țiind amînă Ștefan-Vodă steagul țării, cu pecetea ei (GR.-UR.); nebunul ține lingura, iar înțeleptul mănîncă (ZNN.); țineam ceaslovul deschis, și, cum erau filele cam unse, trăgeau muștele și bondarii la ele (CRG.); cine ține doi pepeni într’o mînă rămîne fără nici unul (ZNN.); 👉 PALMĂ¹1 ¶ 2 F ~ în mîini, a avea în puterea, în stăpînirea sa ¶ 3 A avea mîna sau mîinile undeva, pe ceva, în ceva, a sta cu mîna sau cu mîinile în atingere cu ceva: ~ mîna în buzunar; ~ mîinile pe șolduri; a-și ~ capul în mîini; ținînd mîinile la spate și uitîndu-se la o cadră din perete (CAR.) ¶ 4 A avea strîns între dinți, a fi cu gura prinsă de ceva: ~ cu dinții ¶ 5 A sta într’o poziție oare-care: ~ capul plecat ¶ 6 F ~ pe cineva de scurt, ~ pe cineva în frîu, a nu-i lăsa destulă libertate; 👉 SCURT II., FRÎU8; ~ pe cineva de aproape, a-l supraveghia cu grijă ¶ 7 A duce, a purta, a susține: de-abia îl țineau picioarele de trudit ce era (CRG.); De-aș fi așa blăstămat Precum îs de judecat... Pămîntul nu m’ar ținea (IK.-BRS.) ¶ 8 ~ piept cuiva 👉 PIEPT I. 1 ¶ 9 A poseda, a ocupa, a stăpîni: ~ o țară; află vreme Ștefan-Vodă ca să se mîntuească de frate-său Iliaș și să ție toată țara însuși (GR.-UR.) ¶ 10 F A reține, a domina, a stăpîni: a-și ~ firea 👉 FIRE5 ¶ 11 A avea sub dînsul (în calitate de stăpîn): ~ în slujbă pe cineva; ~ slugi ¶ 12 A avea în posesiunea sa: ~ vite, trăsură; dacă ții oi, să nu dai sare, căci pot să piară (VOR.) ¶ 13 A ocupa un anumit timp: ~ o casă, un apartament cu chirie; sfoară de moșie din Poienița pe care o ține taică-său în arendă (CAR.) ¶ 14 ~ casă cu cineva, a trăi în căsnicie, a duce un traiu comun, în calitate de soți: casă ce o să ție astă păreche are să fie fără seamă (ISP.); mă mir c’am avut răbdare să țin casă cu baba pîn’acum (CRG.) ¶ 15 ~ locul cuiva, a-l înlocui ¶ 16 A conține, a cuprinde, a încăpea, a avea ca întindere: moșia Săndulești care ținea mai bine de o jumătate de plaiu (BR.-VN.); a fost o țară făloasă care ținea o mie de mii de pași împrejur; n’o mai ținea pămîntul de bucurie (ISP.) ¶ 17 A ocupa un loc oare-care pentru a exercita un negoț sau o meserie: ~ prăvălie, un han, o școală, o pensiune ¶ 18 A ocupa un rang, o situațiune: ~ un rang onorabil ¶ 19 A îndeplini (o slujbă): ~ un rol la teatru ¶ 20 A păstra: ~ în bună stare; ~ vinul în pivniță; ~ banii la bancă; Ia cea de sărbătoare Și-o ține după cuptoriu (IK.-BRS.) ¶ 21 A conserva sănătos, în viață; a lăsa să trăească: s’a dus el și s’a dus, multă lungă împărăție, ca Dumnezeu să ne ție (MERA); pe părintele Trandafir să-l țină Dumnezeu! (SLV.); Doamne, ține pe’mpăratul ani mai mulți a viețui (PANN); cînd vor vedea tine Eghipténii... mine vor omorî, și tine vor ținea (PAL.) ¶ 22 A serba: s’au înțeles tinerii, cînd și cum să-și ție nunta (MERA) ¶ 23 A păzi cu sfințenie, a observa o lege, o datină, anumite orîndueli: Avraam au îngăduit glasului mieu și au ținut... tocmeala mea și légea mea (PAL.); aceasta iaste credința creștinilor, și cine o va ținea, va merge în viața de veci (VARL.); ~ rîndul, a păzi, a observa rîndul; ~ o sărbătoare, a nu lucra în acea zi: ziua de sf. Ilie o țin oamenii ca să fie scutiți de foc (GOR.); Foca e sărbătoare mare, căci doar o țin și păgînii; bătrînii spun c’o țineau și Turcii (RV.-CRG.); ~zile, a posti, a ajuna: Să ții zile pentru mine, Ca să fiu în sat cu tine (IK.-BRS.) ¶ 24 A îngriji, a administra: ~ bine, rău pe cineva ¶ 25 A întreține: de-aici înainte cu aceste alunele... și-a ținut ea zilele (SB.); N’am nici vin și nici rachiu Zilele să mi le țin (PAMF.); acum ești bun de însurat, pentru că ai cu ce să ții nevasta și copiii (CRG.); băietul are să ajungă boier și el are să vă ție pe voi toți (VAS.). B. 1 A trata (bine, rău, într’un fel oare-care) pe cineva: la casa tătîni-nostru... așa au ținut noi ca nește striini (PAL.); boierilor le era ca un părinte și la mare cinste îi ținea (GR.-UR.); Dimitrașco-Vodă... s’au arătat cătră toți cu dragoste și cu blîndețe și pre toți boierii îi ținea la cinste (MUST.) ¶ 2 ~ de rău, a mustra, a blama: în loc să mă ții de rău că am făcut o faptă rea, tu găsești că am făcut bine (D.-ZAMF.); Pentru ori-ce rea purtare, nimeni nu-l ținea de rău (PANN) ¶ 3 A considera, a socoti: acel om carile-i acolo acelui pămînt domn... ne ținu așa ca cînd am vrut fi iscoade (PAL.); dacă stătu împărat Adrian, se arăta blînd, ca să-l ție de bun sfetnicii lui (N.-COST.); toți te țin de om drept și cu frica lui Dumnezeu (ISP.); se scîrbește rău bietul Alexandru, că-l țineau frații așa de prost (VAS.) ¶ 4 A avea de soție: Iliaș-Vodă au fost, țiind o soră a crăiesei Sofia (GR.-UR.); au ajuns în sfîrșit la curtea zmeului care ținea de nevastă pe sora lui cea mai mare (MERA) ¶ 5 ~ în gazdă, a găzdui ¶ 6 A face pe cineva să stea într’o poziție, într’o situațiune oare-care: ne-a ținut două ceasuri în picioare; ~ pe cineva cu mintea încordată ¶ 7 A costa: cît te ține casa? mă ține scump ¶ 8 A lua parte cu altul sau cu alții la o consfătuire: ~ ședință, consiliu; ținură sfat în ascuns... șoptind numai ca’n biserică de tare (RET.) ¶ 9 A vorbi: ~ o conferință, un discurs, o predică, a desvolta înaintea publicului subiectul unei conferințe, etc. ¶ 10 A reține, a opri: calul, ținîndu-și răsuflarea, zise: „stăpîne, strînge chinga cît poți de mult” (ISP.); Iar el își ținu suflarea, să nu simtă că e viu (PANN); ~ pe cineva cu vorba, a-l opri în loc, a-l amîna cu vorba, cu făgădueli ¶ 11 ~ calea, poteca cuiva, a-i aținea calea, a-i sta în cale, a-i pîndi trecerea, a-l opri în drum împiedicîndu-l de a trece înainte: au socotit Skindir-Pașa să le ție calea den frunte și au purces înainte (M.-COST.); lupul, flămînd, ieșise din pădure și ținea poteca (ISP.); Ce e drag fuge de mine Și urîtul calea-mi ține (PANN); tîlnindu-l în cale o femeie, îi ținu calea, rugîndu-l să meargă pre la casa ei să-i blagoslovească casa (DOS.) ¶ 12 ~ drumurile, a umbla pe drumuri; a sta în calea trecătorilor spre a-i jefui: carele va ținea drumurile și căile oamenilor de va fura... pre acesta să-l scoață și să-l gonească dentr’acel loc (PRV.-LP.) ¶ 13 A merge pe un drum, a urma un drum: țapul, fiind pitic, umbla nici pe drum, nici pe lîngă drum, căci țapul nu ținea drumul drept (ISP.); ține-o drept înainte! ¶ 14 F ~ partea cuiva, a urma vederile, părerile cuiva, a fi de partea cuiva; ~ hangul, isonul 👉 HANG1, 'ISON ¶ 15 A executa, a îndeplini o făgăduială, a fi credincios făgăduelii date: a-și ~ cuvîntul, promisiunea, făgăduiala; eu n’oiu șăgui, ci de bună samă am să te taiu, de nu ți-i ținea cuvîntul (SB.); ~ un tractat, o convenție ¶ 16 A urma fără întrerupere, a continua într’una: tot o fugă a ținut pînă ce-a ajuns la apă (VAS.); Gheorghe însă a ținut înainte că soarele răsare dinspre apus (R.-COD.); ceilalți zei țineau într’una, ba că uneia, ba că celeilalte se cuvine mărul (ISP.); ~ una și bună, a stărui, a rămînea neclintit: o ține una și bună, chiar ca un palamar cu isonul la biserică (ALECS.); la toate propunerile Iui Vodă, răspundea ținînd-o una și bună cu vorba... (I.-GH.) ¶ 17 A nu lăsa, a nu da pace, a nu slăbi: cînd te-apucă, mult te ține? boala asta l-a ținut două săptămîni; tusea îl apucă mai des și-l ține mai mult (DLVR.) ¶ 18 A nu pierde, a păstra: ~ mirosul, coloarea ¶ 19 ⚚ ~ casa, registrele, a fi însărcinat cu administrarea banilor, cu înscrierea în registre; ~ socotelile, socoteala, a face toate socotelile, a înscrie tot ce s’a cheltuit, etc.: de cînd mi-au venit băieții de la învățătură, îmi țin socoteala ban cu ban și huzuresc de bine (CRG.) ¶ 20 ~ socoteală, ~ cont, a avea în vedere 👉 SOCOTEALĂ9, CONT; ~ seamă 👉 SEAMĂ5; ~ minte 👉 MINTE5. II. vb. intr. 1 A fi prins, legat de ceva: ~ de un fir, de o ață ¶ 2 A fi înțepenit într’un loc, a fi greu de scos, de mișcat, a opune rezistență: ușa ține bine, nu se poate deschide; cuiul nu e bătut bine, n’are să ție ¶ 3 A fi atașat prin legături morale; a fi de partea cuiva: agiungîndu-se cu Leșii, ei îi chemau să vie mai curînd, că ei încă vor ținea cu dînșii asupra Turcilor (LET.); Pînă țineam cu codrul, Eram roșu ca focul, Dar de cînd țiu cu țara, Gălbenit-am ca ceara (IK.-BRS.) ¶ 4 A afecționa, a avea drag, a avea o patimă pentru cineva sau ceva: ~ la viață, la bani, la părerile sale; ~ la cineva ca la ochii din cap; dacă părinții voesc ca un copil născut să țină mai mult la tată, îl înfășoară, cînd se naște, într’o cămașă a tatălui său (GOR.) ¶ 5 A dori, a vrea: țin să te conving; am ținut să arăt că Humuleștenii nu-s trăiți ca’n bîrlogul ursului (CRG.); Vodă... ținea foarte mult să-și lumineze poporul (CAR.) ¶ 6 A depinde de: metohul acesta ținea de mănăstirea Neamțului ¶ 7 A persista, a se menține în aceeași stare, a se prelungi, a continua să fie; a dura: în vîrful muntelui zăpada ține, fără a se topi, pînă în iulie; pieptănătura nu ține; vremea frumoasă n’o să ție mult; trei ani și trei luni și trei zile ținu călătoria pînă să ajungă la satul părinților lui (ISP.); cît ține nunta, slugile sînt scutite de bătaie (ZNN.) ¶ 8 A încăpea, a cuprinde; a se întinde: toarnă din această băutură cît ține lingura; am apucat pe șosea, pînă unde ține ea (ISP.) ¶ 9 A prinde, a servi: haina împrumutată nu ține de cald (ZNN.); ~ de foame, de sete; ~ de urît, a face să-i treacă urîtul, plictiseala: îi ținea de urît spunîndu-i fel de fel de basme și snoave (ISP.) ¶ 10 A merge, a apuca pe un drum: Cotoșmanul... o apucă înainte și zise vizitiilor să ție pe urma lui (ISP.); ~ la dreapta, la stînga. III vb. refl. 1 A sta cu mîna prinsă, lipită de ceva: a se ~ de masă; Dănilă se ținea cu mîna de inimă (CRG.); 👉 MÎNĂ1 ¶ 2 A se ~ de mînă, a sta cu mîna lui prinsă de a altuia: la horă, jucătorii se țin de mînă; F a se ~ de mînă, a fi înțeleși unul cu altul ¶ 3 A fi dus, purtat în mînă: copiii cei mici se țin în brațe; PEPENE1 ¶ 4 A se ~ bine, a) a fi bine conservat ca sănătate, putere: Te afli sdravăn, jupîn Pîrvule?... – Slava Domnului, Măria-Ta, ne ținem și noi cum putem (ODOB.); Paisie era bătrîn, dar se ținea bine (VLAH.); b) a fi cu băgare de seamă, a nu se lăsa a fi doborît: acum ține-te bine și de aci înainte! (ODOB.); strînge chinga cît poți de mult și încălecînd să te ții bine și în scări și de coama mea (ISP.); 👉 PÎRLE(A), PÎNZĂ ¶ 5 A fi legat de ceva, a fi prins unul de altul: Cu antereu de canavață Ce se ținea numa’n ață (CRG.); 👉 'AȚĂ3 ¶ 6 A se sprijini: bourul nu s’a mai putut ținea acum pe picioare și a picat jos (SB.) ¶ 7 A sta: Polcovnicul Ioniță... le împărțea iarbă și alice... desemnînd fie-căruia locul unde să se ție (I.-GH.) ¶ 8 Se zice despre unele dispozițiuni morale, intelectuale; a sta: a se ~ în rezervă ¶ 9 A avea loc (vorb. de adunări, etc.): ședințele Academiei se țin Vinerea; bîlciul se ține la Ispas; examenele se țin la sfîrșitul lui Iunie ¶ 10 A se serba, a se prăznui: la hramul bisericii se ținea praznicul cîte o săptămînă încheiată (CRG.) ¶ 11 A se reține, a se opri, a se împiedeca, a se stăpîni: nu mă pot ținea de rîs; tocmai fiindcă mă țineam să nu-l ascult, nu-mi puteam lua gîndul de la el (VLAH.) ¶ 12 A se crede, a se considera: fie-care se ținea mai înțeleaptă și mai iscusită (MERA); fie-care se ține mai cuminte decît altul (PANN); rămăsesem încremenit cu ochii holbați, cu gura căscată, căci nu înțelegeam nimic, eu care mă țineam că știu ceva (NEGR.); Bădiță cu părul creț Ce te ții așa măreț (IK.-BRS.); ține-te mare, cît ai mălaiul în căldare (ZNN.) ¶ 13 A fi convins, a socoti, a crede: mă țineam că cheia e la mine (CIAUȘ.) ¶ 14 A se păzi, a se observa cu stricteță, cu sfințenie: Stratenia se ține pentru vite să nu strechie (VOR.); Foca se ține pentru arsuri, focuri; se ține și de Turci (RV.-CRG.) ¶ 15 A se păstra, a se conserva: nerozia se ține cu cheltuială (ZNN.); 👉 CHELTUIALĂ2 ¶ 16 A continua în șir, a urma unul lîngă altul: belelele se țineau mereu de capul lui; din distanță în distanță linia grădinilor era întreruptă de un șir de magazii, care se țineau lanț una de alta (I.-GH.); ține-te, pețitori peste pețitori (CAR.) ¶ 17 A stărui, a plictisi cu stăruința, a nu-i da pace: ieșind boierii înaintea Vezirului, se ținea cela de cela să-i aleagă de domnie (NEC.); o urmăriți, vă țineți ca niște duhuri necurate de ea, pînă ce... leapădă cinstea ca să s’arunce în brațele voastre (NEGR.) ¶ 18 A se lua după cineva, a nu se deslipi de cineva sau de ceva, a-l urma de aproape: cojile de la ouă să le pui pe un băț, ca să se ție puii de cloșcă (GOR.); vezi tu, măi, ce e norocul cînd se ține de capul omului! (SLV.); mergea înainte... așa de iute, încît căruțele nu se puteau ținea de dînsul (ISP.); 👉 MÎNZ1 ¶ 19 A urma drept înainte, a nu se abate de undeva, de la ceva: ține-te pe calea dreaptă! vechii traducători ai textelor bisericești s’au ținut strict de versiunea slavonă ¶ 20 A se îndeletnici, a se ocupa numai de ceva: a se ~ de carte, de nebunii, de drăcii; se țineau de ștrengării și ajunseră a fi spaima mahalalelor (I.-GH.); ține-te numai de una, nu sări din una într’alta (ZNN.) ¶ 21 A păzi, a nu călca: a se ~ de vorbă, de cuvînt, de făgădueală, de tocmeală: poruncindu-i să se ție de tocmeala ce au făcut bărbatu-său în viața lui (N.-COST.) ¶ 22 A se întreține: vom munci împreună și ne vom ținea cum ne va rîndui Dumnezeu (RET.) ¶ 23 A trăi împreună, a avea raporturi extraconjugale cu cineva: Ce am auzit, mă Gheorghe, că stăpînul-tău se ține cu soră-sa? (FIL.); directorului îi mergea numele că se ține cu acea cucoană (DLVR.); și de tine zicea lumea că te ții cu Floarea lui Stîngă (D.-ZAMF.) [lat. tĕnēre].

pepene s. m., pl. pepeni

pepene s. m., pl. pepeni

pepene s. m., pl. pepeni

pepene.

+pepene-galben (specie de pepeni) s. m., pl. pepeni-galbeni

+pepene-roșu/pepene-verde (specie de pepeni) s. m., pl. pepeni-roșii/pepeni-verzi

PEPENE s. (BOT.) 1. (Citrullus vulgaris) (reg.) bostan, boșar, curcubete, die, duleți (pl.), harbuz, himanic, lubă, lubeniță, șiarchin, trăgulă, zămos, tigvă de tină, (prin Olt.) bolbotină. (Pepene verde.) 2. (Cucumis melo) (reg.) boșar, cantaloș, cantalup, caune, gălboi, harbuz, himunic, ieură, popone, vleg, zămos. (Pepene galben.)

PEPENE s. v. castravete, dovleac.

PEPENE s. (BOT.) 1. (Citrullus vulgaris) (reg.) bostan, boșar, curcubete, die, duleți (pl.), harbuz, himanic, lubă, lubeniță, șiarchin, trăgulă, zămos, tigvă de tină, (prin Olt.) bolbotină. (~ verde.) 2. (Cucumis melo) (reg.) boșar, cantaloș, cantalup, caune, gălboi, harbuz, himunic, ieură, popone, vleg, zămos. (~ galben.)

pepene s. v. CASTRAVETE. DOVLEAC.

POPONE s. v. pepene.

popone s. v. PEPENE.

pepene (pepeni), s. m. – 1. Zemos (Cucumis melo). – 2. Harbuz, lubeniță (Cucumis citrullus). – 3. (Mold. și Trans., rar) Castravecior (Cucumis sativus). – Mr. peapine, piponu, megl. pipon, pipoană. Lat. *pepĭnem, în loc de pĕpōnem (Densusianu, Hlr., 139; Pușcariu 1298; Candrea-Dens., 136; REW 6395), cf. it. pepone, fr. pépin „os”, sp., port. pepino, alb. pjepër (Philippide, II, 774). Lipsa diftongării lui o nu a fost explicată. Der. rom. pornind de la ngr. πεππώνι, cf. bg. pipun, sb., slov. pipon și dial. (Miklosich, Fremdw., 118; Domaschke 138; Iordan, Dift., 114) nu prezintă mai puține dificultăți. Der. pepenar, s. m. (vînzător de pepeni); pepenărie, s. f. (bostănărie, harbuzărie); pepenea, s. f. (plantă, Spiraea ulmaria); pepenel, s. m. (papanaș; Olt., varietate de prune); pepenos, adj. (cărnos, îndesat).

pepene, pepeni, s.m. – (bot.) 1. Dovleac. 2. Castravete. ♦ (onom.) Pepeni, poreclă pentru locuitorii din Buzești. – Din lat. pepo „pepene”, *pepinis (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, CDDE, cf. DER; DEX, MDA) < vgr. pépon „pepene zămos, copt” (Scriban).

PÉPENE (lat. pepo, pepinis) s. m. P. galben = plantă anuală, din familia cucurbitaceelor, originară din Asia tropicală, cu tulpina târâtoare, păroasă și cu fruct comestibil, mare, sferic sau oval, suculent și aromat, cu coaja galbenă, fiind apreciat pentru calitățile răcoritoare, diuretice, laxative etc. (Cucumis melo). Cultivat încă din Antichitate. În Europa a apărut în sec. 1 d. Hr. la greci și romani. În România se cultivă în zona sudică și vestică a țării. ◊ P. verde = plantă anuală din familia cu cucurbitaceelor, originară din sudul Africii, cu tulpina târâtoare, frunze crestate adânc și cu fruct comestibil, mare, sferic sau alungit, cu coaja verde uniform sau cu dungi și miezul zemos, dulce, în general roșu (Citrullus lanatus); lubeniță, harbuz. Cultivat de egipteni cu 1.500 de ani î. Hr. În Europa a fost adus în sec. 11 și cultivat mai ales în sud și vest. În România este răspândit pe suprafețe întinse. Sucul fructului este folosit la prepararea hidromelului, coaja pentru fructele zaharisite, iar semințele pentru extragerea unui ulei comestibil foarte valoros. Miezul fructului are proprietăți depurative, antilitiazice, diuretice, răcoritoare.

CITRULLUS Forsk., CITRULUS, PEPENE VERDE, fam. Cucurbitaceae. Gen originar din Africa tropicală și deserturi, în regiunile mediteraneene, în regiunile de deșert ale Indiei cca 4 specii, erbacee, anuale sau perene. Frunze în 3-5 lobi, care, la rîndul lor, sînt lobați, sau adînc-crestați cu cîrcei bi- sau trifurcați. Flori singulare.

Citrullus lanatus (Thunb.) Mansf. (syn. C. vulgaris Schrach), « Pepene verde ». Specie care înflorește în mai-aug. Flori (ovar pîslos) galbene, monoice. Tulpina agățătoare prin cîrcei sau tîrîtoare. Frunze glabre sau puțin păroase, adînc-divizate, lobate, fruct rotund sau oval, verde-deschis sau verde-închis, cu miez dulce, suculent, galben sau roșu, semințe negre, brune sau galbene. Plantă erbacee, anuală, cu fructe comestibile.

CUCUMIS L., CASTRAVETE, PEPENE, fam. Cucurbitaceae. Gen originar din Africa, Asia, America, cca 38 specii, erbacee, agățătoare sau întinse pe sol, anuale sau perene, aspre. Frunze lobate, nelobate sau crestate. Cîrcei simpli, uneori cu spini. Flori galbene, monoice, marginea caliciului cu 5 lobi, corolă rotundă sau campanulată, adînc-lobată, în 5 lobi lunguieți sau ovali, cu vîrf ascuțit, cele femele singulare, rareori în buchet, stil scurt cu 3-5 stigmate, cele mascule în buchet, rareori singulare, 3 stamine și un rest de ovar glandulos. Fruct subglobulos sau oblong-cărnos, cu mai multe semințe în 3 sau mai multe rînduri.

Cucumis melo L. «Pepene galben». Specie care înflorește în mai-aug. Flori (cu corolă galbenă-palid) monoice. Plantă anuală, erbacee, tulpină lungă și subțire, întinsă pe pămînt sau agățătoare, cu cîrcei, prevăzută cu peri aspri. Fruct cu cca 10 coaste, neted sau reticulat, globulos sau oval, comestibil, cu miezul galben sau portocaliu. Frunze lobate, pe margini sinuat-dințate.

a ajunge la covrigi / la pepeni expr. a sărăci, a se ruina

a ieși la pepeni expr. 1. a face o afacere proastă, a nu reuși într-o acțiune. 2. a sărăci.

a scoate (pe cineva) din fire / din sărite / din pepeni expr. a enerva, a irita, a înfuria.

a scoate la covrigi / la pepeni expr. (pop.) a sărăci (pe cineva), a ruina.

a-și ieși din fire / din pepeni / din țâțâni expr. a se înfuria, a-și pierde cumpătul

pepene de gras expr. foarte gras.